Perseidele si superstitiile despre stele cazatoare

vineri, 1 noiembrie 2013

In fiecare an , la mijlocul lunii august , cosmosul ne ofera un spectacol gratuit pe ecranul necenzurat al boltii ceresti : Perseidele. Desi numit “ploaie de stele/meteoriti” , fenomenul Perseidelor ne ofera vederii cel mult 100 de “stele cazatoare” pe parcursul unei ore , oricum mult mai numeroase decat in alte perioade ale anului. Cu toate ca  par a veni dinspre Constelatia Perseus ( de unde si numele Perseide ), asa zisele stele care ne dau iluzia ca se prabusesc spre pamant provin de fapt din cometa Swift-Tuttle si sunt mici bucati de praf cosmic ( cu dimensiuni de la un fir de nisip pana la o boaba de fasole) dezghetate din cometa atunci cand aceasta trece pe langa soare.
Legendele despre Perseus abunda in mitologia greceasca. Erou vestit si fiu al lui Zeus , Perseus isi propusese sa o ucida pe Meduza, o frumoasa muritoare transformata intr-o infricosatoare gorgona de catre geloasa zeita Atena , cu aceasta ocazie privirea ei devenind ucigatoare, iar parul ei , o increangatura de serpi fiorosi .In aceasta aventura , Perseu a fost ajutat de sandalele inaripate ale lui Hermes , mesagerul zeilor , de sabia impodobita cu diamante a lui Hefaistos , zeul focului , si de coful avand darul de a il face invizibil , apartinand lui Hades, zeul infernului. Eroul a omorat-o pe Meduza fara a se uita la ea , privind reflectia ei in scutul sau stralucitor, iar sangele gorgonei a cazut pe pamant, dand nastere inaripatului cal Pegas.
In drumul sau spre casa , Perseus a salvat-o de la moarte pe viitoarea lui sotie, printesa Andromeda , fiica regelui Cepheus , care isi inlantuise fiica pe o stanca pentru a o sacrifica monstrului marin Cetus , la indemnul vanitoasei sale mame, regina Casiopeea.
Daca ai curiozitatea de privi un atlas ceresc , vei putea descoperi pe bolta toate personajele din aceste mituri : Perseus , Pegas, Andromeda, Casiopeea, Cetus , si chiar Meduza, numita “Steaua demonului” din constelatia lui Perseus.
Potrivit legendei , atunci cand vezi o stea cazatoare trebuie sa iti pui o dorinta ce va avea mari sanse de a fi implinita . Aceasta credinta provine din anii 127- 152 d.Chr. , cand astronomul grec Ptolemeu scria ca zeii privesc uneori spre pamant , din curiozitate sau plictiseala , ei tragand cu ochiul catre oameni printre sferele lor celeste , ca prin vizorul unei cortine de la teatru , iar prin aceasta deschidere se strecoara stelele care cad catre pamant . In astfel de clipe , zeii puteau zari muritorii , care aveau o sansa mai mare a le fi indeplinite dorintele arzatoare.
O alta superstitie veche , raspandita printre catolicii din unele parti ale Angliei si Germaniei , sustinea ca stelele cazatoare ale Perseidelor sunt lacrimile de foc ale Sfantului Laurentiu , scurgandu-se pe cer in ziua de 10 august , data marcand aniversarea martirajului sau.
Aristotel credea ca lucruri precum cometele sunt de fapt mesaje trimise oamenilor de pe pamant , in timp ce Pliniu si Seneca erau de parere ca “astfel de obiecte dramatice” fac parte dintr-un plan cosmic si ca umanitatea are datoria de a intelege “mecanismul celest care da nastere acestor evenimente” , stelele cazatoare fiind vazute ca prevestiri ale dezastrelor , sau semne divine asupra raului sau binelui.
Intr-o piesa de teatru a lui Aristofan , stelele cazatoare erau “sufletele oamenilor sarmani , mergand ametite de betie prin cer dupa o cina la o stea bogata”. In schimb , in superstitiile evreiesti si crestine , stele cazatoare erau considerate drept ingeri cazuti sau demoni.

In cartea “Mitologia teutonica” a lui Jacob W. Grimm , stele cazatoare sunt considerate drept “ vestitoare ale razboiului si mortii” , fiind citate cateva versuri ale unui cantec popular : “ Peste Rin zboara 3 stele , 3 fiice ale vaduvei mor”. Conform credintelor , stelele cazatoare anunta nenorociri : “le numim mania infricosatoare a lui Dumnezeu”.
Chiar si un om inzestrat cu cunostiinte stiintifice precum Halley (de la care provine numele celebrei comete) credea ca “o cometa cazuta pe pamant a dat nastere potopului biblic al lui Noe si a fost un semn al nemultumirii lui Dumnezeu fata de creatia sa” .
In Evul Mediu si in Renastere , forma unei comete prilejuia diverse interpretari ale destinului .Astfel , se spunea ca “atunci cand o cometa sau un inspaimantator meteor are o forma rotunda , claritate si stralucire , … , asemeni unui alt soare , aceasta semnifica nasterea unui maret print.”
Majoritatea celorlalte forme preziceau insa dezastre si nenorociri .De exemplu, daca o stea cazatoare avea o forma piramidala , se credea ca vor avea loc “mari pierderi datorate focului” sau ca “o vreme de tiranie se apropie”. In cazul in care o stea cazatoare se asemana cu o sabie , erau vestite “intristari pricinuite de o sabie” , iar daca aducea cu o trompeta , se anunta cu certitudine un razboi. 
In unele regiuni din Asia , exista superstitia ca o stea cazatoare reprezinta un semn rau , ea semnificand “lacrimile lunii intristate de pierderea mirelui ei , soarele” , care anunta razboi , moartea sau pierderea cuiva drag. 
Intr-un cantecel de leagan englezesc pentru copii datand din secolul XIX se spune :
“ Lumina de stea , stralucitoare stea, 
Prima stea ce o vad asta noapte,
As vrea sa se poata , as vrea sa pot
Sa mi se-mplineasca dorinta ce-o doresc asta noapte.” 
In Chile, daca vezi a stea cazatoare, trebuie sa iei degraba in mana o piatra in timp ce iti pui repede in minte o dorinta. In schimb, in Filipine trebuie sa iti faci pe data un nod la batista. 

www.diane.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu