Cuplu răpit în Brazilia de extraterestrii sobolani

O pianista de concerte și prietenul ei au susținut că au fost răpiați la bordul unui OZN și că au fost examinați. Din nou povestea completă a ieșit la iveala numai după sesiunile de hipnoză.

Luli Oswald, în vârstă de 55 de ani, a spus că ea și Fauze Mehlen, în vârstă de 25 de ani, au condus pe coasta de lângă Rio de Janeiro, Brazilia, când au văzut o flotă de ambarcațiuni ciudate care au ieșit din ocean. Când au ieșit din apă, era ca o ciupercă cu apă care se vărsa peste ea, a spus ea poliției. Apoi am observat ceva mare si negru înaintea noastră. Părea a fi de aproximativ 300 de metri, cu o cupolă mică deasupra.

Mehlen, care conducea, a pierdut controlul asupra mașinii. A început să conduca ca un nebun pe drum, cu ușile deschizându-se și închizându-se singure. Apoi, brusc, coșmarul sa încheiat. S-au oprit la un restaurant pentru cafea și au descoperit că era cu două ore mai târziu decât se credea.

Omul a fost panicat și el a încercat să-l calmeze, a spus un purtător de cuvânt al restaurantului. Mi-au spus ce sa întâmplat și le-am spus că si alții au avut probleme în acea curbă a drumului. Unul dintre prietenii mei a fost urmărit de un OZN acolo. Domnișoara Oswald a mers la un hipnotizator în încercarea de a umple intervalul de două ore din amintirea ei.

Pot vedea două OZN-uri mici deasupra noastră, a spus ea când a fost in hipnoză. Mă simt rău, am greață. Mașina noastră este apucată de partea de sus. O lumină de la obiectul cel mai mic ne ține, lumina închide mașina. Suntem deținuți de această lumină. E oribil. Pianista a început să plângă cu teroare, în timp ce ea continua să revină la experiența.

Am intrat în discul negru prin partea de jos, mașina este în interiorul OZN, dar suntem în afara mașinii. Îmi pun un tub în ureche. Sunt tuburi peste tot, îmi trag părul.

Arătau ca niște șobolani, oh, cât de oribil! Au urechi uriașe și îngrozitoare, iar gurile lor sunt ca niște fante. Ma ating de tot cu brațele lor subțiri. Sunt 5, pielea lor este gri și lipicioasă.

Domnișoara Oswald a spus că a văzut-o pe Mehlen stând inconștient pe o masă pe măsură ce extratereștrii au examinat-o cu o rază de lumină ciudată cu miros de sulf. Persoanele  șobolan au comunicat fără să vorbească, dar a spus că unul dintre ei a vorbit cu ea. El a spus că au venit din Antarctica, își amintea ea. Există un tunel care se află sub Polul Sud, de aceea ies din apă. După 2 ore, examinările s-au terminat, iar cuplul sa găsit în mod misterios în mașină și pe Pământ.

Ciocanul londonez - unealta de dinaintea istoriei

Artefactul cel mai misterios descoperit vreodata este un simplu ciocan de fier, scos la lumina in iunie 1934 intr o mina din apropierea Londrei de Max Hahn , un miner din Kimball County, atunci cand observa un ciudat obiect de lemn ce parea prelucrat artificial, rasarind dintr-unul dintre peretii minei de lignit in care lucra. Hahn disloca si transporta acasa intreaga roca, acolo unde, alaturi de membrii familiei, incearca sa o sparga folosind un ciocan si o dalta. Spre marea uimire a tuturor celor prezenti, din spartura iesea la iveala un obiect asemenator unui ciocan de fier, lung de aproape 15 centimetri, obiect ce nu prezenta, in mod ciudat, decat slabe urme de corodare datorate trecerii timpului. El va ramane la loc de cinste in sufrageria familie Hahn pentru aproape cinci decenii, doar povestile spuse de batranul Max in compania colegilor de pahar facand ca zvonul sa ajunga la urechile unui specialist. Familia Hahn se hotaraste sa vanda misteriosul artefact omului de stiinta Carl E. Baugh, de abia in 1983, acesta fiind si primul cercetator care va efectua teste asupra obiectului. Rezultatul analizelor se va dovedi, insa, unul socant. Roca formata in jurul ciocanului data din perioada geologica numita Ordovician, acum circa 500 de milioane de ani, lucru dovedit si de sedimentele depuse pe aceasta. De altfel, zona in care fusese descoperit obiectul era recunoscuta arheologilor pentru abundenta fosilelor de scoici si alte vietati marine din Devonian-Ordovician. Chiar daca cercetari ulterioare au blamat teoria lui Baugh, sustinand ca roca dateaza din Silurian (acum 300 de milioane de ani) sau chiar din Cretacic (in urma cu „doar” 135 de milioane de ani), nimeni nu putea explica prezenta enigmaticul ciocan de fier. Luand si cea mai recenta data a aparitiei rocii, tot ar fi trebuit sa treaca peste 130 de milioane de ani pana la aparitia primilor hominizi. Cat despre prelucrarea metalelor in acea perioada, nici nu putea fi vorba.

Intrigati, oamenii de stiinta, printre care si geologul american Joe Cole, au incercat sa ofere o explicatie plauzibila misterioasei prezente a ciocanului intr-o roca veche de sute de milioane de ani. Astfel, Cole declara in 1985: „Roca este reala si poate parea impresionanta pentru cineva neobisnuit cu procesele geologice. Cum ar putea un obiect „modern” sa ajunga intr-o formatiune din Ordovician? Raspunsul este simplu. Roca nu este din Ordovician. Mineralele se pot dizolva pentru a se intari din nou in jurul unui intrus asa cum este artefactul londonez”. Acelasi Cole argumenta ca forma obiectului era asemanatoare cu cea a ciocanelor folosite de minerii americani in secolul al XIX-lea. Cel mai probabil, concluziona geologul, cineva a pierdut ciocanul in mina londoneza, acolo unde natura si-a urmat cursul.”

Testele cu Carbon14, realizate ulterior, s-au dovedit neconcludente, atata vreme cat lemnul ciocanului se transformase in carbune, iar carbonul prezent in obiect era insuficient pentru a putea fi analizat – caracteristica intalnita, in special, la artefactele cu o vechime mai mare de 50.000 de ani.

Pe de alta parte, un argument adus de contestatarii lui Joe Cole, era cel al prezentei unei scoici datand din Ordovician in roca incrustata in jurul ciocanului preistoric. Pur si simplu, aceasta nu ar fi trebuit sa se afle acolo si, mai mult, intarea credinta ca obiectul data inca dinainte de aparitia primilor dinozauri. Daca sedimentele s-ar fi depus recent in jurul ciocanului, sustin scepticii, fosilele ar fi trebuit sa poarte urma unei eroziuni, un astfel de semn lipsind, insa, cu desavarsire in roca analizata.

Si cu toate acestea, ipoteza prezentei unor oameni in urma cu 500 de milioane de ani, ba care sa cunoasca si tainele prelucrarii fierului, parea cel putin hilara pentru oamenii de stiinta consacrati. Astfel, teoria lui Cole parea singura in masura sa explice prezenta artefactului in roca preistorica. Nu mai era nevoie decat de o analiza a fierului pentru a demonstra ca acesta dateaza, cel mai tarziu, din secolul XIX.

Avea sa fie, insa, o adevarata lovitura de teatru. Analiza metalului, efectuata la Laboratoarele Batelle din Columbus, Ohio, a aratat o compozitie unica, cu o concentratie de 96,6% fier, 2,6% clorina si 0,74% sulf, combinatie imposibil de realizat in zilele noastre, chiar si cu ajutorul tehnologiei moderne. Mai mult, tomografia realizata cu raze X, in 1992, nu a reusit sa evidentieze nici o iregularitate in compozitia ciocanului de fier, care sa demonstreze interventia omului modern in fabricarea sa.

Avem in fata un obiect realizat inaintea aparitiei primilor dinozauri, asa cum s-au grabit sa afirme Carl E. Baugh si sustinatorii sai? Toate dovezile arata ca da. Atunci, cine ar fi putut crea un asemenea artefact? La urma urmei, oamenii nu au deslusit tainele prelucrarii metalului decat in urma cu circa 6000 de ani, in Sumer si, mai tarziu, in Egiptul antic. Sunt doar cateva dintre intrebarile care au continuat sa ii macine pe oamenii de stiinta in ultimele decenii.
In lipsa explicatiilor, artefactul londonez continua sa se afle pe lista obiectelor ale caror mistere inca isi asteapta dezlegarea. Ca un ultim amanunt, trebuie mentionat faptul ca, desi a fost scos la lumina din roca ce il acoperea, ciocanul preistoric nu s-a oxidat nici dupa cei aproape 90 de ani trecuti de la descoperirea sa.

sursa: descopera.ro

Zidurile SACSAYHUAMAN - precizie incasa de secol XX

 

Trei ziduri concentrice, lungi de 360 de metri si inalte de sase, au fost construite in secolul al XVI

lea, in jurul fortaretei incase Sacsayhuaman din Cuzco, Peru. Ele au fost ridicate din imensi

bolovani de calcar, cantarind aproximativ 300 de tone fiecare. Incasii nu au folosit mortar pentru a

fixa bolovanii, dar acestia sunt atat de bine asezati unul peste altul, incat nu se poate strecura intre

ei nici macar o lama de cutit. 

Cum au reusit incasii sa construiasca un asemenea ansamblu cu

tehnologiile secolului al XVI lea? ramane un mister!