Fortunato Zanfretta, 26 ani, căsătorii şi tată a doi copii, paznic de noapte, îşi făcea rondul obişnuit în jurul localităţii Marzano, aflată lângă Torriglia, în provincia Genova, Italia. Era aproape de miezul nopţii, ora 23:45, cer senin, vizibilitate perfectă, destul de frig. Apropiindu-se de una dintre cele mai izolate vile de vară, „Casa Nostra”, Zanfretta observă patru lumini, „ca patru torţe aranjate în triunghi, care se deplasau pe orizontală în lateral, la o înălţime de aproximativ un metru de la sol. Fiind convins că este vorba de una din spargerile atât de frecvente în zona aceea, el opreşte motorul maşinii şi încearcă să ia legătura prin radio cu şefii săi pentru a le raporta situaţia. Apucă să audă semnalul de recunoaştere al staţiei-bază, după care curentul i se întrerupe la bord. Îşi ia lanterna, care funcţiona normal şi se îndreaptă spre vilă. Ajuns în faţa porţii, înaltă de numai80 cm. Vede că luminile îşi continuau „jocul lor la numai 15 cm de acestea. Poarta era pe jumătate deschisă, iar uşa vilei, aliată la circa zece metri depărtare, era larg deschisă. Fiind convins că are de-a face cu hoţi, Zanfretta stinge lanterna şi îşi scoate armA. Între timp, cele patru lumini trec pc lângă cl şi dispar după latura nordică a vilei. Hotărât să le iasă înainte şi să le ia prin surprindere, el se îndreaptă spre colţul sudic al clădirii. Aşteptând aici cu lanterna în mâna stângă şi cu pistolul în dreapta, Zanfretta se pomeni împins brusc şi puternic din spate, după care căzu în iarbă. Scăpă lanterna din mână şi ea se aprinse singură când atinse pământul. Aliat la pământ, reuşi să apuce lanterna şi îndreptă fasciculul de lumină în sus. Văzu întâi „mai multe tuburi orizontale de culoare gri închis şi undeva, deasupra lor, la circa 3 m de la sol. „faţa entităţii: un cap imens, de culoare verde închis, cu lăţimea de aproximativ 60 cm, cu doi ochi triunghiulari enormi, înspăimântători, luminoşi, cu colţurile exterioare înclinate în sus, iar în partea de jos a frunţii se vedea încă un ochi de culoare gălbuie luminoasă, deasupra căruia erau nişte încreţituri proeminente neregulate. Pe părţile laterale ale capului se aflau nişte „ţepi mari şi ascuţiţi, care ţineau loc de păr, iar în faţa lor erau parcă nişte urechi verticale, ascuţite la vârfuri, ca nişte coarne. Această apariţie de coşmar dispăru brusc în câteva secunde, de parcă nici n-ar fi existat. Îngrozit la culme. Zanfretta ieşi din nou în drum cu intenţia de a merge spre maşina sa aflată la cca 100 m de vilă. El auzi deodată un sunet puternic, uniform, de nesuportat, ca sunetul unei centrifuge în continuă acceleraţie şi simţi un val de căldură extraordinară. Privind în urmă în direcţia vilei, de unde venea sunetul, el văzu deasupra acesteia, conturându-se foarte clar pe cerul întunecat, partea superioară a unui triunghi mare, aplatizat, ceva în genul unei pălării chinezeşti, a cărei bază părea să fie ascunsă de o lumină puternică, orbitoare. După ce această lumină se lăţi în spatele vilei pe latura N-S. Ţâşni drept în sus, dispărând în cer ca o săgeată. După care, Zanfretta ajunge la maşina sa, care avea din nou farurile aprinse şi radioul în funcţiune. Reuşeşte să dea alarma la bază urlând îngrozit în microfon: „…sunt nişte brute, nu sunt oameni! …”, apoi puterile îl părăsesc şi îşi pierde cunoştinţa. Era ora 0:16 minute. Se scurseseră 30 de minute de când începuse să se consume această dramă. A fost găsit cu faţa în jos în mijlocul câmpului, la 80 m depărtare de maşina sa, undeva la SE de vilă, la ora 1:06. Trecuseră încă 50 de minute care îi lipseau din viaţă şi pe care, de fapt, nu şi le putea explica. Era într-o stare de agitaţie nemaipomenită (se pregătea să se apere cu pistolul, crezând că „ei” vin să-l răpească), terorizat, tremurând, complet demoralizat.
Cercetările ulterioare.
Ulterior, în urma cercetărilor, s-au mai putut face o serie de constatări interesante. Astfel, atât poarta de la grădină, cât şi uşa de la intrarea principală în vilă au fost găsite închise şi încuiate, contrar declaraţiilor lui Zanfretta.
Din casă nu lipsea nimic. În locul unde a fost găsit paznicul, s-a descoperit o amprentă pe sol în formă de potcoavă, cu un diametru minim de 2,5 m şi maxim de 8 m. La NV de vilă, pe un loc plan, a fost găsită încă o urmă în formă de potcoavă cu un diametru de aprox. 2 m, care nu se putea vedea la lumina zilei, ci numai noaptea datorită unei luminiscenţe proprii. La colţul de sud al vilei, unde Zanfretta a fost doborât în iarbă, a fost descoperită o movilă de pământ proaspăt scurmat. În spatele casei, în locul unde martorul alirmă că a văzut marele triunghi luminos, a fost găsit, a doua zi după întâmplare, un nivel destul de ridicat de radioactivitate. Făcându-se investigaţii ulterioare, s-a constatat că existau mai multe persoane care fuseseră martorele evoluţiilor unor lumini ciudate pe cer, în aceeaşi scară şi în aceeaşi zonă.
Regresia hipnotică a scos adevărul la iveală.
Supus unor şedinţe succesive dc regresie hipnotică, Zanfretta a dezvăluit numeroaselor persoane participante la experienţe amănunte revelatoare la cele două perioade de timp în care nu-şi mai amintea ce făcuse. Aflat în stare de hipnoză, martorul nu numai că a confirmat în amănunţime cele mai mici detalii ale experienţei trăite de el şi descrise în stare de conştienţă, dar, în decursul povestirii, a mai introdus, fără să i se ceară, o experienţă suplimentară, de care el nu amintise în stare conştientă şi care vine să umple complet primul gol de timp – de 10 minute, atât cât îi trebuise să străbată distanta de 100 în de la maşină la vilă şi înapoi. Expresia lui de la început, care dezvăluie teroarea de care a fost cuprins când a văzut acele fiinte monstruoase, protestele lui puternice la început prin care arată că nu vrea să meargă împreună cu aceste flinte care s-au aplecat asupra lui pentru a-l ridica să-l ducă „în altă parte”, împotriva voinţei lui, au fost urmate de alte expresii care arată faptul că acum voinţa lui este total dependentă de voinţa „răpitorilor”. Din cele spuse de martor în stare de hipnoză şi în ciuda unor încercări timide de a opune rezistentă, reiese evident starea de sugestibilitate şi captivitate în care s-a aliat Zanfretta pe tot parcursul experienţei sale, după cum evident este şi faptul că acele flinte folosiseră nişte metode necunoscute care l-au paralizai, neputând nici să se mişte, nici să privească în jur; de asemenea, acele fiinţe i-au transmis anumite concepte şi mesaje, lira evident pentru toţi cei prezenţi că el dorea să ştie „cine” sau „ce” îl atingea şi îl manipula, de asemenea, el înţelegea că este vorba de nişte fiinţe de natură extraterestră; de asemenea, se ruga să fie lăsat să meargă acasă, îi ruga să înceteze să-l tortureze, să-i ia acel „lucru” de pe cap, să nu-i mai orbească ochii cu lumina aceea puternică, să fie scos din căldura de nesuportat în care era ţinut. Era evidentă pentru toţi cei de faţă supunerea totală a martorului de către acei „monştri” – supunere pe care el n-o admite la nivelul conştientului. Această supunere a fost confirmată de mai multe ori în cursul retrăirii experienţei sale în stare de hipnoză.
Dosar OZN România colecţia fenomenelor stranii – Călin N. Turcu
.jpg)
.jpg)
