Misterele Egiptului paleolitic cu 10.500 ani i.c.

Ce ne spune wikipedia despre paleoliticul superior, Homo sapiens fosilis produce cuțite, străpungătoare, răzuitoare și dălți lucrate prin tehnica așchierii, având ambele margini ascuțite. Apare tehnica prelucrării osului, fildeșului și cornului. Vânătoarea se realiza și cu ajutorul arcului. La început, se locuia în așezările în aer liber, dar căutau să se adăpostească și în peșteri, pentru ca, în paleoliticul mijlociu, Neanderthalienii să-și construiască colibe prevăzute chiar și cu vetre, spațiu pentru dormit, activități domestice sau de evacuare.

Perioada dintre sfârșitul ultimei ere glaciare, cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, până acum aproximativ 6.000 de ani in urmă, este caracterizată prin ridicarea nivelului mărilor și nevoia de adaptare la un mediu în continuă schimbare și identificarea de noi surse de hrană. Ca urmare a acestor schimbări se poate observa o creștere în folosirea uneltelor din microlit. Acolo, uneltele microlitice făceau posibilă vânătoarea mai eficientă, în timp ce așezări mai avansate, se dezvoltau pe baza pescuitului. Domesticirea și folosirea câinilor ca ajutor la vânătoare datează, probabil, tot din această perioadă.

In 10.500 O PERFECTA ALINIERE PAMINT SI CER, cand a 3-a planeta din Caleea Lactea si Orion a tranzitat meridianul si a reflectat clar Nilul si a 3- Piramida.
(Hancock: Mesajul Sfinxului)

10.000 Prima vizita a HATHOR-ilor pe Pamint. Hathor a facut calea Sirius- Maldek- Venus. Este o legatura cu cultul zeitei Hathor din Egipt.

Una din surprizele pe care le rezervă textele cayciene este un ansamblu de lecturi despre Egiptul antic. iziunea pe care o avea Cayce despre Atlantida era într-un fel mai uşor de acceptat, căci ea urma acelaşi sens ca Platon.

În privinţa Egiptului, este destul de diferit. Veţi fi poate surprinşi de textele lui Cayce. Totuşi, egiptologia nu este nici ea la adăpost de "revizuiri dramatice": în lumea ştiinţifică, o teorie o destituie pe cealaltă...

Astfel, n-ar trebui să respingem nimic aprioric. Bineînţeles, lecturile care vor urma au fost acordate de un om care, în stare trează, nu ştia în ce colţ al lumii curge Nilul!

Înainte de a vă oferi o culegere din aceste lecturi, aş vrea să vă amintesc că egiptologia modernă începe cu expediţia lui Bonaparte în Egipt, în 1798-1799. Expediţie hazardată şi dificilă, în care mii de soldaţi francezi au pierit de sete, oboseală sau boală. Dar Bonaparte a adus cu el o sută de savanţi şi un foarte mare artist, Vivant Denon. Acesta, înarmat cu caietul de desen, urma armata schiţînd în grabă sfinxul, pilonii sau piramidele... Întors în Franţa, a publicat faimoasa lucrare Description de l'Egipte, în 24 de volume. Era prima dată cînd publicul elevat din Europa avea un "reportaj" despre aceste fabuloase monumente egiptene. Description de l'Egipte rămîne de un foarte mare interes arheologic căci este totuşi singura mărturie a monumentelor care, de atunci, au dispărut.

Bonaparte a adus din Egipt un mare număr de eşantioane şi documente...între care celebra "Pierre de Rosette". Aceasta i-a permis mai tîrziu lui Champollion să descifreze, în fine, hieroglifele pe care savanţii

europeni căutau zadarnic să le înţeleagă.

În timpul Consulatului şi Imperiului, Egiptul a dat moda: pe îmbrăcăminte, arhitectură, mobilier, hîrtie pictată, au înflorit sfincşi şi papirusuri... fermecătoare, dar aproximative! Erau inspirate de desenele lui Denon - dar foarte puţini călători le văzuseră în realitate. Se mai pot încă vedea aceste motive egiptene de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea pe numeroase monumente franceze ale epocii.

În tot secolul al XIX-lea, apoi al douăzecilea, în Franţa s-au înmulţit egiptologii de vocaţie. Printre aceştia, unul dintre cei mai renumiţi este Mariette, "Mariette Patcha" cum i se spunea, căci el a devenit primul

conservator-şef al monumentelor din Egipt, în serviciul guvernului otoman (între 1858 şi 1881). El a protejat patrimoniul naţional egiptean: datorită lui s-a pus capăt căutărilor sălbatice ale profanatorilor de morminte

şi ale căutătorilor de comori. Mariette a degajat labele Marelui Sfinx, ascunse în nisip. Nenumărate au fost statuile, templele, mormintele pe care el le-a scos la lumină... Opera sa a fost continuată de Gaston Maspero, care a redescoperit Valea Regilor şi a ajutat mult la progresul egiptologiei.

Interesul viu al francezilor pentru Egipt culminează cu inaugurarea canalului Suez, în 1869, care a fost realizat de Français Ferdinant de Lesseps. A fost inaugurat de Napoleon al III-lea şi împărăteasa Eugenia, cu mare fast.

Mă întreb adesea dacă o seamă de cetăţeni francezi din ultimele trei secole n-au fost reîncarnări de foşti egipteni. Dacă nu, cum se explică această curiozitate naţională pentru o civilizaţie atît de îndepărtată? Am

studiat 280 de dosare de reîncarnări franceze descrise de Cayce. Din acestea, 225 avuseseră înainte o încarnare egipteană - deci, ar fi mai mult de trei sferturi! Cayce spune recent că interesul pentru arheologia

egipteană este legată de un fenomen de reîncarnare (în grup) de entităţi de foşti egipteni:

DOMNULE CAYCE, CUM AR PUTEA FI AJUTATĂ EGIPTOLOGIA SĂ PROGRESEZE?

Regăsind elementele necesare pentru a completa ceea ce se cunoaşte deja. Şi ar mai trebui să se regăsească multe lucruri... Mult mai multe decît se crede. Istoria egipteană va trebui să fie prezentată în legătură cu epoca actuală, căci există o corelaţie între influenţele egiptene şi civilizaţia modernă. Timpul nu este aici decît simbolic. Căci, iată, revine un ciclu care aduce din nou entităţi [...] ale căror experienţe din vieţi anterioare diverse au o legătură de tip cauză - efect cu mediul lor actual [...]. Ne aflăm aşadar într-o perioadă foarte interesantă pentru cei care ar dori să ajute cu succes la progresul egiptologiei. (Lectura 254-47).

Cea mai mare parte din cele 1.159 de lecturi cayciene despre vechiul Egipt conţine această menţiune în mod indirect. Descriind încarnarea consultantului său pe malurile Nilului, Cayce dă în trecere detalii concrete despre civilizaţia egipteană (mai ales predinastică).

Originile: emigranţi caucazieni şi atlanţi

Egiptul antic pare să fi fost încă din cea mai veche antichitate un refugiu pentru popoarele "sinistrate" din epocile marilor transformări. De fapt, lecturile cayciene nu se interesează de Egipt decît plecînd de la

emigrarea unui obscur trib caucazian:

Oamenii din Ararat (ca muntele din Caucaz) întemeiaseră ceea ce am putea numi astăzi o comunitate, în această ţară cunoscută mai tîrziu sub numele de Ararat, unde Potopul a adus apoi acei oameni care au repopulat Pămîntul. (Lectura 294-147).

Tribul caucazian avea un rege bătrîn, Ararat sau Aarat, care a lăsat, se pare, acest nume muntelui respectiv. Dar tribul era condus de fapt de un fel de profet numit Ra-Ta. El a hotărît migrarea în Egipt:

De ce Egipt? Această ţară fusese aleasă [...] nu de Rege, ci de călăuza religioasă - ca fiind centrul activ al Forţelor Universale ale Naturii, ca şi al forţelor spirituale. Şi de asemenea, ca fiind ţara cea mai stabilă, cel mai puţin expusă la cataclisme geologice ca acelea care provocaseră distrugerea Lemuriei, apoi a Atlantidei şi mai tîrziu Potopul. (Lectura 281-42).

Totuşi, geografia acestei ţări nu era deloc cea de astăzi:

În epoca aceea [...], Nilul, în loc să curgă spre nord, se vărsa în Atlantic. Apele din Tibet şi din aucaz se vărsau în Marea Nordului.(Lectura 57413-1).

Lecturile asociază Persia şi Caucazul, ceea ce este normal; şi cu Carpaţii, ceea ce înţelegem mai puţin, căci Carpaţii sînt mult mai spre vest:

Schimbările [...] de poziţie a Pămîntului care provocaseră potopul  l-au adus pe Ra-Ta în munţii caspici şi caucazieni. (Lectura 294-151).

...Invadatorii care au venit din Persia, adică din ţara Carpaţilor, conduşi de preotul Ra-Ta. (Lectura 3189-2)

Cayce a fost întrebat:

UNDE SE AFLĂ REGIUNEA CARPAŢILOR?

El a răspuns: Aarat

DAR AŢI PUTEA-O LOCALIZA PE O HARTĂ ACTUALĂ?

În partea de sud a Europei, Rusiei şi Persiei şi munţilor caucazieni. (Lectura 364-13).

Marea Neagră este din punct de vedere geologic o prăbuşire recentă. Înainte de această prăbuşire, lanţul Caucazului era în prelungirea Carpaţilor? Astăzi, munţii aceştia sînt despărţiţi de Marea Neagră. Deci, iată tribul nostru caucazian pornit pe drumul războiului, sub conducerea acelui Ra-Ta la care ne-am referit, care avea "puteri" speciale:

Spuneţi că o astfel de entitate era un zeu? Oh, nu! Spuneţi aceasta numai pentru că astăzi nu inţelegem cum erau oamenii din epoca aceea [...]. Omul modern nu mai are facultăţile care i-ar permite să conceapă ceea ce depăşeşte limitele Eului său individual... Individul de atunci nu

era atît de stăpînit de materie ca astăzi. (Lectura 281-4).

De aceea poate că pretutindeni folclorul vorbeşte de o epocă în care trăiau pe Pămînt zei, apoi semi-zei? Cît despre Egipt:

Era cu mult mai fertil decît astăzi, chiar după creşterea Nilului. Căci nu exista decît o treime din Sahara actuală, care era din argilă nisipoasă cu nămol, în parte utilizabilă pentru agricultură. (Lectura 275-38).

Cît despre indigeni:

Nu era un popor războinic. Nu erau pregătiţi să se apere. Singurele arme existente erau uneltele agricole şi uneltele folosite pentru construirea caselor. Era tot ce aveau! Mijloacele de transport constau din vehicule cu roţi trase de boi şi alte animale domestice sau folosite în agricultură... (Lectura 900-277).

ŞI CE CULOARE AVEAU ACEI EGIPTENI?

Aproape aceeaşi culoare pe care o are un chinez autentic astăzi!... Deşi fizionomia era total diferită... (Lectura 849-45).

ŞI INVADATORII CAUCAZIENI?

Aşa cum arată numele Ra-Ta [?], el era printre primii oameni de rasă albă pură din viaţa terestră de atunci... (Lectura 294-147).

Fiicele lui Ra-Ta, mai tîrziu, vor fi nişte frumuseţi blonde:

Iso era frumoasă la trup şi avea părul blond... (Lectura 275-38).

Dar invadatorii caucazieni nu erau singurii interesaţi de Egipt. Se revărsa un val continuu de emigranţi atlanţi, de rasă roşie:

Entitatea se afla printre acei atlanţi care s-au instalat în Egipt. (Lectura 1574-1).

O lectură dă chiar descrierea fizică a unuia dintre ei, care avea să joace un rol important mai tîrziu şi pe care îl vom revedea:

Atlantul Hept-Supht avea aproape 1, 73 m şi cîntărea cam 72 kg. Culoarea pielii: ca aurul brun. Dar ochiul pătrunzător de culoare cenuşie; alert, activ, cu privire ascuţită care-i magnetiza pe cei din jur.

(Lectura 275-38).

Atlanţii şi caucazienii nu erau singurii străini din Egipt. Lecturile mai menţionează emigranţi indieni, arabi, perşi, mongoli, asirieni... Ra-Ta şi muntenii săi erau bine echipaţi:

Oameni veniţi din munţi foloseau arme, ca praştia, sau antrenau animale sălbatice ca să le asmută asupra duşmanului să-l distrugă, ceea e a devenit mai tîrziu o practică obişnuită în Egipt: tauri, urşi, leoparzi, vulturi... Cît despre mijloacele lor de transport, era sfîrşitul epocii maşinilor mai uşoare decît aerul. Pentru război, dispuneau de plute de lemn, ambarcaţiuni, animale de povară. Cît despre pedestrime, ea mergea pe jos! (Lectura 900 - 277).

Acest mozaic de triburi de toate culorile avea aceeaşi stranie particularitate ca şi atlanţii, adică o anumită proporţie de hibrizi jumătate animale, jumătate oameni. De altfel:

În acel timp, majoritatea oamenilor aveau o coadă de animal, înţelegeţi? (Lectura 5748-6).

În vremea aceea, indigenii egipteni aveau pene pe membre. (Lectura 585-12).

Aţi citit bine: pene! Alţii aveau păr pe corp, labe, gheare... Pentru a complica situaţia, emigranţii atlanţi aduseseră cu ei "lucrurile" lor, sclavi pe jumătate animale, pe jumătate oameni, a căror soartă tristă am văzut-o deja:

În timpul acela, cînd solul Atlantidei începuse să se disloce, sosise un val de oameni - sau mai degrabă "lucruri" - [...] de pe continentul atlant. Era în vremea cînd Nilul numit atunci Nole se revărsa în ceea ce este acum Oceanul Atlantic, de partea Congoului. (Lectura 5748-6).

Asta o ştiu geologii... Cît despre egipteni, ei găsiseră un mijloc de a remedia această stare a "lucrurilor" (dacă se poate spune astfel!): selecţia genetică printr-o planificare severă a procreării. Nu era permis să aibă

copii oricine şi oriunde; naşterile erau sub controlul statului:

Relaţiile maritale de atunci nu erau trăite ca acum, într-un cămin individual, era vorba mai degrabă de o cuplare remunerată, pusă în slujba statului. [...]. Aceasta se făcea mai mult prin hotărîrea administraţiei decît prin alegere personală.

Toate naşterile aveau loc într-o clădire specială, cu camere special destinate concepţiei copiilor [...]. Toate femeile dintr-un clan îşi petreceau noaptea împreună, în templu iar bărbaţii se culcau afară [...]. Toţi erau supuşi aceleiaşi legi de stat [...]. Copiii care se năşteau îi erau luaţi familiei încă de la trei luni şi crescuţi în grup, în alte clădiri. (Lectura 294-149).

Totuşi, la sosirea invadatorilor caucazieni, Egiptul era fără apărare militară. Avea un rege care se numea Raai, care a preferat să nu se opună invaziei:

Entitatea cu numele de Raai a refuzat să asculte sfaturile celor care îl obligau să se apere contra hoardelor de invadatori veniţi din nord, oamenii din Arart. Entitatea a luptat puţin cu aceşti nou sosiţi, supunîndu-se în loc să verse sîngele poporului său. Acest lucru l-a făcut să fie rău înţeles de toţi, inclusiv de ai săi. (Lectura 1734-3).

Dinastia faraonilor caucazieni

După plecarea de bună voie a regelui Raai, invadatorii au luat frîiele puterii:

S-a instaurat o nouă ordine, s-au promulgat legi noi, un nou sistem de impozite a intrat în vigoare... Totuşi, anumiţi indigeni s-au opus. (Lectura 275-38). Această nouă stare de lucruri a iscat emulţumiri în rîndul indigenilor din clasele conducătoare, la cei care aveau ambiţii politice... Lectura 294-148).

În final, s-a stabilit un acord între cei mai influenţi dintre egipteni şi regele Arart. S-a organizat o colaborare între diferitele grupări etnice. Ca să calmeze spiritele, Arart a abdicat:

Araaraart, fiul său, care a fost al doilea dintre regii din Nord, i-a urmat tatălui său Arart şi a domnit de la vîrsta de şaisprezece ani. (Lectura 341-9).

Colaborarea între acest al doilea faraon caucazian şi înţelepţii egipteni - tot sub conducerea lui Ra-Ta - a promovat o perioadă de reforme. Ei au propus:

O bază de egalitate pentru toţi în faţa Legii.

...Un respect egal pentru orice fiinţă vie din planul material; şanse egale de promovare pentru fiecare individ are să-i permită să progreseze, pentru ca fiecare să se considere în slujba celorlalţi. (Lectura 341-44)

Datorită acestei griji pentru democraţie, au fost obţinute pacea şi prosperitatea: .

Araaraart a deschis minele din Ophir, în ceea ce s-a numit mai tîrziu Kadesh sau chiar Persia şi în ceea ce este acum Abisinia şi în regiunile puţin explorate din susul Nilului. Acolo, erau mine de pietre

preţioase sau dure ca onix, beriliu, sardoniu, diamant, ametist, opal. Perlele erau scoase din mare, în apropierea Madagascarului de astăzi. În nordul [...] Egiptului, erau mine din care se scoteau metale: aur, argint, aramă, plumb, zinc, cositor etc. (Lectura 294-148).

Şi chiar acest fapt uimitor:

Erau exploatate gazele din coline. (Lectura 299-148).

Echipa Araaraart, Ra-Ta şi asociaţii lor egipteni: au făcut magazine şi ceea ce am numi astăzi bănci. (Lectura 299-148).

Nivelul tehnologic era foarte avansat dacă judecăm după ceea ce urmează:

Entitatea era foarte competentă pentru a extrage din pietre, nori, elemente naturale un fluid destinat accelerării fenomenelor Naturii în scopuri practice pentru Om - ceea ce numim astăzi electricitate. (Lectura 699-1). În epoca aceea se călătorea mult:

În timpul acela atlanţii veneau în Egipt, ei veneau şi plecau între cele două ţări. (Lectura 275-38).

Comunicaţiile se făceau: cu caravane, dotate în parte cu ceea ce supravieţuise din tehnica pierdută a maşinilor mai uşoare decît aerul şi forţele, despre care deja am vorbit, care permiteau propulsia în apă. (Lectura 953-24).

Căci chiar în acel timp şi în ciuda a tot ceea ce se pierduse, chiar la acele popoare, existau curente de schimburi culturale între diversele ţări ca Poseidia, Og, dar şi Pirinei, Sicilia şi, de asemenea, ţări care se numesc astăzi Norvegia, China, India, Peru, America... Nu acestea erau numele lor în acea vreme, căci nu exista decît o singură limbă (pe tot Pămîntul), care permitea înţelegerea. Nu se produsese încă diviziunea lingvistică în această ţară... Aceasta a început numai în Atlantida (sau

Poseidia). (Lectura 294-148).

Cu toate acestea, datorită amplificării emigrării atlante, a reînceput instabilitatea politică.

Revoluţia de palat şi exilul lui Ra Ta

De ce ne vorbeşte Cayce atît de mult de acest Ra-Ta, care este figura centrală a întregii povestiri? Pentru că... acest personaj ar fi fost o încarnare anterioară a lui Cayce însuşi! El a repetat de nenumărate ori că

era reîncarnarea acestui preot caucazian care avea să joace mai tîrziu un rol important în Egipt.

Pentru a ne întoarce la povestea acelei perioade egiptene, era prea frumos ca să dureze: facţiunile au început să se agite din nou. O grupare de invidioşi a încercat să-l discrediteze pe Ra-Ta:

Au căutat diverse moduri ca să-l prindă pe Marele Preot pe picior greşit. (Lectura 294-148).

Or Ra-Ta promulgase legi care suprimau dictatura statului asupra vieţii private a cetăţenilor. El îi încurajase să se căsătorească după libera lor alegere: şi să se stabilească în cămine individuale. (Lectura 294-147). Marele Preot încercase să introducă această reformă astfel ca alegerea unui soţ sau a unei soţii să nu se facă numai pe o bază fizică, ci şi mentală şi spirituală. (Lectura 849-45).

Încurajînd monogamia, îşi luase el însuşi o soţie pentru a da exemplu. (Altfel spus, să nu se mai ţină cont de eugenismul prenatal destinat producţiei de specimene perfecte ale rasei... Metodă care ne împrospătează

tristele amintiri hitleriste!).

Pe de altă parte, Ra-Ta întemeiase temple-spitale pentru a trata nefericitele subproduse ale încrucişărilor cu animale. În aceste instituţii:...pierdeau treptat penele de pe picioare, blana de pe corp [...], cozile,

protuberanţele diverse; labele, ghearele, copitele erau treptat schimbate în picioare şi mîini. (Lectura 294-149)

Şederea indivizilor în Templul Sacrificiului seamănă cu ceea ce am numi astăzi spitalizare. (Lectura 281-44).

Or duşmanii lui Ra-Ta i-au găsit punctul slab: i-au organizat o întîlnire cu cel mai perfect specimen feminin al timpului, care se numea Isris şi era fiica unui preot. Pretextul, bineînţeles, era eugenic: un bărbat foarte frumos ca Ra-Ta şi o femeie foarte frumoasă ca Isris ar putea produce specimene umane perfecte... Se pare că Ra-Ta a căzut în capcană. A făcut-o pe Isris metresă - în timp ce era deja căsătorit - şi a provocat, astfel, un scandal enorm, pentru că:

nu era permis Marelui Preot să aibă mai multe femei şi faptul că Marele Preot îşi luase drept concubină pe fiica celui de-al doilea preot, responsabil de Sacrificii şi pe deasupra favorit al regelui, a dat foc la butoiul cu pulbere. (Lectura 341-10).

În final:

Marele Preot şi concubina sa au fost alungaţi în sudul ţării, în Nubia. Ei n-au plecat singuri, ci însoţiţi de un grup de 231 suflete. (Lectura 294-149).

Adică fidelii nedezminţiţi ai lui Ra-Ta, printre care atlantul Hept-Supht. Ra-Ta a trebuit să-şi lase în robie fiica provenită din iubirea nelegitimă, Iso, care a murit la o vîrstă fragedă, departe de părinţi. Or toţi cei care l-au însoţit pe Ra-Ta în exil s-au reîncarnat astăzi, încrucişîndu-şi drumurile cu Edgar Cayce. Consultanţi, familie, prieteni, colaboratori, pentru ei a dat Cayce lecturi despre reîncarnări în Egiptul antic.

De exemplu, dansatoarea Isris, metresa lui Ra-Ta - şi pricina alungării sale! -, era în secolul XX soţia legitimă a lui Cayce! (Ne-o spune lectura dată pentru ea).

Fetiţa lor, Iso, s-a reîncarnat într-o anume Gladys Davis, pe care împrejurările au făcut-o să devină secretara lui Cayce. Faraonul Araaraart care cedînd presiunii l-a exilat pe Ra-Ta s-a reîncarnat în... fiul lui Cayce, Hugh Lynn, care a trebuit toată viaţa să se zbată pentru a apăra opera tatălui său (el a lăsat amintirea cuiva care se credea uneori faraon!). Atlantul Hept-Supht şi toată familia sa au fost prietenii lui Cayce etc. (Deşi, din discreţie, numele au fost înlocuite cu numere şi au fost şterse din lecturi, lucrînd la Fundaţia Cayce sfîrşeşti totuşi prin a şti cine era cine!).

Sigur că toate acestea ne uimesc. Totuşi, aveam de a face cu logica sistemului de reîncarnare în grup, care readuce împreună aceleaşi entităţi, care să refacă aceeaşi muncă... Cînd Cayce şi prietenii au decis să

fondeze o asociaţie - care va deveni A.R.E. - i s-a cerut lui Cayce o lectură pe această temă. Cayce va repeta în somn că toţi cei care au venit să colaboreze cu el în această asociaţie. în această activitate sînt reîncarnarea colaboratorilor săi egipteni de altădată, pe cînd era Marele Preot Ra-Ta:

Pentru binele lor, ar trebui să evidenţiem legătura specială între această istorie egipteană şi cei care sînt angajaţi în această muncă (Asociaţia pentru Cercetare şi Iluminare adică Fundaţia Cayce). Căci o mare parte din ceea ce se încearcă astăzi a mai fost încercat în acea experienţă egipteană. Iată că revine un ciclu al timpului; care readuce o dată în plus, astăzi, pe indivizi care au fost odinioară împreună pe Pămînt, pentru un lucru bine definit [...]. Şi nu este nimeni din cei atraşi în această activitate cu scop de stabilire a unei relaţii mai strînse cu adevărul lui Dumnezeu pe Pămînt. - în domeniile spiritual, mental sau material - care să nu fi participat deja, înainte, la aceeaşi activitate, în Egipt... (Lectura 254-42)

Principiul reîncarnării de grup se verifică mai întîi pentru Cayce însuşi:

Şi cînd Preotul Ra-Ta a fost reabilitat, după întoarcerea sa din exil, a întreprins această cercetare, acest ansamblu de studii care este însuşi scopul operei fondate astăzi, într-o ţară îndepărtată (de Egipt: Statele Unite!). (Lectura 254-42).

Este sigur că persoanele de la Fundaţia Cayce sînt fascinate de Egiptul antic. Dar aceasta nu constituie în sine o dovadă ştiinţifică. Eu însămi, care îl traduc pe Cayce, sînt perfect sigură de o încarnare egipteană din care păstrez amintiri vizuale. Dar nici aceasta nu este o "dovadă"!

Dar să revenim la Ra-Ta, exilat de rege- şi care se va reîntoarce. Aşteptarea lui Araaraart a fost grea. Era contestat de pretutindeni, inclusiv de fratele mai tînăr, care luase conducerea unei rebeliuni. Şi pentru a

agrava lucrurile, atlanţii nu simpatizau deloc cu egiptenii:

Entitatea numită Ax-Tell era reprezentantul Legii lui Unul. La sosirea sa în ţară, a găsit puţini adepţi, nefiind de acord cu regele, nici cu Marele Preot. El considera că nivelul de viaţă din acea ţară era cu mult inferior celui din ţara de origine, Atlantida. (Lectura 487-17).

Cum aceşti atlanţi aduseseră cu ei "lucruri" sau indivizi sau entităţi care erau biete fiinţe lipsite de sens, fără nici un scop în viaţă, funcţionînd ca automate [...], indigenii egipteni au avut impresia că sînt consideraţi de teapa acestor "lucruri"! (Lectura 281-43).

Atlanţii, din ce în ce mai influenţi, reprezentau o putere redutabilă: Au început să exercite o influenţă asupra vieţii morale şi culturale a egiptenilor. (Lectura 281-43).

Dar nu erau doar atlanţi buni:

Sane-Naid era frumos şi frumuseţea sa îi tenta pe oamenii cu care avea legături, în special pe Fiii lui Belial, care se infiltraseră odată cu compatrioţii lor atlanţi în Egipt... (Lectura 989-2).

Pe scurt, o harababură de toată frumuseţea:

S-a stîrnit o mare zarvă printre preoţii diverselor culte; mulţi au tras foloase de pe urma acestei situaţii şi au învăţat să atace şi să se apere [...]. Au început timpuri tulburi de-a lungul multor sori. A trebuit să se aştepte cel puţin nouă anotimpuri pentru ca lucrurile să se mai calmeze oarecum - şi nu s-au calmat cu adevărat pînă cînd nu s-a propus un pact care implica readucerea Marelui Preot. (Lectura 294-149).

Întoarcerea triumfală a lui Ra Ta

Cît despre ex-Marele Preot însoţit de fidelii săi, el ştiuse să se facă plăcut unei prinţese nubiene:

Entitatea era unul dintre conducători, un prinţ din ţara unde fusese alungat Marele Preot. La început ostil ideilor acestuia, a evoluat, a devenit mai tîrziu unul dintre admiratorii săi. Deşi în acea epocă sexul opus conducea, entitatea era prinţ şi şi-a folosit puterea [...] pentru a favoriza avansarea Marelui Preot printre apropiaţii prinţesei. (Lectura 816-3). 

Ra-Ta a reuşit atît de bine încît în cîţiva ani a devenit consilierul prinţesei domnitoare şi cea mai înaltă personalitate din ţară.

Însoţitorii săi din exil, cele 231 de suflete, au devenit gărzile sale de corp, asistenţii săi, interpreţi - nu interpreţi ai limbii, ci activitatea lor consta în interpretarea instrucţiunilor Marelui Preot pentru cei care nu puteau să ajungă personal pînă la el. (Lectura 294-150).

Devenise atît de important, încît nu te mai puteai apropia de el fără a trece printr-un întreg aparat ierarhic care îţi stătea în cale! El a fost la originea unei mari mişcări de refacere a ţării nubiene, stimulînd ştiinţele

şi artele, cercetarea în toate domeniile, mai ales:

în astronomie, astrologie, geografie şi agricultură. (Aceeaşi lectură). 

În Egipt, dimpotrivă, lucrurile mergeau rău. Circulau zvonuri despre succesele lui Ra-Ta în Nubia, lansate mai ales de prietenul său Hept-Supht:

Numeroşii atlanţi care locuiau acum în Egipt şi cei care continuau încă să vină - căci profeţiile despre sfîrşitul Atlantidei începeau să devină evidente iar Egiptul fusese ales pentru a primi arhivele atlante, toate acestea au fost cauza întoarcerii atlantului (Hept-Supht) după numai trei ani de exil. (Lectura 275-38).

Hept-Supht l-a sfătuit pe rege să-l cheme înapoi pe Ra-Ta, singurul care ar fi putut să refacă unitatea ţării în faţa ameninţării atlante şi dezordinii generale:

diferitele facţiuni, sătule de războiul civil, au sfîrşit prin a se pune de acord asupra chemării lui Ra-Ta. S-au aranjat lucrurile astfel încît i s-a încredinţat autoritatea asupra întregii ţări: astfel, el a devenit ceea ce am numi astăzi un dictator sau un monarh absolut cu drepturi depline. (Lectura 294-149).

Totuşi, unii îl găseau pe Marele Preot destul de decrepit:

Trimişii diverselor grupări politice se perindau (între Egipt şi Nubia) în cursul tratativelor vizînd restaurarea puterii Marelui Preot.Unora li s-a părut un om bătrîn, uzat, incapabil fizic să continue... Şi au început să se teamă că-i lipsesc forţele necesare pentru preluarea puterii. (Lectura 294-150).

Dar în realitate, Ra-Ta era puternic, prin vigoarea spiritului şi inteligenţei sale, prin aptitudinea sa de a coordona cunoştinţele şi adevărurile necesare progresului şi dirijării popoarelor spre progres în timpul acela. (Lectura 1925-1).

ŞI ÎN CE FEL DE VEHICUL S-AU ÎNTORS ÎN EGIPT RA-TA ŞI SUITA SA?

În ceea ce am numi astăzi vehicule propulsate cu gaze. Atlanţii le construiseră. (Lectura 275-38).

Înainte de preluarea noilor sale funcţii oficiale, Ra-Ta: s-a retras la început pentru regenerarea corpului, în scopul debarasării acestuia de slăbiciunile fizice. Şi alimentîndu-se la acele surse de regenerare, şi-a recreat propriul corp, în forţele sale elementare, pentru a-şi putea asuma material sarcina politică. (Lectura 28294-150).

Alte lecturi pe acelaşi subiect, nu mai puţin uimitoare: Entitatea l-a ajutat pe Marele Preot atunci cînd a efectuat o regenerare a corpului, debarasîndu-1 pe acesta de anii (de urma anilor) de încercare şi de luptă

pe care-i traversase; şi entitatea s-a întinerit ea însăşi cu aceeaşi ocazie. (Lectura 696-1).

Marele Preot, aşa cum am spus, cu deplinele puteri odată regăsite, adică la mai bine de 100 de ani de viaţă terestră, avea aproximativ 1,83 m înălţime şi, aşa cum am spune astăzi, cîntărea 181 de livre (aproape 82 kg). Un ten frumos şi luminos, părul rar pe cap, fără păr pe faţă sau corp. Pielea proape albă. (Lectura 275-38).

Aceste trei texte afirmă că vechii egipteni găsiseră secretul tehnicilor de reîntinerire - ceea ce gerontologii actuali încă mai caută. Dar: în vremea aceea, speranţa de viaţă depăşea 100 de ani sau mai

multe sute de ani. (Lectura 2533-4).

În acea experienţă terestră, entitatea s-a menţinut activă mai mult de 454 de ani (patru sute cincizeci şi patru de ani) aşa cum am număra anii astăzi. (Lectura 1472-10).

Terapiile foarte sofisticate din Egiptul predinastic

Aceste cercetări au condus la folosirea curentului electric la prelucrarea metalelor prin procedee de carburare şi tratîndu-le astfel încît să producă curenţi magnetici aplicabili corpului omenesc. Scopul era să se trateze corpul omenesc, provocînd modificări în energiile corpului. Pe scurt, posibilitatea de reionizare şi de reîntinerire prin medicina energetică. (Lectura 470-22).

Lecturile spun că egiptenii găsiseră şi tehnici pentru modificarea pigmentării, permiţînd albirea negrilor:

Din culoarea bronzului, atunci cînd a intrat în serviciu, ea a devenit de un alb pur după ce a fost tratată. (Lectura 275-28). Entitatea se număra printre cei care ştiau cum se schimbă culoarea pielii, modificînd reacţiile acesteia cu ajutorul anumitor minerale ale căror vibraţii erau folosite. Acestea acţionau de asemenea asupra mirosului corpului. (Lectura 1616-1).
Tehnicile descrise sînt atît de sofisticate încît nu sîntem întotdeauna siguri că înţelegem despre ce este vorba. Dar iată-ne atît de departe de "oamenii primitivi", în orice caz de "Cro-Magnon îmbrăcat în piei de animale"... Dimpotrivă:

Entitatea era pricepută la folosirea echipamentului electric al acelui timp în chirurgie. Cum scalpelul electric avea o formă specială datorată naturii metalelor folosite, el permitea o chirurgie fără pierdere de sînge: folosirea curentului coagula sîngele în locul unde erau incizate artere sau vene mari. (Lectura 470-33).

Chirurgia electrică era folosită şi pentru tratarea bieţilor monştri:

Entitatea (Asphar) şi-a folosit aptitudinile de inginer construind maşini pentru tratarea corpului omenesc, atunci cînd trebuia să-1 debaraseze de excrescenţele animale; sau să-i schimbe sîngele; sau să folosească forţele vibratorii pentru a-l elibera cînd era posedat de influenţe rele. (Lectura 470-22).

Căci se căuta de asemenea să se producă corpuri mai simetrice cu proporţii mai armonioase, cu ajutorul regimurilor alimentare. (Lectura 275-33).

Fitoterapia şi aromoterapia jucau un rol important: ci astfel, esenţele odorante care contribuie la ridicarea vibraţiilor - ca lavanda şi irisul - erau acelea pe care le-ai ales în Templul Sacrificiului.

(Lectura 379-3).

Numeroase referinţe, de asemenea, la meloterapie:

Se branşau pe vibraţiile muzicale ale epocii; viola acordată cu vibraţiile focurilor din Natură poate fi sau distructivă, sau calmantă, sau să activeze combustia. Astfel, în Templul Sacrificiului, tu oficiai

punîndu-ţi competenţa în slujba celor care doreau să-şi purifice corpul. Ei îşi ardeau nu numai dorinţele carnale, dar şi apendicele animale care le urîţeau corpul. Şi astfel, datorită eforturilor tale, s-a născut Omul aşa cum îl vedem astăzi, care stă în picioare, care nu mai are copite ca bovinele, nici coarne rămuroase precum cerbul, nici coarne precum capra. Care nu mai seamănă cu porcul [...] etc. Ci cu un copil al lui Dumnezeu: el nu se mai distruge prin abuzul plăcerilor fizice, nu se

mai destrăbălează cu fiicele omului, ci îşi păstrează încrederea şi credinţa.

Şi tu, tu le ajutai făcînd muzica acordată cu muzica sferelor celeste care îi purifica de influenţele nocive [...] smulgînd materiei ceea ce îl împiedeca pe individ să fie unit cu Dumnezeu, Forţa Creatoare. (Lectura 2754-43).

Medicina şi psihologia holistică în vechiul Egipt

În contextul descris .de Cayce, medicina nu este niciodată separată de psihologie, nici de religie.

Templele sînt spitale, seminare, universităţi:

Templul Sacrificiului în care au fost realizate primele operaţii chirurgicale, cum s-ar spune în prezent. (Lectura 2329-3).

Trecerea indivizilor - la libera lor alegere, în mod sigur! - prin Templul Sacrificiului seamănă mult cu ceea ce am putea numi astăzi spitalizare. (Lectura 281-44). În Templul Sacrificiului, omul se debarasa de acele influenţe, sechele din epoca veche cînd se proiectase în materie pentru a-şi satisface dorinţele cărnii printr-un corp animal [...]. Şi acolo avea loc purificarea sa de dorinţele carnale; fiecare suflet, pentru a şterge aceste tare, se oferea el însuşi pe altarul sacrificiului, focurile trebuiau să ardă aceste dorinţe, aducînd o purificare a cărnii. (Lectura 275-43).

Programul de dezintoxicare implică deci nu numai corpul fizic, dar şi corpul spiritual:

Templul Sacrificiului era o experienţă fizică, în timp ce Templul Frumuseţii privea mai degrabă mentalul [...] şi spiritualul. (Lectura 281-43).

Cayce dă descrieri detaliate ale celor două temple, liturghiile care aveau loc acolo, asociind după cum se vede medicina, psihologia şi dezvoltarea spirituală cu arta, sub toate formele ei:

Oamenii începeau cu Templul Sacrificiului; apoi, debarasaţi de atributele animale care-i deranjau, veneau în Templul Frumuseţii pentru a căuta acolo cunoaşterea [...]. Pentru a fi iniţiaţi, adică pentru a se pregăti să primească învăţătura maeştrilor. (Lectura 281-25).

Centrată pe Legea lui Unul, ca în Atlantida, religia egipteană antică era deci monoteistă - ceea ce egiptologii actuali încep să presupună de la canonicul Drioton încoace.

Iniţierile se făceau folosind mult dansurile, muzica, culorile, parfumurile. Templele aveau rol de universitate:

În Templul Frumuseţii erau date o instrucţie şi o educaţie comparabile cu cele din colegiile şi universităţile actuale. (Lectura 2533-4).

Lecturile descriu din belşug hainele egiptenilor. Existau chiar croitorese...În orice caz, un artizanat deja înfloritor:

Cît despre rochiile epocii, fie pentru serviciul în Templu sau în viaţa privată, ele erau întotdeauna din pînză de in - şi aşa cum s-a arătat deja, de culoare albă şi purpură. Bărbaţi şi femei nu erau îmbrăcaţi

foarte diferit - numai atlanţii care purtau pantaloni mai lungi sau mai scurţi, în funcţie de rangul social. (Lectura 275-38).

(Vom reţine această menţiune interesantă a pantalonilor atlanţilor - pusă în legătură cu pantalonii galilor... şi cu teza originii atlante a celţilor).

În vremea aceea, a început fabricarea pînzei de in care încă nu atinsese perfecţiunea la care va junge mai tîrziu. Se prelucra bumbacul, cînepa, florile de papirus şi de lotus. (Lectura 294-151).

Instrumentele muzicale erau perfecţionate:

În vremea aceea, El-Ke-Dun a fost primul care a combinat fluierul cu lira, adică un instrument cu coarde pentru a acompania aranjamente de cîntece atlante şi egiptene. (Lectura 1476-1). El a fost unul din primii care au cîntat la harfă sau liră, cum a fost numită mai tîrziu. Dar în vremea aceea era mai mult o harfă cu aceeaşi formă ca astăzi, doar ceva mai mică şi numai cu şase coarde. (Lectura 275-33).

Cartea morţilor şi biblioteca din Alexandria

Două baze importante ale culturii egiptene... Lecturile spun:

Entitatea, în acea epocă, trăia închisă în spatele pereţilor Templului, predînd cîntul pentru defuncţi. Şi ea a scris în parte Cartea morţilor. (Lectura 115-1).

Cît despre faimoasele biblioteci din Alexandria, ele ar fi datat din timpul lui Ra-Ta; una din fiicele acestuia:

întemeiase împreună cu prietena sa cea mai bună un centru cultural, în locul cunoscut acum ca Alexandria. Ele au început să adune arhive, cărţi, documente din lumea întreagă. (Lectura 2835-1). Entitatea era atunci unul din responsabilii administrativi ai ţinutului numit Deoshe, acum Alexandria. El a fost printre cei care au pus fundaţiile a ce sa ce a devenit cea mai mare colecţie de cărţi şi manuscrise care a existat vreodată pe Pămînt .. Entitatea a fost iniţiatorul acesteia iar opera sa a fost îmbogăţită apoi de generaţiile următoare şi descendenţii săi. (Lectura 412-5').

Se ştie că cele două biblioteci din Alexandria care însumau peste 700.000 volume au fost distruse: una de foc, în anul 47 înainte de Christos. cînd a intrat Iulius Cezar în Egipt: cealaltă, în cursul războaielor civile şi religioase din anul 200 şi 391 după Christos. Istoria oficială spune că s-a distrus tot. Totuşi, Cayce face ecoul tradiţiilor secrete care afirmă că unele manuscrise mai există. Bibliotecarii ar fi pus în siguranţă cărţile cele mai preţioase care vor fi regăsite într-o zi:

Cea mai mare parte din ceea ce a scris el acolo a fost distrus în timpul secolului al II-lea. Acestea erau compilaţii pe care le făcuse în Marea Bibliotecă din Alexandria. Anumite manuscrise sînt încă intacte, pot fi regăsite în ruinele locului şi restaurate. (Lectura 452-5).

Material pentru căutătorii de comori!

O altă lectură dă o dată precisă pentru întemeierea Marii Biblioteci şi spune că Christos a venit în Egipt la vîrsta adultă:

Atlantul Apex-El [...] s-a alăturat acelora care reconstruiau Egiptul. Şi cum vom vedea după ceea ce se poate găsi încă la Alexandria, el merita să fie numit primul fondator al Bibliotecii Cunoaşterii

din Alexandria; şi aceasta cu 2.300 de ani înainte ca Prinţul Păcii (Iisus, Christos) să intre în Egipt pentru a primi acolo prima iniţiere. (Lectura 315-5)...

Egiptul unora şi Egiptul altora

Egiptul descris de Cayce nu este deloc cel din manualele de egiptologie oficială. Se admite că civilizaţia egipteană rezultă dintr-o sinteză a mai multor civilizaţii anterioare... Dar nu se vorbeşte de atlanţi!

Lecturile cayciene se deosebesc de egiptologia oficială în puncte importante:

Monoteismul

Să începem de aici. Discutat cu pasiune, respins de unii, acceptat de alţii este monoteismul Egiptului antic. Se cade de acord, în general, asupra faptului că Akhenaton a impus la Tell-El-Amama cultul unui zeu unic, Aton. Dar egiptologii nu ştiu dacă acest monoteism a fost o noutate revoluţionară impusă de acest faraon sau dimpotrivă a fost renaşterea tardivă a unui monoteism cu mult mai vechi, or Cayce descrie religia Legii lui Unul în Egipt ca monoteismul cel mai strict. El adaugă că dogmele acestei religii se bazau pe:

Aceleaşi principii de bază care au fost date de Cel care a spus: Fericiţi cei blînzi, căci ei vor moşteni Pămîntul. (Lectura 254-42).

Datarea

Egiptologia clasică datează primele dinastii (vechiul Imperiu) cel mai devreme în mileniul al IV-lea înainte de Christos. Cayce pretinde că trebuie să se meargă la al 11-lea mileniu! Totuşi, egiptologii oficiali sînt departe de a fi de acord între ei: de exemplu, primul faraon este considerat Menes. Unii estimează că a trăit în 5867 înaintea erei noastre; alţii în 2320... Treizeci de secole de ceaţă înseamnă totuşi mult! Listele de faraoni

date de istoricii antici şi de documentele gravate în piatră (tablele de la Abydos, Karnak, Saqqarah) sînt incomplete.

Preistoria Egiptului ne este necunoscută...La fel, data construirii Marii Piramide şi faraonul care a construit-o

egiptologii nu sînt de acord pentru că în fond, nimeni nu este sigur de nimic! Herodot atribuie această incredibilă grămadă de pietre, unui anumit Cheops, alias Khufu, faraon din a patra dinastie - spre 2700 înainte de Christos. Dar această atribuire este îndoielnică (a se vedea asupra acestui subiect excelenta carte a lui William Fix, Pyramid Odyssey, editată de Mercury Media Inc., P.O. Box 222, Urbana, Virginia 23175,

U.S.A.).

Unii istorici din antichitate, totuşi, dau aceleaşi date ca şi Cayce. Manethon, scrib egiptean care a trăit în secolul IV înainte de Christos, împărţea istoria egipteană în trei perioade: istoria zeilor, a semizeilor

(sau eroi, 11.000 ani î.e.n.) şi a oamenilor. Herodot ajunge şi el la o datare de 11.340 ani pentru începutul istoriei faraonice.

Istoricii arabi Abu Bakr (secolul IX era noastră) şi Massudi (secolul X), credeau că piramidele din Gizeh fuseseră construite înainte de Potop, pentru a păstra cunoştinţele epocii - ca un fel de muzeu al Cunoaşterii.

Părerea acestor istorici arabi este în general neglijată de egiptologii occidentali, pentru că sînt tardivi - e adevărat - şi de asemenea pentru că sînt arabi! Totuşi n-ar trebui să uităm că în acea epocă savanţii arabi

erau mai bine informaţi decît confraţii lor occidentali. După Massudi, Marea Piramidă a fost construită de Surid, faraonul de dinaintea Potopului.

Aceşti istorici arabi îi atribuie şi lui Hermes această construcţie, cum o face şi Cayce. N-am avansat deloc, căci este un simplu nume, chiar dacă este un nume de zeu!

Lecturile mai spun că Piramida lui Cheops n-a fost niciodată un monument funerar. Într-adevăr, există un mormînt... Dar mumie, ioc!

După cîte îşi amintesc arheologii - sau jefuitorii de morminte - nu s-a găsit niciodată vreun material funerar în ceea ce se numeşte Camera regală. Cît despre iniţierea lui Christos în Marea Piramidă, Cayce nu este

primul care vorbeşte de aceasta (a se vedea mai departe). 

Şi faimoasa sală a Arhivelor? Jamblique scria deja în secolul al III-lea e.n. că: "Sfinxul marchează intrarea unor culoare subterane în care se găsesc inscripţii însumînd toată cunoaşterea umană". Ammien Marcellin

spune spre 390, de asemenea: "Cei vechi afirmau că există inscripţii pe pereţii galeriilor subterane din jurul piramidelor; şi că acestea păstrau cunoaşterea antediluviană".

Tehnologia futuristă de acum 11.000 ani...

Textele cayciene au uneori un aer de science-fiction: care propulsate cu gaz, maşini mai uşoare decît aerul, centrale de energie alimentată de radiaţia cosmică, laser şi maser... De neconceput în urmă cu cîteva decenii, unele afirmaţii ale lui Cayce ar putea servi astăzi drept ipoteze de cercetare.

Începem să bănuim că anticii cunoşteau navigaţia aeriană. De exemplu, se pun întrebări privitoare la hărţile amiralului turc Piri Reis (1513) şi ale lui Oronteus Finaeus (1531) care redau în detaliu coastele Americii de Sud şi Antarcticii, cu asemenea precizie încît experţii marinei americane cred că au putut fi făcute numai după observaţii aeriene.

Cît despre electricitate, Andrew Tomas, în cartea sa Les Secrets de l'Atlantide, apărută la Robert Laffont, descrie descoperirea bateriilor electrice într-un mormînt vechi, în cursul săpăturilor arheologice făcute

în Irak de inginerul german Wilhelm Konig, cu cîţiva ani înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial. Acest fapt nu dovedeşte nimic în privinţa existenţei "maşinilor mai uşoare decît aerul" de care vorbeşte Cayce, care i-au adus pe atlanţi în Egipt. Înseamnă însă că anticii erau poate mai puţin primitivi decît se crede, în general!

Cît despre problema tehnică a construirii Marii Piramide, este actualmente insolubilă. Inginerii care au studiat-o se miră neîncetat de perfecţionarea tăierii acestor blocuri enorme, fineţea îmbinărilor, precizia

aproape milimetrică a dimensiunilor atît exterioare, cît şi interioare (care reprezintă toate coordonatele geografice ale Pămîntului, cu o precizie electronică!). Concluzia lor: dacă am vrea să refacem Marea Piramidă cu toate mijloacele moderne, de care dispunem acum... n-am reuşi! Chiar presupunînd (!!!) că am dispune de enorme resurse financiare, există probleme tehnice care n-ar putea fi rezolvate.

Atunci, trebuie să-l credem pe Cayce cînd spune că blocurile au fost transportate prin teleghidare, prin aer?

Geniul medical al vechilor egipteni 
Ceea ce ne descrie Cayce ni se pare destul de incredibil: scalpelul electric în mileniul al 11-lea înainte de Christos, reîntinerirea bătrînilor, procedee de albire a pielii negrilor... Nu avem pentru moment nici un mijloc de verificare a acestor afirmaţii. Ştiinţa noastră medicală încă nu este capabilă să analizeze materialul găsit în mormintele egiptene. Principalul obstacol provine din faptul că "Homo occidentalis" al secolului XX este extrem de convins că în materie de medicină el a inventat totul! 

Să amintim totuşi că medicul grec Demokedes ştia să vindece cancerul de sîn aşa cum povesteşte Herodot- şi că extraordinara stare de conservare a unor mumii arată cunoştinţe medicale foarte înaintate...

Atlanţii în Egipt

Un mare număr de atlantologi apreciază că egiptenii ca şi indienii precolumbieni ar fi descendenţii atlanţilor scăpaţi din catastrofă. În afară de mumiile şi piramidele găsite de o parte şi de alta a oceanului; atlantologii au remarcat:

- Concordanţa speciilor animale şi vegetale de pe cele două coaste ale Atlanticului, la aceleaşi latitudini;

- Faptul că egiptenii îşi spuneau "oamenii roşii". Se mai pot vedea încă în basoreliefuri personajele masculine pictate cu această culoare.

Atlanţii, spune Cayce, erau "rasa roşie"... Să facem legătura cu denumirea "Pieile roşii" dată amerindienilor;

- Faptul că, pentru egipteni, "Amenti" sau Tara Morţilor se afla la apus. La fel, Guanches din Canare şi oamenii de Cro-Magnon îşi îngropau morţii cu faţa spre apus;

- Faptul că anumite nume de localităţi se găsesc atît în America centrală cît şi în Europa, mai ales în Ţara bască (nume indiene găsite de spaniolii uimiţi, la debarcare). Lingviştii au remarcat strania înrudire dintre limba bască şi anumite dialecte vorbite de pieile roşii din America de Nord.

Există totuşi cîţiva arheologi francezi care interpretează civilizaţia egipteană în aceeaşi linie cu Cayce. Ei sînt R. şi I.Schwaller de Lubicz (Le temple dans l'homme, Dervy - Livres, Le miracle egyptien, Flammarion, Her-Bak, acelaşi editor) şi Christian Jacq (Pouvoir et sagesse selon l'Egypte ancienne, Le voyage dans 1'autre monde, la Ed. du Rocher, Akhenaton et Nefertiti, la Robert Laffont).

www.esoterism.ro Uiversul lui Edgar Cayce