Jason Padgett era exact așa cum te aștepţi să fie cineva care n-are niciun interes pentru școală, ci doar pentru petreceri și baruri. Un magnet pentru distracţie și pentru necazuri. Așa a ajuns să fie exmatriculat, ceea ce nu l-a afectat prea tare, sau să fie bătut cu sălbăticie, ceea ce i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. În cel mai inimaginabil mod cu putinţă. Pe 13 septembrie 2002, pe când pleca dintr-un bar cu vesta sa de piele îmbracată peste pieptul gol, Jason a fost bătut de doi indivizi, sub privirile prietenilor, până când a rămas inconștient. Motivul altercaţiei era chiar vesta, pe care bătăușii voiau să și-o însușească. Când și-a revenit în simţuri, Jason devenise realmente alt om. Nu din pricina sindromului de stres posttraumatic cu care a rămas în urma episodului sau a tendinţei de izolare socială pe care a început s-o dezvolte. Altceva mult mai rar întâlnit s-a întâmplat cu el. A doua zi, după incident, geometria inundase efectiv viaţa lui Jason. Nimic din ceea ce era în jurul său nu mai arăta la fel. Totul se descompunea în mii și mii de elemente pe care nu le mai observase vreodată. Apa curgând, lumina reflectându-se pe capota mașinii, formele obiectelor cele mai banale deveneau compoziţii complexe. Chiar și numerele deveneau modele grafice în creierul său.
Jason vedea „cărămizile” geometrice din care erau construite toate lucrurile din jurul său. Astăzi, când își învârte linguriţa cu frișcă în cafea, Jason nu mai vede cafeaua sau frișca, ci spirala perfectă, fractalul. „Brusc, nu mai este vorba de ceașca mea de cafea de dimineaţă, e geometria care îmi vorbește”, declara Jason pentru NY Times Padgett este unul dintre cele mai puţin de 50 de cazuri documentate la nivel global, de dobândire a sindromului savantului în urma unei lovituri la cap. Lumea sa a fost invadată de incredibile modele matematice pe care le deseneaza spre uimirea tuturor celor care le văd. Jason este unul dintre puţinii oameni din lume care poate desena aproximări ale fractalilor – modele geometrice repetitive care reprezintă „atomii” geometrici a tot ceea ce atingem. Pagina sa de facebook este fascinantă pentru cei care vor să descopere mai mult despre noua lume în care trăiește Jason Padgett. Chiar și visele sale sunt geometrie. „Cu greu îmi mai amintesc de timpul în care vedeam lumea așa cum o văd toţi ceilalţi oameni”, comentează reflexiv bărbatul de 43 de ani. Fostul inadaptat la cele mai simple cerinţe ale matematicii, declara într-o altă ocazie: „Văd tipare și unghiuri în absolut orice este în jur. Este pur și simplu minunat”.

În orașul South Ashburnham, Massachusetts în noaptea de 25 ianuarie 1967, a început unul dintre cele mai celebre cazuri de răpire a OZN-urilor. Betty Andreasson lucra în bucătărie, în timp ce cei șapte copii, mama și tatăl ei erau în camera de zi.La puțin timp după ora 6:30, luminile din casă au clipit scurt. Imediat după aceea, o lumină roșiatică a început să lumineze prin fereastra bucătăriei. Întunericul brusc din casă a pus nervii copiilor pe margine, iar Betty a fugit pentru a le mângâia. Tatăl ei a alergat în bucătărie pentru a privi fereastra și pentru a găsi sursa luminii neobișnuite, a văzut cinci ființe ciudate, care se îndreptau spre casă, cu o mișcare ascendentă!

Înainte de a-și recâștiga calmul, a văzut ființele trecând prin ușa din lemn! Ce sa întâmplat în continuare ar testa imaginația și puterea chiar a unei persoane cu atitudine deschisă, aventuroasă. Întreaga familie a fost brusc pusă într-o stare de animație suspendată.Una dintre creaturi a mers la tatăl lui Betty, în timp ce una dintre celelalte a început să comunice telepatic cu Betty. Unul din grup părea a fi un lider. Avea înălțimea de cinci metri. Ceilalți patru erau mai scunzi. Toate ființele aveau cap în formă de pară, cu ochi largi, negri și urechi și nasuri mici. Gurile lor erau doar niște fante și nu se mișcau niciodată, deși puteau să comunice prin mințile lor. Ființele purtau un fel de costum de culoare albastră, cu o centură lată. Pe manecile lor era și un logo al unei păsări. Mâinile aveau doar trei degete și purtau cizme. Creaturile nu se mișcau ca oamenii, ci pluteau în timp ce mergeau. Betty ar fi relatat mai târziu că, deși era înspăimântată, simțea un sentiment de calm, chiar de prietenie față de ființe. Străinii îi țineau pe copiii Betty într-o stare de conștiență înghețată, dar atunci când Betty le-a arătat îngrijorare, străinii au eliberat-o pe fiica ei de 11 ani, pentru ai asigura că copiii nu sunt răniți.

Betty a fost luată de străini afară la o ambarcațiune în așteptare care se odihnea pe marginea unei curți în spate. Ambarcațiunile au fost estimate la aproximativ 20 de picioare în diametru, în forma clasică a OZN-urilor.

Betty crede că, după ce a fost la bordul ambarcațiunii, sa alăturat unei ambarcațiuni "mamă", unde a fost supusă unui examen fizic și, de asemenea, a fost supusă efectelor echipamentului ciudat.

După aceasta, i sa dat un tip de test bizar, care i-a provocat durerea la început, dar a dus la un fel de experiență religioasă. Aproximativ patru ore mai târziu, ea a fost întoarsă acasă de doi dintre captorii ei. Când a sosit, întreaga familie era încă în stare de animație suspendată.

Una dintre ființe rămăsese în casa ei, evident pentru a se uita la ceilalți membri ai familiei. După eliberarea familiei, străinii au plecat.

Betty a spus mai târziu că extratereștrii au hipnotizat-o să nu-și amintească nici o experiență până când nu a fost stabilit un timp determinat mai târziu. Ea a reușit să-și amintească doar anumite lucruri la momentul experienței ei; Întreruperea curentului, lumina roșie prin fereastra bucătăriei și intrarea străinilor în casă.

Înainte de această întâmple bizară, Betty nu avea prea multe cunoștințe despre folclorul OZN și, fiind un creștin devotat, credea că răpirea are un sens religios. Mai târziu, până când a început să considere răpirea ca fiind străină de religie.

Opt ani mai târziu, Betty a răspuns unui anunț de la dr. J. Allen Hynek, care solicita experiențe de răpire din partea publicului larg. Scrisoarea ei a fost respinsă la acea dată, din cauza detaliilor sale neobișnuite, în ianuarie 1977, înainte ca povestea ei să fie complet investigată.

Echipa de investigație atribuită cazului Andreasson a inclus un fizician, un inginer de electronică, un inginer aerospațial, un specialist în telecomunicații și un investigator al OZN-urilor. Un hipnotizator și a medicului psihiatru au fost de asemenea folosiți.

Cazul lui Betty a implicat douăsprezece luni de investigație. Ea a fost supusă șa două teste de detecție a minciunilor, o revizuire psihiatrică și la șaptesprezece sesiuni de hipnoză regresivă.

Rezultatele acestei anchete au fost uimitoare. Betty împreuna cu fiica ei, au avut o experiență OZN, acceptand toate aspectele de bază. Rezultatele au fost publicate în 528 de pagini, care a afirmat că Betty și fiica ei erau oameni sănătoși, care cred cu sinceritate toate detaliile date în declarațiile lor. Cazul de răpire al lui Betty Andreasson este încă în curs de investigare astăzi.