Splendorile din vechea Indochină

Indochina este o regiune din sud-estul Asiei, mai exact o peninsula al carui nume a fost inventat de colonialistii francezi din Vietnam in momentul in care au inceput expansiunea granitelor acestei tari. Practic, Indochina cuprinde trei state: Cambodgia, Laos si Vietnam. Toate trei au fost sub ocupatie franceza (cand formau Indochina Franceza) insa in sens larg, s-ar putea spune ca si tari precum Malaezia peninsulara, Myanmar, Singapore sau chiar Thailanda ar putea fi asociate cu aceasta regiune. 
Odata cu scufundarea Lemuriei sau a continentului Mu, multi dintre lemurieni au ratacit spre sud stabilindu-se unii in zona Indochinei si Taianda altii au luato in sus prin China catre o zona care era fertila pe atunci, anume desertul Gobi si Monolia.
Se pare că in antichitate, imperiul mongol a asimilat Indochina. Într-o serie de lecturi dare de Cayce este descrisă o civilizaţie care dispune de atîta aur încît nu ştie ce să facă cu el - şi care a ajuns la o înaltă creativitate artistică. Lecturile vorbesc de sculptori, gravori, bijutieri, artizani şi artişti textili care prelucrau mătasea etc. Şi aici, era la început o civilizaţie monoteistă. Femeile aveau rol conducător: 
În epoca aceea, domneau femeile. (Lectura 2067-4). 
O lectură foarte interesantă a fost dată pe 1 octombrie 1940 pentru o autoare care voia să scrie o carte despre Indochina: 
Căci entitatea era atunci o preoteasă foarte importantă. Era un personaj important, atît fizic cît şi moral, în deciziile şi acţiunile sale - deşi, adeseori, a fost rău înţeleasă [...]. Credinţa sa fundamentală era: "Domnul este Unul". Se pot regăsi încă în ruine urme ale acestei entităţi care se numea atunci Tehexutz. 
ÎN CE PERIOADĂ AM TRĂIT CA TEHEXUTZ? 
Depinde de sistemul cronologic adoptat. După era creştină, în 926 înainte de Christos.ORAŞUL [...] DE CARE VORBIŢI ESTE ACUM ANGKOR VAT? ŞI AM PARTICIPAT CUMVA LA CONSTRUIREA TEMPLELOR SALE? ŞI CE AM CONSTRUIT?Acestea sînt urmările, dar nu în perioada de care vorbeaţi. (Lectura 2067-1). 
Ne amintim că Angkor Vat dispăruse, fusese uitat. Oraşul a fost redescoperit în 1850 de misionarul francez Charles Bouillevaux, apoi de misiunea diplomatică a lui Doudart de Lagrée. Angkor, capitala ţării khmere, atinsese apogeul în secolul X al erei noastre. 
Mai multe prinţese sînt desemnate ca domnitoare, în timp ce în alte ţări şi în alte epoci suverani sînt mai mult bărbaţii (Lectura 2762-1, de exemplu, sau 2163-1 sau'2946-2). 
Una dintre ele: era o prinţesă care a dat o învăţătură religioasă în spaţiul Indochinei de acum. Ea a stabilit acolo studierea Legii lui Unul [...] pe care o regăsim la începuturile dinastiei Ming; Legea lui Unul venise de la apus. (Lectura 2946-2). 
Această civilizaţie ca şi cea din Gobi era moştenitoarea Lemuriei defuncte, aşa cum arată lecturile 1648-1 si 2067-1. Indochina veche se pare că a fost şi ea foarte bogată: 
Ţara Aurului, adică ceea ce este acum Indochina. (Lectura 5259-1). 
Exista acolo şi un Templu al Aurului (lectura 1219-1) şi: 
Oraşul Aurului, acolo unde este acum Indochina. (Lectura 3237-1, dar şi 2946-2 şi 1533-2)...
Entitatea se afla în ţara Indochina, în acea perioadă cînd oraşul şi templele erau decorate cu fildeş şi aur. Acolo, entitatea era decorator, rudă a reginei din vremea aceea [...]. De unde priceperea sa de astăzi în domeniul teatrului, costumelor, tot ce are legătură cu decorurile. (Lectura 348-1).
Entitatea era în spaţiul numit astăzi Indochina, într-o epocă de progres pentru aplicarea în practică a legilor (fizice şi chimice) ale Naturii. De exemplu, folosind focurile eterne pentru a obţine combustibili cum sînt cărbunele şi manganul; folosind aurul şi metalele ca mijloc de schimb. (Lectura 420-6). 
Şi cum sfîrşeşte, , această civilizaţie strălucitoare? Decimată de boală: 
Entitatea era în acea ţară cunoscută acum ca Siam sau mai degrabă o regiune din Indochina, care erau pe atunci provincii ale marelui imperiu mongol. Şi iată aventura stranie întîmplată acestui ţinut întins; aşa cum putem să descoperim astăzi, omul şi toate realizările sale au fost înfrînte complet de insecte. Căci din cauza activităţilor omeneşti, roiuri de insecte au invadat ţara, transformînd-o în coşmar pentru locuitorii ei, coşmar fizic, trupesc. Şi ţara s-a golit de locuitori... (Lectura 1298-1). 
TREBUIE SĂ PLEC ÎN EXPEDIŢIE ÎN SIAM CU DOCTORUL X? întrebă consultanta: 
Da [...:]. Dar luaţi aminte la această insectă cît veţi sta acolo. Nu cea pe care o numim astăzi ţînţar, ci acel parazit care se încrustează în piele. (Aceeaşi lectură). 
Cititorii vor fi atraşi de povestirea unei călătorii în Asia centrală, realizată de Gurdjieff, cu puţin timp înainte de ultimul război mondial (dar publicată mult mai tîrziu, în 1960, de Julliard, la Paris, în Rencontre avec des hommes remarquables): 
"După ce am ieşit din Taşkent, am ajuns la F..., localitate mică de la graniţa nisipurilor deşertului Gobi [...]. Am început să-i vizităm pe... locuitorii acelei localităţi şi ne-au dezvăluit tot felul de credinţe legate de deşertul Gobi. 
Majoritatea acestor povestiri afirmă că sate şi chiar oraşe întregi stau ascunse sub nisipurile deşertului actual, cu nenumărate comori şi bogăţii care aparţinuseră popoarelor ce locuiseră în acea regiune, prosperă altădată. Locurile unde se aflau aceste bogăţii, spuneau ei, erau cunoscute de anumiţi oameni din satele vecine. Era un secret care se transmitea prin moştenire, sub jurămînt, iar cel care încălca acest jurămînt... trebuia să suporte pedeapsa.  
În cursul acestor convorbiri, s-a făcut de multe ori aluzie la o regiune din deşertul Gobi, unde după spusele a numeroase persoane, un oraş mare fusese acoperit de nisipuri... "
Gobi, ne spune geologul Karpenko, este un deşert ale cărui nisipuri, aşa cum afirmă ştiinţa, sînt de formaţie tardivă". (p.202 şi următoarele). 
...Interesant, nu-i aşa? Găsim menţiunea acelui aur acoperit de nisip şi la Herodot, istoricul grec. Şi scriitorul francez Michel Peissel, în cursul unei expediţii la graniţele Tibetului, a putut interpreta povestirea lui Herodot care se bazează, se pare, pe lucruri veridice (Michel Peissel, L'Or des fourmis, Paris, Robert Laffont,1984).
După cum se vede, Cayce se opune diametral triumfalismului istoricilor din secolul XX. Am crezut că popoarele "preistorice" sau "arhaice" erau "primitive" şi că Istoria este un progres constant. Dimpotrivă, Cayce ne prezintă o succesiune de civilizaţii incredibil de vechi şi care depăşesc de foarte departe nivelul nostru, atît moral cît şi tehnologic...El vede Istoria mai mult ca o serie de decăderi şi nu pare să considere că noi sîntem atît de grozavi! Astăzi, progresele arheologiei pun din nou sub semnul întrebării automulţumirea noastră de occidentali. Există proverbe care sună din ce în ce mai fals: De exemplu, că "progresul nu poate fi oprit"! Ei bine, dimpotrivă! După Cayce, este oprit cu mult mai uşor decît am crede! Orice progres este o chestiune de etică, adică de valori pe care încercăm să le promovăm. Pentru Cayce; valorile spirituale care determină progresul civilizaţiei sînt cele ale Legii lui Unul (despre care el spune mereu că este în esenţă aceeaşi cu legea dată de Iisus cel istoric, de Moise, de Buddha etc.)

Universul lui Edgar Cayce

Oraşul de aur de sub nisipurile deşertului Gobi

Odata cu scufundarea Lemuriei sau a continentului Mu, multi dintre lemurieni au ratacit spre sud stabilindu-se unii in zona Indochinei si Tailanda altii au luato in sus prin China catre o zona care era fertila pe atunci, anume desertul Gobi si Monolia. Conducerea si-a ales capitala intr-un oras numit Orasul de aur aflat pe o campie fertila pe atunci. Prin anul 9026 i.c. s-ar fi produs imigrarea acestor popoare in desertul Gobi.
Aici si-a facut aparitia marele conducator intelept, respectat ca si profet si datator de legi Mu, era in acele zile cand cele cinci proiectii adamice patrundeau in viata oamenilor, iar aceste triburi se intindeau pe un teritoriu din Indochina pana in Monolia, el a unit triburile sub un sinur conducator.
In evolutia lor continua indivizii stabiliti in aceasta zona la inceput se deosebeau ca statura si aspect, dar cu timpul au capapat aceleasi caracteristici fizice, fiind numiti mai tarziu rasa galbena ce se caracteriza prin rotunjimea fetei, nas mic si turtit, parul negru, statura mai mica in comparatie cu celelalte rase.
I-a urmat la tron fiul lui Mu numit Muzuen care traise pe vremea lui Ra si Hermes in Egipt si avea sase picioare inaltime, ochi albastrii, par auriu inchis si maini cu sase degete, caracteristica unor lemurieni, caracteristica care s-a modificat ulterior in conformitate cu modelul adamic aparut mai tarziu si avea doar cinci degete. 
Eugenia era o practica comuna populatiei din desertul Gobi.
Daca multe din vestigiile civilizatiei egiptene sunt ingropate inca in nisipul desertului, in pustiul Gobi exista o civilizatie intreaga care asteapta sa fie scoasa la suprafata. Calugarii tibetani, dar si celebrul medium Edgar Cayce, afirma ca sub stepele mongolilor de astazi se ascunde chiar civilizatia atlantilor.
In lucrarea sa intitulata "Intalniri cu oameni remarcabili", care a fost si ecranizata, autorul francez Georges Gurdjieff relateaza calatoria pe care a facut-o in Asia Centrala, cu putin timp inainte de cel de-al doilea razboi mondial. In ceea ce priveste desertul Gobi, el afirma: "Dupa ce am plecat din Taskent, am ajuns la F., o mica localitate la limita desertului Gobi. Ne-am imprietenit repede cu locuitorii si acestia au inceput in scurt timp sa ne dezvaluie tot felul de credinte legate de zona in care traiau. Majoritatea relatarilor afirma ca multe sate, ba chiar orase intregi, erau ingropate sub nisipuri, impreuna cu nenumarate comori care au apartinut popoarelor ce au locuit in aceasta regiune, candva foarte prospera. Locul exact unde se afla toate acele comori era cunoscut de cativa oameni batrani, dar care nu voiau sa vorbeasca. Era un secret care se transmitea prin mostenire, sub juramant, si oricine il trada era pedepsit aspru".
Gurdjieff nu este singurul calator occidental care povesteste astfel de legende, auzite chiar de la locuitorii din zona. Niste legende cat se poate de adevarate, se pare, pentru ca localnicii pareau sa cunoasca precis locurile unde astfel de vestigii puteau fi gasite, pazind insa cu sfintenie acest secret fata de orice strain. Existenta unei civilizatii foarte vechi intr-o regiune care astazi este doar un desert nu are nimic surprinzator in materie de arheologie. Dar spre deosebire de Mesopotamia sau de Egipt, daca o astfel de civilizatie a putut exista pe locul unde astazi se afla desertul Gobi, vestigiile sale trebuie sa fie ingropate foarte adanc sub pamant. Arheologii europeni nu au avut niciodata acces la aceste secrete mongole. Sansa i-a suras, insa, unui american, care relateaza, intr-una din lucrarile sale, sapaturile pe care le-a intreprins pana la 30 de metri adancime, sub nisipurile din Gobi.
In 1893, un american pe nume Baird Spalding intreprinde, impreuna cu alti zece oameni de stiinta, o calatorie prin India, Tibet si Himalaya, cu scopul de a compara realitatile spirituale din aceste tari. Aceasta aventura s-a dovedit a fi nu doar initiatica, ci si rodnica, Spalding facandu-se recunoscut, mai apoi, prin intermediul unei lucrari de referinta din literatura esoterica, "Viata maestrilor".
In timp ce statea in Tibet la manastirea lui Dalai-Lama, el a auzit vorbindu-se despre niste arhive extrem de vechi, pastrate in temple special construite pentru a le adaposti. Dupa multe insistente, a avut pana la urma acces la unele dintre ele. "Cand am ajuns la fata locului, am ramas pur si simplu inmarmuriti. Erau acolo mii de tablite de argila cu inscriptii necunoscute si alte documente gravate pe alama si pe bronz, precum si alte tablite mai mici, din marmura alba, cizelate intr-un mod magnific". Preotii lama i-au spus ceea ce stiau despre originea acelor tablite. "Sustineau ca unele dintre ele dateaza inca de pe vremea venirii pe pamant a oamenilor civilizati si ca provin din Pamantul Matern. Au apartinut initial naacalilor sau "fratilor sfinti" care au aparut in Birmania si i-au civilizat pe nagasi. Ele par sa dovedeasca ca stramosii acestor oameni erau autorii cartii "Surya Siddharta" (cea mai veche carte de astronomie cunoscuta pana in zilele noastre) si a "vedelor" primitive. Preotii lama spuneau ca toate acele obiecte aveau cam 45.000 de ani vechime, datare care s-a dovedit a fi conforma cu o cronologie globala in ceea ce priveste civilizatiile foarte vechi, prediluviene."
"Pamantul Matern" evocat se va dovedi a fi Atlantida, dupa cum afirma insusi B. Spalding. "Mai multe dintre documentele din temple au fost copiate chiar din aceleasi surse ca si arhivele babiloniene si aduse aici in vederea pastrarii lor. Aceste documente primitive dateaza de pe vremea lui Osiris si a Atlantidei". Dupa ce a consultat aceste tablite, arheologul american a ajuns la concluzia urmatoare: "Tipul tablitelor si metoda folosita pentru a le data par sa indice faptul ca au fost descoperite chiar la inceputul existentei Atlantidei. Aceasta e si parerea preotilor lama, pe care i-am intalnit si care au afirmat fara dubii: am examinat diverse tablite din manastirea noastra si am constatat ca ele se refereau cu toate la civilizatia antica din desertul Gobi. Avem convingerea ca toate civilizatiile si credintele religioase provin dintr-o sursa unica. Nu cunoastem nici originea si nici datarea acestor tablite, dar avem convingerea ca ele reproduc gandurile unui popor care a trait acum multe mii de ani".
Civilizatia antica din Gobi este o realitate indubitabila in relatarile preotilor lama, atunci cand acestia le povestesc calatorilor straini despre istoria podisului mongol. "Oamenii pe care ii vedeti sunt urmasii unui popor mare si prosper. Stramosii lor locuiau in aceasta tara pe vremea cand era infloritoare. Ei practicau stiintele si artele, isi cunosteau originea neterestra si puterea pe care o aveau". Mai apoi, preotii lama vorbesc despre o era a decadentei si despre un cataclism care a distrus tara, din care au scapat doar oamenii care traiau in munti, izolati. Acestia s-au grupat mai apoi in comunitati "din care au iesit toate rasele europene", pe care le putem identifica cu rasele indo-ariene sau indo-europene, cu pielea de culoare alba.
Evocarea unui cataclism urias, de ordin geologic, poate explica cum o regiune fertila s-a putut transforma intr-un desert. "Regiunea in care ne aflam (Tibetul) si cea a desertului Gobi au fost decupate si ridicate pana la o altitudine la care nimic nu mai crestea". Ea corespunde unei recente intelegeri a istoriei geologice a Asiei si a lantului himalayan, conform careia ultima inaltare a acestor munti este mult mai recenta decat afirma geologii, ea petrecandu-se intr-o perioada in care marile civilizatii existau deja. La fel s-a intamplat si in America de Sud. Zona incasa Tiahuanaco a suferit un cataclism geologic care a provocat inaltarea tarzie a Anzilor Cordilieri, acum doar 13.000 de ani, transformand, brusc, zonele cultivate in niste terase sterpe, aflate la o altitudine de 4000 de metri, unde nu creste nimic.
Aceasta corectare a cronologiei Pamantului o acrediteaza datele furnizate de catre tibetani, in legatura cu epoca civilizatiei din Gobi. Conform documentelor aflate in posesia preotilor lama, ea ar corespunde fostului imperiu uigur, care acoperea partea majora a Asiei, pana la tarmurile mediteraneene actuale. Despre acest imperiu se spune ca era o colonie a Pamantului Matern, adica Atlantida.
Acea civilizatie ar fi construit trei orase, pe care hartile le localizeaza exact in actualul desert Gobi. In iunie 1895, Spalding a organizat o expeditie arheologica impreuna cu alti colegi americani, avandu-i pe preotii lama drept ghizi, precum si pe alti tibetani. Expeditia era compusa in total din 30 de persoane, cu trei echipe de sapaturi. Pe 30 iunie, ea a ajuns la fata locului si a inceput lucrul la un prim put. Dupa ce a dat de zidurile unei vechi cladiri, Spalding a declarat: "Am sapat pana la 30 de metri, pentru a avea acces la o sala mare, unde am gasit niste mumii cu fata acoperita de o masca de aur. Pe langa ele erau foarte multe statui de aur, de argint, de bronz si de argila, toate sculptate intr-un mod magnific".
Echipele de sapaturi au ajuns la alte camere subterane, descoperind astfel ca acest prim sit corespundea celei mai mari si celei mai vechi dintre cele trei orase si ca era plin de comori. Acestea erau foarte ravnite de bandele de hoti care la vremea respectiva parcurgeau in mod frecvent desertul, in cautarea de vestigii arheologice. Spalding povesteste cum baza sa a fost atacata de astfel de banditi. Dupa spusele lui, greu de crezut, el si tovarasii sai au scapat doar datorita interventiei unor umbre bizare, in forma de cai, niste proiectii imaginare ale preotilor lama, dupa cum i-a spus unul dintre ei mai tarziu. Dupa ce a sapat in toate cele trei situri, descoperind de fiecare data vestigii ale unor constructii foarte importante, Spalding a avut, in sfarsit, dovada existentei acelei civilizatii antice in desertul Gobi.
Conform arhivelor de care dispun tibetanii, orasele subterane din Gobi au fost fondate acum 200.000 de ani, de catre colonizatori veniti din vest. Aceasta civilizatie pare sa fi fost mai prospera si mai fastuoasa decat Egiptul. Aurul se gasea peste tot din abundenta si era manufacturat. O astfel de societate nu era guvernata de catre conducatori, ci functiona ca o veritabila democratie, sau mai ales autocratie. "Guvernarea le era conferita unor consilii care erau alese de catre popor. Nu erau promulgate nici legi si nici reguli pentru conduita indivizilor. Fiecare isi dadea seama de propria sa identitate si traia conform unei legi universale, care guverna acea identitate. Legile omenesti erau inutile". Acea societate avea niste baze spirituale pe care nu ni le putem imagina. "Templele nu serveau drept loc de adoratie, ci de discutie despre subiectele stiintifice cele mai profunde. Existenta cotidiana a locuitorilor era dedicata intotdeauna cauzei vietii. Aceasta a durat pana in ziua in care niste indivizi au inceput sa devieze si unul dintre ei s-a instaurat drept rege si dictator. In clipa aceea au aparut soldatii si oamenii saraci...".
Aceasta descriere idilica a unei perioade de aur pare sa iasa direct dintr-un basm, fara speranta de a putea corespunde unei realitati istorice. Cu toate acestea, o alta sursa de investigatii, cu totul independenta si straina de cunostintele preotilor lama tibetani, ne descrie exact aceeasi societate antica. Este vorba despre investigatiile mediumului american Edgar Cayce.
Confirmarile lui Edgar Cayce.
Cuvântul Gobi apare de 99 de ori in lecturile lui Cayce il numesc " Land of the Sun "( 2067-4 , . 2.091-1 ). În martie 1935 Cayce a vorbit despre un oraș îngropat sub nisipurile din Gobi ( 873-1 ) , iar în 1936 acest oras a fost numit " Orașul de aur " . De asemenea, el a declarat că orașul va fi probabil descoperite în viitor. ( 877-12 , 1554-3 , 2402-2 ). 
Unul dintre semnele distinctive ale civilizației din Gobi a fost punerea în aplicare a unei structuri sociale aparent foarte asemănătoare cu cea a constructorilor movilei din Mississippi( 2067-4 , 1505-1 ), conducători s-au desfășurat în mare cinste și au trăit în temple.
Într- o lectură 1940, Cayce face referire la clădirile suprapuse și templele din deșertul Gobi ( 2067-4 ) .
Conform celebrului medium Edgar Cayce, civilizatia din Gobi, la fel ca si cea din Indochina, a fost fondata de catre lemurieni. Este adevarat faptul ca fostul continent Mu, scufundat in urma unui cataclism, ingloba partea de sud-est din Asia. Nu este insa imposibil sa crezi ca aceste doua civilizatii antice asiatice reprezentau o suprapunere a doua curente, unul venind din Lemuria, iar celalalt din Atlantida. Ceea ce este frapant este similitudinea dintre descrierea lui Edgar Cayce si cea a tibetanilor, in ceea ce priveste fosta tara din desertul Gobi. "Acea tara ajunsese la ceea ce in zilele noastre numim un nivel foarte inalt de dezvoltare", spune Cayce. Ceea ce reiese cel mai des din viziunile mediumului este abundenta aurului, existenta unui oras al aurului, a unui templu al aurului, mult mai multa bogatie decat in Atlantida sau Egipt. Aceasta civilizatie preistorica a atins un nivel de rafinament moral si material foarte inalt, o societate fara clase, cu adevarat democratica, cu cetateni care se auto-guvernau, fara a avea nevoie de conducatori sau de preoti. Aceasta societate practica, de asemeni, egalitatea intre sexe, cat si monogamia. Toata lumea muncea si primea drept salariu pe o zi o piesa de aur de forma patrata, cu o gaura in mijloc (la fel ca vechile monede chinezesti). Viziunile lui Cayce au dezvaluit la un moment dat o decadenta a acestui sistem egalitar, cu aparitia claselor sociale, dar si cu inaintarea devastatoare a nisipurilor spre oras. Aceasta coincidenta nesperata intre doua surse de informatie radical diferite, calugarii tibetani si Edgar Cayce, duc la o viziune preistorica noua. Nu numai existenta unor civilizatii avansate foarte vechi se vede confirmata prin surse diferite, ba chiar si prin dovezi arheologice, dar chiar si opiniile acreditate in prezent despre evolutia umanitatii ar trebui revizuite. Este foarte posibil ca ea sa fi cunoscut o perioada de aur, inainte de a regresa, intrand in epoca fierului, atat de intunecata...
Dupa Cayce, civilizaţia muviană s-ar fi răspîndit aproape pretutindeni în jurul Pacificului. Poate că Lemuria avea colonii? Apoi, refugiaţii vor fi adus cultura lor în ţările unde s-au aşezat, adică după Cayce pe Coasta vestică a Americilor şi în Extremul Orient. Lecturile vorbesc de două civilizaţii extrem de strălucitoare: Mongolia şi Indochina:

Această ţară (Cayce vorbeşte de Gobi), a ajuns sub influenţa ţării Mu, la ceea ce am numi astăzi un nivel de dezvoltare foarte înalt: realizările materiale practice, confortul erau foarte avansate. (Lectura 877-10).

O serie lungă de lecturi dă detalii despre această civilizaţie defunctă - şi complet uitată! Ca .vechea Lemurie şi Atlantida, dar mai recentă, civilizaţia mongolă din Gobi ar fi cunoscut o vîrstă de aur, apoi decăderea;

în fine dispariţia totală, dar nu prin apă şi foc. Aşa cum spunea Valéry: "Ştim acum că civilizaţiile sînt muritoare". (Pentru că existau în epoca sa oameni care le credeau eterne...).

Dar să vedem mai bine ce spune Cayce în această privinţă:

...În ţara cunoscută acum ca Gobi, trăia această entitate în vremea cînd acele popoare erau extrem de puternice. Căci ele posedau în cantitate foarte mare ceea ce atîţia oameni au căutat, lucrul pentru care atîţia oameni şi-au sacrificat viaţa, fiinţa, existenţa: aurul şi pietrele preţioase. (Lectura 1256-1).

Destul de multe lecturi vorbesc de un "Templu de Aur" şi de un "Oraş de Aur":

În ţara cunoscută acum ca Gobi, unde se afla Oraşul de Aur. (Lectura 1951-1, dar şi lecturile 1969-2, 2402-2, 2420-1, 3004-1 etc).

Nu ne este limpede dacă acest Temple of Gold este în City of Gold; uneori o expresie sau alta este folosită nediferenţiat. Ne frapează în orice caz menţionarea aurului în majoritatea lecturilor - ceea ce nu era cazul

nici pentru Atlantida, nici pentru Egipt. Şi se pare că toate acestea zac încă sub deşertul Gobi:

Înainte de aceasta, entitatea trăia în ţara chineză sau mai degrabă mongolă, în oraşele care au fost şterse de pe hartă de către nisip şi insecte. (Lectura 3541-1).

Iată o altă lectură dată unui arheolog american care fusese preoteasă în:

[...] ţara mongolă sau ceea ce a devenit de atunci deşertul Gobi [...]. În acea ţară [...], entitatea va putea acum să contribuie la descoperirea de sub nisipurile din Gobi a unei cetăţi [...] cu un templu pe

care l-a construit odinioară. (...] În prezent, entitatea poate contribui la cele mai minunate descoperiri arheologice. Căci există o întreagă civilizaţie pierdută împreună cu acel templu. (Lectura 873-1).

O altă consultantă:
Entitatea a fost preoteasă în Templul de Aur - care trebuie descoperit pentru a cunoaşte mai bine acele lucruri care sînt la fel de vechi ca însuşi Pămîntul... Căci iubirea lui Dumnezeu manifestată în sufletele oamenilor pe Pămînt este la fel de veche ca însuşi Pămîntul... (Lectura 2402-2).

Această civilizaţie mongolă preistorică ar fi atins un foarte înalt nivel de civilizaţie materială şi morală. Rezum ceea ce spun lecturile în această privinţă: o societate fără clase cu adevărat democratică, cu cetăţeni care se conduceau singuri fără a avea nevoie de guvernanţi... nici de preoţi. Cayce îi compară cu quakerii care permit în adunările lor să se exprime liber fiecare, după inspiraţia Spiritului. Această societate practica

de asemenea şi egalitatea între sexe şi monogamia. Toată lumea lucra şi primea drept salariu zilnic o monedă de aur a cărei formă era pătrată, cu o gaură în mijloc. Valoarea unei zile de muncă era recunoscută pentru orice categorie de cetăţeni (chiar femei şi copii). Deci o societate fără discriminare socială, fără sclavi... la început. Totuşi, vîrsta de aur nu a durat. Lectura 1416-1 sugerează o decădere, căci vorbeşte de un individ

care:

fiind secretarul de finanţe al ţinutului Gobi, se ocupa de asistenţa acordată indigenilor şi lucrătorilor din cea mai joasă castă sau clasă, adică muncitorilor zilieri.

Aşadar, apariţia treptată a castelor şi muncitorilor exploataţi... Legea lui Unul, monoteismul original, a dispărut şi în final:

În vremea cînd această entitate desfăşura o activitate în acea ţară, a avertizat de mai multe ori popoarele împotriva acestui spirit de rebeliune care se propaga şi care a avut mai tîrziu drept urmare înaintarea devastatoare a nisipurilor... Care, în final, au acoperit deşertul Gobi. (Lectura 877-1).

Deci, este foarte simplu, nu ne rămîne decît să săpăm. Este cu mult mai simplu decît în arheologia submarină!
Viata si invatatura Maestrilor din Extremul Orient
Universul lui Edgar Cayce

Persia inainte de o mie si una de nopti

Daca ar fi sa dam crezare cartilor scrise de Anton Parks, care in urma viziunilor proprii apoi studierii tuturor articolelor si imaginilor scrise pe la acea vreme despre Sumer, o rasa reptiliana numita Gina-aboul a adus in galaxia noastra cativa omanoizi reptilieni cu un nivel spiritual avansat, dar o parte din acestia fiind razboinici au fost exilati pe planeta noastra, acesta a fost grupul annuna, pe cerul din Sumer existand 25 portaluri, aici refacandu-si trupurile umane.
Ei folosind anumite tehnici psihice produceau fenomene considerate de localnici minuni si aplicand anumite mutatii genetice pamanenilor, acestia au acceptat sa fie dominati considerandu-i zei si regi, devenind robii lor. Aceasta rsa si-au manifestat tot timpul tendintele lor razboinice intre ei si prin antrenarea supusilor in lupte de cucerire a altor popoare, fapte consemnate si de tablitele antice.
http://www.youtube.com/watch?v=wR4vW9RaYRQ
Perși sunt un popor indo-iranian stabiliți în Iran (Persia) în jurul anului 1000 î.Hr. Triburile  perșilor sunt unificate, potrivit tradiției, către 700 î.Hr, de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr. - 559 î.Hr.) pe a Mediei. 

Este condusa api de Cyrus al II-lea cel Mare (559 î.Hr.- 529 î.Hr.), Cyrus ocupă vaste teritorii printre care si în 539 î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Caldeei din Siria, Fenicia, Țara Israel, până la granițele Egiptului Faraonic, Cambyses II (529 î.Hr. - 522 î.Hr.), preis în 525 î.Hr. Egiptul în Imperiului Ahemenid, 

Darius I cel Mare (522 î.Hr. - 486 î.Hr.), genial om de stat, reorganizează, după cucerirea Punjabului (519 î.Hr..), vastul imperiu, care acoperea acum cca. 5.000.000 km², Xerxes I (486 î.Hr. – 465 î.Hr.), fiul și succesorul lui Darius, încearcă în 480 î.Hr, cu forțe impresionante, să transforme Elada în provincie persană, Artaxerxes II (465 -424 î.Hr.), Imperiul Ahemenid alunecă pe panta declinului.Fiul său, Xerxes II (424 î.Hr.), după o domnie de 45 de zile este ucis de fratele său, Sogdianus (424 - 423 î.Hr.), care la rândul său este asasinat. Darius II (423 - 405 î.Hr.) se aliază cu Sparta în Războiul peloponesiac împotriva Atenei. Artaxerxes al II-lea înfrânge revolta fratelui său, Cirus cel Tânar, în bătălia de la Cunaxa din 401 î.Hr.. Este confruntat și cu tentativa Spartei, victorioasă în Războiul Peloponesiac, de a se erija în apărătoare a cetăților grecești din Ionia. Ca răspuns la ofensiva corpului expediționar spartan, condus de generalii Tibron (399 î.Hr.) și Dercilide și, din 396 î.Hr., care acționează în Asia Mică, Artaxerxes al II-lea subvenționează și încurajează rezistența antispartană a cetăților grecești, Teba, Atena, Argos, declanșînd războiul corintic (395 - 387 î.Hr.). De asemenea, Artaxerxes al II-lea sprijină reconstrucția flotei ateniene care obține în 394 î.Hr. victoria de la Cnidos asupra celei spartane. Sprijină încheierea, la Susa, a păcii lui Antalcidas (387/386 î.Hr.), numită și "pacea regelui", care punea capăt luptelor din Grecia și confirma suzeranitatea Imperiului Persan asupra orașelor grecești din Asia Mică și a insulei Cipru.

Artaxerxes al III-lea (358 – 338 î.Hr.) înăbușe în 343 î.Hr revolta Egiptului începută după moartea lui Darius al II-lea. Urmat la tron de fiul său mic Artaxerxes al IV-lea (338 - 336 î.Hr.) care și-a asasinat fratele mai mare.

În anul 334 î.Hr. tânărul rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare, traversează, în fruntea unei modeste armate, Hellespontul. În pofida uriașelor resurse ale imperiului, Darius III (336 î.Hr.-330 î.Hr.), ultimul suveran ahemenid, se dovedește incapabil să facă față impetuozității lui Alexandru, pierzând bătăliile decisive de la Issos (333 î.Hr.) și Gaugamela (331 î.Hr.). Darius al III-lea este asasinat în Bactria de către un general al său care va fi torturat și ucis de Alexandru. Întregul Imperiu Persan este cucerit de Alexandru cel Mare, devenind o parte a lumii elenistice. 

Persia înainte de O mie şi una de nopţi in viziunea lui Cayce confirma multe din datele istorice prezentate in wikipedia. 
Aproape 680 de lecturi se referă la reîncarnări din vechea Persie. Cu mult mai apropiate de noi în timp, ele nu descriu decît oameni complet umani. Monştrii din Atlantida au dispărut: roboţi, uriaşi şi animale preistorice par să se fi stins pentru totdeauna. Persia antică este descrisă în diferite epoci:

- la începuturile oraşului Suza;

- în perioada ahemenidă, cea a "Marilor Regi": Nabucodonosor, Darius, Cirus, Xerxes etc.;

- în epoca lui Alexandru cel Mare;

- în fine, în timpul lui Christos, începînd cu Regii Magi...

Cititorul va fi surprins că şi mai înainte de geografia foarte specială a lui Cayce:

Ţara cunoscută acum ca Persia, adică Arabia, spune el de mai multe ori.

Pentru noi, astăzi, aceste două ţări separate de golful Persic şi Mesopotamia nu se pot confunda. Cu atît mai mult cu cît Iranul nu este o ţară de limbă arabă. Dar în epocile vechi descrise de Cayce, Persia pare să fi fost teatrul unor conflicte violente între populaţia stabilă şi nomazi.

În anumite epoci, nomazii veniţi din Arabia invadau oraşele persane. Cayce vorbeşte de această opoziţie permanentă între:

Nomazii care trăiau de pe o zi pe alta, care nu încercau decît să supravieţuiască şi să-şi satisfacă poftele fizice, şi negustorii, comercianţii proveniţi din India, Egipt, Indochina etc. (Lectura 2091-1).

Cînd regii din ceea ce este acum Arabia au invadat Persia [...] populaţia persană a fost atacată şi decimată şi mulţi cetăţeni ucişi în momentul în care nomazii au pus stăpînire pe ţară. (Lectura 2740-2).

De-a lungul acestei istorii, se repetă acelaşi conflict: triburile arabe sînt uneori denumite "beduini":

În acea ţară, cînd beduinii au sosit în forţă pentru a o distruge. (Lectura 2713-5).

Drumul mătăsii

Lecturile reînvie sub ochii noştri un oraş de legendă denumit Oraşul din Coline şi Cîmpii (în americană: "City in the Hills and in the Plains"), ceea ce este poate numele original în vechea persană. Evident, nu este

foarte original pentru noi, vechile oraşe din Europa fiind construite pe coline în scopuri defensive. Pentru americani este mai puţin banal, căci majoritatea oraşelor lor sînt construite pe terenuri netede ca-n palmă!

Deci, acest oraş antic era în parte construit pe înălţimi pentru a servi de refugiu; el se întindea şi într-o cîmpie care a fost timp de mii de ani una din marile drumuri ale lumii: "drumul mătăsii", aşa cum o să vedem. Era

itinerarul caravanelor care schimbau mirodeniile, mătasea... şi informaţiile! - între Orient şi Occident.

Oraşul [...] era aşezat în apropierea actualului Shustar, în Persia sau Arabia. (Lectura 991-1).

N-aveţi decît să deschideţi atlasul la pagina Iranului: oraşul Shustar există într-adevăr. Şi alături, ruine: Suza, capitala Marilor Regi ahemenizi.

Lecturile vorbesc de originile Suzei: 

Acest oraş din coline şi cîmpii s-a dezvoltat de la o simplă haltă pentru caravanele care călătoreau de la răsărit la apus sau invers, din Egipt în Persia, în India şi pînă în Mongolia şi Indochina. Cu timpul,

oraşul a devenit un loc de schimb, un centru comercial şi religios - un oraş de tratament, de îngrijire a bolnavilor. (Lectura 2091-2):

Un centru comercial şi religios, guvernat de legi morale care au devenit mai tîrziu o mare parte a religiei zoroastriene. Aceste activităţi făceau din oraş o răspîntie de rase, un centru cosmopolit cu oameni veniţi de pretutindeni, unde domnea o ambianţă foarte democrată. (Lectura 1211-1).

Această epocă a cunoscut o schimbare a habitatului, popoarele trecînd de la cort la o structură permanentă, în oraş. (Lectura 553-1).

Entitatea era în Persia, în acel oraş numit acum Shustar, care a fost mai întîi un oraş de corturi, apoi un centru de rugăciune şi un loc de întîlnire pentru oamenii veniţi din cele patru colţuri ale Pămîntului - ceea ce a oferit (entităţii) o ocazie de înţelegere frăţească. (Lectura 406-1).

Oraşul nu era ameninţat numai de nomazii din Arabia. ÎI doreau şi grecii şi cretanii:

El era ceea ce am numi astăzi managerul oraşului, adică primarul. Totuşi, în timpul zilelor grele aduse de greci, entitatea a fost cel care prin neglijenţa sa a lăsat tîlharii din Cipru şi Creta să invadeze oraşul. (Lectura 406-1).

Găsim entitatea în ţara cunoscută acum ca Persia sau Arabia, în epoca în care regii Persiei încercau să lupte contra nomazilor, pentru a păstra deschise căile de comunicare comercială între Persia, India, Egipt, Marea Egee şi Caspică şi popoarele din Nord, din ceea ce este acuma Ucraina şi Grecia. (Lectura 1571-1).

Căci acest oraş, Suza, şi această naţiune persană aveau un Rege. Cayce îi dă numele: Cresus. Ceea ce ne miră căci acest nume este cunoscut ca aparţinînd unui tiran lidian (adică grec din Asia) între 560 şi

546 înainte de Christos. Cresus din Istorie, care era considerat grozav de bogat, îşi exercita "tirania" nu în, Persia, ci cu mult mai spre apus, pe coastele Mării Ionice. Totuşi, lecturile repetă numele său cu insistenţă,

indicîndu-l ca rege al Persiei:

Entitatea era atunci în ţara perşilor sau arabilor; ea era pe jumătate pers, pe jumătate med, sub domnia primilor regi cunoscuţi sub numele de Cresus, acolo unde este acum Persia. (Lectura 1125-1).

Lectura 870-1 vorbeşte de linia regilor Cresus pe care lectura 962-1 o situează într-o epocă foarte veche:

Entitatea se afla printre paznicii comorii regale sub domnia primului şi celui de-al doilea Cresus - căci această încarnare a fost printre primele încarnări ale entităţii, cu vreo 7000 - 10 000 de ani înainte de Christos. (Lectura 962-1).

În fine, iată portretul unuia dintre regii acestei dinastii:

Entitatea încarnată ca Cresus era un bărbat cu inima de piatră, avînd o mare putere pe care o folosea prost [...]. Era în Persia şi entitatea era acolo rege, [...] îndeplinind funcţiile celui de al doilea Cresus. El avea bogăţie, putere, renume... şi abuza de ele. (Lectura 5001-1).

Un alt consultant al lui Cayce fusese într-o încarnare precedentă:

cel de-al treilea Cresus, primul care a dat gazelor şi metalelor încă nefolosite - ca boraxul, zincul, sulful... - întrebuinţări practice. Căci entitatea, în această încarnare, deţinea controlul celei mai mari părţi din bogăţiile ţării. (Lectura 1265-1).

Se pare că acel Cresus fusese miliardar... Ministrul său de finanţe:

păzitor al comorii lui Cresus, analizase situaţia economică a diverselor popoare din diferitele regiuni şi cum puteau fi impozitate acestea [...]. Şi, în încarnarea aceea, entitatea avea cea mai mane colecţie de perle din golful Persic [...]. Să purtaţi şi astăzi una din acele perle pe corpul dv., [...] datorită vibraţiilor ei pozitive. (Lectura 2533-1).

Totuşi, oricît de bogat era - sau poate din cauza acestei bogăţii! - Cresus rezista cu greu tîlharilor deşertului:

...Entitatea era în acea ţară pe care o numim Persia. Ea s-a aflat printre primii refugiaţi într-o perioadă de invazie sub domnia lui Cresus şi a suferit mult din cauza invadatorilor. Ea a ajutat popoare [...] şi acum îi rămîne în această încarnare harul milei, harul de a se gîndi la cei care suferă... (Lectura 2729-1).

Dar în final:

aceste tulburări între nomazi şi regele Persiei. (Lectura 2891-1). au dus: la năruirea puterii regale a lui Cresus. (Lectura 2692-1). Căci: Uhjltd, liderul nomazilor (Lectura 2091-1), l-a atacat pe regele Suzei, cîştigînd definitiv: entitatea se afla în casa regelui, care fusese distrusă în parte de oamenii lui Uhjltd. (Lectura 403-1)...

Această lectură, cerută şi dată de Cayce însuşi, pentru a afla care fusese trecutul său, mai precizează:

Printre cei care fuseseră aleşi să se nască în această ţară cunoscută acum ca Iran, se aflau toţi cei care avuseseră încredere în învăţăturile date în Egipt, adică ţara Soarelui [...].

În această ţară a Iranului s-a regăsit deci împreună un grup de oameni care caută din nou să stabilească acele idealuri spirituale învăţate anterior în ţara Soarelui [...]. Şi astfel, s-a născut Uhjltd care din tinereţea sa a devenit conducătorul oficial al oamenilor din cîmpii. (Lectura 294-142).

[..:] Entitatea (Cayce), acolo unde este acum Arabia, a crescut sub numele de Uhjltd. [...]

În epoca aceea, entitatea avea puterea, prestigiul, un rol de rege.

Era şeful militar în nenumărate războaie, raiduri sau expediţii duse împotriva popoarelor învecinate, şi aceasta mai ales în timpul războiului contra regelui Persiei, Cresus.

Uhjltd a fost cel care a condus expediţia împotriva acestei ţări. A cucerit-o şi i-a impus legea sa. (Lectura 294-8).

Aventurile acestui Uhjltd: un adevărat roman de capă şi spadă! La început, o viaţă de şef, în acelaşi timp religios şi militar, un amestec de Mahomed şi Lawrence al Arabiei. Fără să-i lipsească încercările fizice,

norocul armelor nu i-a fost întotdeauna favorabil:

În perioada celui de al doilea raid în capitală [...] Uhjltd a fost prins [...], înlănţuit la picioare şi mîini şi închis în secret. (Lectura 294- 142).

Apoi, a reuşit să evadeze - nu fără să fi sedus o prinţesă persană cu care s-a căsătorit ulterior. Ducînd în deşert o viaţă în afara legii, Uhjltd: a construit un mare oraş - sau mai degrabă o mare tabără

de corturi. (Lectura 294-142).

Şi acolo şi-a adunat credincioşii, dîndu-le o învăţătură religioasă:

Căci, în sens spiritual ca şi în sensul fizic al cuvîntului, Uhjltd era un învăţător excelent: nu fusese el altădată Mare Preot? (Lectura 294-142).

A cîştigat treptat o audienţă din ce în ce mai largă şi:

Puterea sa de conducător a crescut [...]. A început să se numere printre naţiuni. (Lectura 294-142).

În aceste lecturi, Uhjltd este numit cînd "leader", cînd "teacher" adică şef militar, şef spiritual.

După o călătorie în Egipt - ţara sa de origine, căci el era pe jumătate egiptean - s-a întors triumfal în deşert. Aclamat de beduinii săi: 

Era aşteptat să unească diferitele facţiuni care dezbinau triburile. (Lectura 294-144).

După ce l-a învins pe Cresus şi a pus capăt domniei lui (lectura 2730-1), s-a instalat în celebrul "Oraş din coline şi cîmpii", pe care l-a reconstruit ca să domnească acolo, la rîndul său. (Lectura 366-5).

A făcut din Suza un centru religios, un oraş de pelerinaj, o nouă şcoală de gîndire. Anumite lecturi vorbesc de "healing", adică vindecare prin rugăciune şi liturghie (ca în templele egiptene sub Ra-Ta):

Căci învăţăturile lui Uhjltd şi ale colaboratorilor săi puneau în evidenţă faptul că viaţa spirituală acţionează asupra corpului fizic prin rugăciune şi meditaţie. Numeroşi au fost cei aduşi entităţii să fie vindecaţi de bolile lor. (Lectura 993-3).

Uhjltd a învăţat entitatea cum să se roage [...], căci entitatea respectivă era copilul acestui şef, îl ajuta să primească şi să repartizeze diversele grupuri de bolnavi care veneau pentru a primi îngrijiri. Entitatea a devenit astfel asistentul său, apoi la rîndul său şef. (Lectura 993-3).

Căci Uhjltd, în timpul vieţii sale din deşert, trecuse prin încercări fizice foarte grele care îi dezvoltaseră puterile psi. Lecturile descriu un fel de înnoire religioasă, socială şi politică adusă de Uhjltd. O epocă strălucită de civilizaţie pentru oraşul Suza...Complet necunoscută de arheologia oficială. Vor fi găsite într-o zi dovezile?

Zend, tatăl lui Zoroastru

Personajul cel mai misterios din această suită persană este "Zend, tatăl lui Zoroastru", uneori ortografiat fonetic Zan sau chiar San, de secretara lui Cayce:

Uhjltd, care a devenit cum am zice astăzi lider, şeful militar şi politic, înainte ca Zan (Zend) să ajungă la rîndul său lider spiritual al acestor popoare. (Lectura 538-32).

ADEVĂRURILE ARĂTATE DE SAN (ZEND) ACESTOR POPOARE CUPRINDEAU ZEND-AVESTA? (Carte sfîntă a Zoroastrienilor):

Păi erau chiar asta! (Lectura 288-29).

Or acest Zend, al cărui tată a fost Uhjltd în a doua parte a vieţii sale, nu este după lecturile cayciene decît o încarnare a lui Christ (a se vedea capitolul următor).

CU CINE ERA ZAN ÎN PERIOADA ACEEA?

Zan, cel care a devenit lider [...]. Zan nu mai este în plan terestru acum. El a mai venit ca fiu al Oamenilor şi ca Mîntuitor al acestei lumi. Şi cînd va apărea din nou, mulţi din cei care au fost cu el vor fi numiţi preafericiţi: Căci locul lor a fost pregătit - dacă-i rămîn credincioşi. (Lectura 538-32).

Cayce vorbeşte în altă parte de:

Intrarea Învăţătorului în plan terestru, căci în vremea aceea a devenit liderul acestor ţinuturi. Şi este mult de învăţat studiind gîndirea persană sau mai exact ceea ce numim astăzi filosofia persană.

CARE ERA NUMELE SĂU ÎN ACEL TIMP?

San (scris fonetic de secretara lui Cayce care notează: sau Zan, sau Zend...). (Lectura 993-3).

ÎN VIAŢA SA PERSANĂ CA ZEND, IISUS A DAT ÎNVĂŢĂTURILE DE BAZĂ ALE ZOROASTRISMULUI?

În toate acele perioade în care principiul de bază era unitatea Tatălui, el (Iisus) a mers (pe Pămînt) cu oamenii. (Lectura 394-8).

După Cayce, religia întemeiată de Zoroastru se trage de la Zend, indicat ca tată al lui Zoroastru, ale cărui învăţături au fost înlesnite de revoluţia politică şi religioasă a lui Uhjltd (care fusese un fel de precursor):

În această ţară pe care o numim astăzi Persia, unde aceste populaţii fuseseră zguduite de dispariţia şefului lor, Uhjltd, şi de invazia şi stăpînirea atenienilor, entitatea se număra printre cei care au încercat să oprească valul din ce în ce mai mare al influenţelor distructive. El a încercat să păstreze ceea ce fusese creat în timpul vieţii liderului (Uhjltd) şi l-a ajutat pe Zend, adică pe Zoroastru şi Zend, să înfiinţeze în altă parte a ţării o zonă-refugiu. (Lectura 333-2).

Sau: Credincioşii lui Zend. Adică zoroastrienii. (Lectura 2091-2).

Adevărata doctrină a lui Zoroastru

Care erau deci învăţăturile religioase date succesiv de Uhjltd, Zend, Zoroastru?

Ei bine, "Legea lui Unul" (Un singur Dumnezeu), care fusese legea egiptenilor după dispariţia Atlantidei. Deja lecturile egiptene afirmau că această religie era, în esenţă, aceeaşi ca religia învăţată de Christul istoric.

Reluată în Persia de Uhjltd, ea va fi - după Cayce - dezvoltată de Zend mai complet. Căci din epoca în epocă, după Cayce, entitatea-Christos i-a inspirat pe Oameni ca să le aducă lumina:

CE ROL A AVUT IISUS [...]. ÎN DEZVOLTAREA RELIGIILOR URMĂTOARE: BUDISM, ISLAM, CONFUCIANISM, ŞINTOISM, PLATONISM, IUDAISM?

Aşa cum s-a arătat deja, ca entitate, el a influenţat direct sau indirect toate formele de filosofie sau religie care ne-au învăţat că Dumnezeu este UNUL [...]. El a fost Cel care a călăuzit sau inspirat aceste principii de bază, cam în acelaşi mod în care El a completat iudaismul [...] prin învăţăturile date, aşa cum le cunoaştem noi, în timpul vieţii Sale ca Iisus în Galileea şi Iudeea. În toate formele de religie citate, deci, pornirea a fost dată de acelaşi Spirit. Ceea ce au făcut şi mai fac încă oamenii cu aceste principii de bază este să le modifice, să le prezinte într-un mod care răspunde necesităţilor imediate ale timpului şi ţării lor. [...] Căci, aşa cum ni s-a spus: „Ascultă, Israel, nu există decît

un singur Dumnezeu şi El este Dumnezeul tău". Aceasta este ideea directoare care i-a inspirat pe Confucius, Brahman, Mahomed, Buddha.

Ei n-au fost decît interpreţi, învăţători [...]. Astfel, Spiritul Învăţătorului, Spiritul Fiului a fost manifestat, dat fiecăruia în sfera respectivă. Şi astăzi, ca şi ieri, Dumnezeu îl cheamă pe Om, indiferent unde s-ar afla, ca să-I caute Faţa [...], indiferent de forma de gîndire sau religie pe

care o ia această chemare. Astăzi, regăsim aceleaşi limite; acelaşi sectarism, în care fiecare strigă: "Noi îl avem pe Christos. Noi avem calea de a ajunge la El. Şi dacă nu faceţi aşa sau aşa, veţi fi izgonit dintre ai săi". Or El a spus: "Cel ce urmează spusele mele acela mă iubeşte". Dar care sînt spusele sale?: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi". Aceasta este Legea Evangheliei tuturor timpurilor dacă credem că există un singur Dumnezeu. (Lectura 364-9).

Deci, această religie a lui Zoroastru era "creştină" avant la lettre. De pe un nivel moral elevat, ea insista asupra refuzului minciunii, asupra respectului datorat oricărei creaturi vii, mai ales animalului. Ea a influenţat mult iudaismul cum a arătat atît de bine Paul du Breuil, în cartea sa pasionantă Zarathoustra (Editions Payot, 1 g78). Cît despre Zoroastru însuşi (sau Zarathustra), istoricii nu ştiu de unde îşi inspirase doctrina - a cărei formă originală nici nu o cunosc. Ei nu descriu în general decît formele tardive ale acesteia, degenerate în

maniheism. Nu se ştie sigur nici măcar cînd s-a născut şi a murit Zoroastru, în general considerat a fi trăit spre secolul şase i.d.C. Paul du Breuil, în magistrala carte citată mai sus, aminteşte că discipolii lui Platon erau convinşi că acesta era o reîncarnare a lui Zoroastru.

Sugestii pentru arheologii temerari .

Persia şi zoroastrismul nu sînt bine cunoscute. Deşi, după Cayce, mii de ani ne separă de personajele amintite de el, am putea găsi totuşi urmele lor... inscripţii, obiecte preţioase, monumente nu au dispărut toate. Anumite lecturi sînt încurajatoare pentru arheologi:

Entitatea trăia în acea ţară cunoscută acum ca Persia [...] unde era aghiotantul regelui Cresus. Era o persoană de vază [...]. Ajuns la putere [:..], a ridicat multe construcţii pentru popoarele din acele regiuni. Şi se pot vedea încă resturi din monumentele pe care le-a ridicat, pe colinele situate exact la sud-estul actualului Shushtar. Acolo, entitatea a construit un fel de memorial pentru slăvirea lui Cresus. Şi se .mai găseşte încă mult aur în acel loc! (Lectura 2738-1).

Entitatea era prinţesa şi suverana acelei ţări care a devenit Ur în Caldeea [...]. Încă se pot regăsi urmele activităţii sale din acea epocă şi din acea ţară - care au fost păstrate în morminte. Şi nu numai mărturii ale vieţii particulare a entităţii, dar şi mărturii ale credinţelor religioase la care a aderat ea după ce l-a întîlnit pe Uhjltd. (Lectura 357- 2).

Iată material pentru arheologii curajoşi!

"Marii Regi" ahemenizi

Dacă ciclul lui Uhjltd şi întemeierea Suzei par să ţină de Persia preistorică, un alt grup de lecturi descriu o perioadă mai recentă: Persia ahemenidă. Este epoca glorioasă a "Marilor Regi", despre care nu ne lipsesc totuşi informaţiile.

Această perioadă din lecturile cayciene se deschide cu Nabucodonosor (605-562 înainte de Christos) şi se încheie cu Alexandru cel Mare (356-323). "Marii Regi" ahemenizi, începînd cu Darius, fac din Suza capitala lor administrativă. Lecturile se inserează de aceasta dată într-un context istoric clasic.

Partea lor interesantă este descrierea personajelor amestecate atît în istoria persanilor, cît şi în istoria grecilor şi a evreilor. Biblia povesteşte cum a înăbuşit Nabucodonosor revolta lui Ioiachim, regele din Iuda, şi în final a distrus Ierusalimul în 586 deportîndu-i pe evrei în Babilon. Tradiţia iudeo-creştină ni-i prezintă pe aceştia ca vajnici credincioşi persecutaţi, iar pe ahemenizi ca păgîni cumpliţi.

Or Persia ahemenidă era puternic marcată de influenţa lui Zoroastru. Civilizaţia sa strălucită se sprijinea pe un monoteism spiritualist care nu era atît de departe de monoteismul ebraic al începuturilor.

Dacă Nabucodonosor îşi încheie viaţa în nebunie (cf. Lecturile 2486-1 şi 3635-1), urmaşii săi vor administra Imperiul persan cu grija justiţiei şi un spirit liberal inspirate din credinţa lor zoroastriană.

Un ansamblu de lecturi de-a dreptul uluitoare dă o versiune a istoriei lui Artaxerxe (Xerxes pentru greci) - iată-i portretul:

Artaxerxe a urmat la tron cînd avea douăzeci de ani. Nu era un bărbat vulgar. Dar cu viaţa uşoară şi linguşirile de care era înconjurat de către prinţi şi diverşi sfătuitori, a devenit, cum am zice astăzi un desfrînat. Arăta foarte bine, dar avea un nas "roman“; destul de mare, cum am spune astăzi - cu ochi căprui şi păr blond [...). La venirea sa, Imperiul se întindea peste ceea ce am numi astăzi Persia, Arabia, Turcia în parte, toată Palestina, tot Hidustanul, tot ceea ce este astăzi Tibet, India... (Lectura 1096-3).

De altfel, este ceea ce spune Biblia în "Cartea Esterei", vorbind de acel "Artaxerxe, care domnea peste o sută douăzeci şi şapte de ţări, din India pînă în Etiopia" (dar nu sîntem siguri că este vorba de Xerxes I din Salamina, căci mulţi alţi "Mari Regi" au purtat acest nume). Iată ce mai spune Biblia:

"În vremea cînd regele Artaxerxe îşi avea scaunul său domnesc în cetatea Suza, în anul al treilea al domniei lui, a dat el ospăţ pentru dregătorii săi şi pentru cei ce-i slujeau lui, pentru căpeteniile mai înalte ale oştirii Persiei şi Mediei şi pentru guvernatorii ţărilor sale, arătîndu-şi marea bogăţie a regatului său şi strălucirea deosebită a măririi sale [...].După sfîrşitul acestor zile, regele a făcut şi pentru poporul său care se afla în capitala Suza, de la mic pînă la mare, ospăţ de şapte zile [...].

În ziua a şaptea, cînd inima regelui s-a înveselit de vin, acesta a zis către [...] cei şapte eunuci care slujeau înaintea feţei regelui Artaxerxe să aducă pe regina Vasti înaintea feţei regelui cu coroana regească pe cap, ca să arate popoarelor şi căpeteniilor frumuseţea ei, pentru că era foarte frumoasă. Dar regina Vasti n-a voit să vină [...]."

La care, Artaxerxe furios a repudiat-o şi a hotărît să caute s-o înlocuiască:

este liber locul pentru Estera! Lecturile formulează o părere interesantă în privinţa acestui eveniment, arătînd rivalitatea diverselor grupuri de presiune din jurul regelui - mai ales lupta între un partid zoroastrian tradiţional şi un partid evreu. Ultimul a sfîrşit prin a cîştiga sub domnia lui Artaxerxe. Consultaţia pe care o veţi citi a fost dată pentru o americancă de cincizeci de ani care ar fi fost această Vasti într-o încarnare anterioară:

În viaţa aceea, entitatea era fiica unuia din generali şi era foarte frumoasă [...]. La vîrsta de şaisprezece ani a fost aleasă de rege - în urma intrigilor părinţilor săi care erau şefi locali şi sperau prin aceasta să păstreze favoarea regală. Şi cum ea a fost considerată cea mai frumoasă din toate femeile Curţii, această entitate Vasti a devenit favorita.(Lectura 1096-2).

Dar nu era un rol uşor:

Prinţii din diferite regiuni au început să-l ademenească pe rege. Într-adevăr, încercau să-l influenţeze politic, aducînd în apropierea suveranului rude de-ale lor, ca Vasti, regina [...].

Erau cele numite regine şi cele care erau cameristele regelui şi care serveau plăcerilor sale. Asupra acestora vegheau prinţii din diverse ţinuturi... (Aceeaşi lectură). .

Or Vasti fusese crescută în: ... ceea ce am numi gîndirea religioasă şi morală a învăţăturilor lui Zend, al cărei exemplu îl dăduse el. De menţionat că conducătorii, şefii, nu trebuiau să aibă decît o singură soţie. Totuşi, Artaxerxe şi cei care-l înconjurau au stabilit ca regulă oficială alegerea mai multor soţii. (Lectura 1096-2).

Vasti, fidelă religiei zoroastriene stricte, adică versiunii persane a Legii Iui Unul, avea drept principiu: un singur Dumnezeu, o aceeaşi demnitate pentru orice fiinţă umană - şi în consecinţă, o singură soţie.

Dimpotrivă, poligamia introducea discriminări între sexe, ceea ce se opunea în totalitate Legii lui Unul (şi Legii lui Moise, provenită din aceeaşi Lege a lui Unul prin Egipt! A se vedea cartea lui A.Slosman: Moise

l'Egyptien, apărută la Robert Laffont).

Astfel, Vasti, căsătorită în ciuda voinţei sale cu un bărbat care nu-i împărtăşea credinţa:

încercase să schimbe ideile regelui în plan moral şi religios. Totuşi; el îi asculta din ce în ce mai mult pe cei care-i spuneau că nu are moştenitor, căci Vasti nu reuşise să fie mamă [...].

Şi existau perioade cînd regele se lăsa antrenat, bea şi se destrăbăla sub influenţa nu numai a partidului indian, dar şi a partidului evreu şi a tuturor grupurilor de presiune care încercau să-l manipuleze. 

Astfel, cînd Vasti a primit ordinul să apară la banchet pentru a-şi afişa farmecele fizice, acest ordin fusese sugerat nu de poporul său, ci de evrei, căci erau evrei şi indieni care asistau la dansurile Curţii. Şi refuzul lui Vasti, cînd ea abia trecuse de douăzeci de ani, a adus la putere,

prin alegerea unei noi regine, pe cei care aveau să-i ia locul. (Lectura 1096-2).

Aceeaşi lectură spune într-adevăr că Vasti fusese crescută în India, ţara sa adoptivă, deşi era dintr-o familie persană: 

Şi de ce a refuzat Vasti să se arate în public la cererea regelui? Nu numai din cauza intrigilor politice ale celor care fuseseră puşi în posturile de răspundere [...], dar şi din cauza atitudinii morale pe care ea a considerat că trebuie să o aibă ca fidelă a religiei lui Zend. (Lectura 1096-2).

Deşi Cayce nu foloseşte cuvîntul, nefericita Vasti era o campioană a feminismului, cel puţin o campioană a demnităţii femeii. Ne uluieşte gîndul că noi mai mult am regresat în acest domeniu şi că egiptenele sau

mongolele din timpuri preistorice aveau mai multă libertate decît americanele secolului XX (deşi acestea îşi imaginează că au inventat drepturile femeii!). (Ne amintim şi de teoriile lui Robert Graves privind superioritatea femeilor, preotese ale culturilor lunare din zorii preistoriei).

Dar încă n-am ajuns la capătul surprizelor: printre consultantele lui Cayce, o altă persoană a aflat că fusese... Estera!

Şi aceasta urmînd principiul reîncarnării în grup, care vrea ca entităţile ce s-au cunoscut într-o epocă să se regăsească în alta... Această consultantă, o femeie de afaceri americană de 43 de ani, ar mai fi avut şi

o viaţă atlantă, o viaţă incaşă, o viaţă egipteană, o viaţă în Siam. În fie care din aceste existenţe, ea ar fi dus o viaţă privilegiată, mai ales ca prinţesă în Siam. Ansamblul lecturii lasă să se înţeleagă că deşi suspusă,

i-ar fi lipsit caritatea, permiţîndu-şi favoruri pe care le refuza altora.

În Atlantida, ea ar fi manifestat mult dispreţ faţă de bieţii roboţi semi-animali, semiumani. Şi numai ca Estera ar fi început să înveţe ce este îngăduinţa. Ea l-a întrebat pe Cayce:

DE CE A TREBUIT SĂ SUPORT ATACURI DE PARALIZIE FACIALĂ?

Pentru că în acele experienţe de viaţă, ca regină (Estera) şi ca prinţesă favorizată de atîta frumuseţe, aţi pierdut în plan spiritual - pe cînd vi se dăduse o înaltă conştiinţă [...]. Dar astăzi acest nivel înalt de conştiinţă îşi găseşte expresia în îngăduinţa, în speranţa, în răbdarea din suferinţă, pentru ca să puteţi găsi adevărata lumină. (Lectura 1298).

Lectura spune că această entitate nu aplicase în comportamentul său cotidian principiile Legii lui Unul, principiile de iubire şi compasiune. De unde trista sa reîncarnare de astăzi... Să fi fost regina unui asemenea

Imperiu, şi să te trezeşti cu o paralizie facială în acest univers hidos de beton şi plastic care este America modernă - totuşi ce decădere...

http://www.youtube.com/watch?v=BWkQy7w15QU

Marile taine ale omenirii de Florin Gheorghita Universul lui Edgar Cayce