IMAGINI HRISTOS realizate de Sai Baba

Sursa foto: 25 decembrie 1987, Crăciunul a fost sărbătorit ca de obicei de Sathya Sai Baba în Prashanti Nilayam, India. Mii de credincioși din toată lumea s-au adunat pentru această intrunire de neuitat de unitate între religii și culturi din intreaga lume. Sai Baba a mers pe jos între liniile de credincioși dornici sa le dea binecuvântare, atunci când unul dintre ei a stat cu aparatul de fotografiat și l-a salutat Baba ("Sai Ram" ca afecțiune de obicei) și a întrebat dacă am putea aștepta un pic în timp ce facea poza, Sai Baba a glumit cu el că au existat mai multe fotografii în afara ar putea dobândi, am vrut un alt unul? Dar devotat a persistat și în cele din urmă a fost de acord, dar ciudat după ce a luat fotografie, Sai Baba ia spus să meargă și să descopere. Atunci când a dezvăluit, spre surprinderea tuturor sa dovedit a fi o imagine a lui Isus și nu a lui Sai Baba. În mod evident, el a vrut să sublinieze că toate avatarurile lui Dumnezeu provin din aceeași esență și în acest fel sunt Una cum spune Sai Baba despre acest fenomen misterios: "Nimeni nu poate înțelege misterul meu. Cel mai bun lucru de făcut este macerat în ea ".
Sursa foto: .. Această imagine a fost creat de Sai Baba într-un interviu cu un englez cuplu soț a fost un adept al Baba, în timp ce soția a fost un devotat creștin credință, divinitatea lui Sai Baba a fost cauza problemei și conflictul dintre consortes. Durante interviului, camera a inceput sa creasca foarte mult soțul în mod repetat lui consoarta, o dată acasă, banda a relevat într-o cameră obscură casă, fără nici un echipament sofisticat, și ceea ce au descoperit a fost o imagine similară cu Jesús.Durante următoarea călătorie în India, Sai Baba le-a numit și a întrebat dacă au bucurat de fotografie. a spus că fotografia a fost de Isus la vârsta de 28/29 în timp ce se întoarce de la lor ", a pierdut în India."

Sursa foto: În 1985, un australian, a făcut prima sa vizită la ashramul din Satya Sai Baba în Puttaparthi, India. Ea a fost unul dintre miile de oameni care vin în fiecare zi pentru a fi în prezența de Sai Baba, a cărui superb avatar miracole spontane și toți - inclusive dragoste sunt de renume mondial. Este cunoscut pentru a manifesta obiecte de nicaieri, cum ar fi inele și mai ales cenusa - care transporta multi fani cu ei în mici sacos.El cel mai mare eveniment al zilei în ashram Sai Baba Darshan, când Sai Baba umblă printre cei adunați și le dă binecuvântarea sa. În timp ce primește Darshan, BA până la binecuvântarea de Sai Baba un crucifix și un calculator imprimare alb-negru de Giulgiul din Torino. Sai Baba a binecuvântat crucifixul, dar a luat hârtia de calculator în mâna lui și a spus o foaie fotografică (lucioasă). Ca a trecut mâna pe hârtie, a aparut o fotografie color a lui Isus. O analiză ulterioară a arătat că mărcile în imaginea este exact aliniate cu cele din mantaua de Turín.En 1988 Ruth Hanna și Robert Ferre de "One Heart", au vizitat Centrul de Ramallah din Glastonbury, Anglia, în cazul în care au văzut agățat fotografie perete în sala de meditație. Investigarea originile lor, mi sa dat numele băncii centrale, care la rândul lor un eveniment neașteptat, a fost prezentat cu o copie a fotografiei în 1987 de către BA Aducerea fotografie în Statele Unite, a câștigat de distribuție elementare, inclusiv utilizat pe coperta cărții de Paul Ferrini. OM SAI RAM

Cronovizorul-cel mai mare secret al Vaticanului!

Crucificarea lui Isuspe Golgota

În anul 1952, Padre Ernetti i-a uimit pe apropiaţii săi când le-a arătat un aparat  care era capabil să facă nişte fotografii captate din trecut. În acest fel s-a născut povestea cronovizorului, un aparat sofisticat şi greu de înţeles chiar şi pentru vremurile noastre, care era capabil să vadă în trecut şi să capteze imagini foarte clare. Cu ajutorul acestui aparat călugărul Ernetti a reuşit să fotografieze cele mai importante evenimente care s-au petrecut pe Pământ, cum ar fi moartea lui Iisus sau viaţa tumultuoasă a lui Napoleon.
Cronovizorul captează imagini din trecut, sub forma unor holograme care se desfăşoară într-un spaţiu cilindric. Singura întrebare este până unde putea să meargă acest aparat ţinând cont că istoria Pământului este una impresionantă ca să nu mai vorbim de cea a Universului?
Călugărul a murit în anul 1994 ducând cu el în mormânt patentul invenţiei sale. Padre Ernetii era cunoscut în lumea clericală ca fiind un exorcist consacrat, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, dar absolvise şi facultatea de fizică.
Se pare ca , datorita faptului ca un astfel de aparat ar fi schimbat complet lumea din punct de vedere moral si spiritual, el ne-a fost interzis. Orice dogma ar fi putut fi verificata, nimeni nu ar fi putut sa mai minta, iar minciuna este o aberanta coordonata pentru lumea de azi – dar nu si pentru cea de maine.
Povestea cronovizorului. Totul a început pe 15 septembrie 1952 în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano, când cei doi ascultând muzică simfonică, o voce pe fundal a început să se audă. Experimentul a luat amploare şi încă 12 savanţi i s-au alăturat, printre care se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Werner von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american. Aparatul era compus din trei părţi distincte, mai multe antene capabile să capteze lumina şi sunetul, un captator activat şi dirijat de undele luminoase şi un sistem complicat de înregistrare a imaginilor. Atunci când a fost întrebat cine a inventat cronovizorul, Padre Ernetti a răspuns că “a fost o invenţie colectivă“. “Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar. Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum câteva de secole.”, susţinea Padre Ernetti, la vremea respectivă.
Au filmat crucificarea lui Iisus! În data de 2 mai 1972, săptămânalul italian La Domenica del Corriere a publicat un articol însoţit de o fotografie captată de cronovizor chiar în ziua în care Iisus a fost crucificat. Într-un interviu Ernetti susţine că au putut să filmeze moartea Mântuitorului cu toate că au întâmpinat probleme majore pentru că la vremea respectivă crucificările erau zilnice iar coroanele de spini erau puse pe capetele condamnaţilor.
El a povestit cum au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi cu câteva zile, în seara Cinei cea de Taină: „Am văzut tot. Agonia din grădina Gheţimani, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. Echipa cronovizorului a filmat tot, dar fără amănunte, important era să păstrăm imagini, nu scenariul“. Acest articol a stârnit curiozitate, optimism, chiar exuberanţă, nu atât în faţa unei descoperiri uluitoare, cât mai ales a perspectivelor deschise.
In zilele de 12 si 14 ianuarie 1956 au fost captate si inregistrate imagini din drumul patimilor pe Golgota facut de Iisus Cristos. Multe amanunte sunt diferite fata de descrierea din evangjhelii, dar fondul este acelasi. “Am vazut totul: agonia de pe Muntere Maslinilor, tradarea lui Iuda, procesul, Patimile. Iisus era deja desfigurat cand a fost adus in fata lui Pilat. Am urmarit urcarea pe Golgota, Drumul Crucii, insa perioada medievala a deformat intrucatva evenimentele, adaugand si episoade noi. Cristos nu a cazut niciodata, de altfel nici nu purta intreaga cruce. Ar fi fost mult prea grea. Nu ducea decat bara orizontala pe umeri, asa-numitul patibulum. Picioarele ii erau legate de ale celorlalti doi condamnati care au fost crucificafi odata cu El. Era complet desfigurat. In urma flagelarii, carnea ii fusese sfasiata, in unele portiuni se vedea chiar osul. Dar cum, conform legii romane, condamnatul trebuia sa ajunga viu la locul executiei, soldatii i-au cerut unui om din multime, zis Simon din Cirene, sa il ajute. Am urmarit scena si in Evanghelie.
Dar acolo, momentul a fost uneori altfel interpretat… Exista texte care atunci cand le citim ne fac sa-l invidiem pe Simon pentru rolul jucat si sa ne dorim, in adancul sufletului, sa fi putut si noi si sa il ajutam pe Cristos sa duca crucea. Numai ca Simon a facut totul de nevoie, a executat doar o porunca a soldatilor. Intreaga faptura a Lui Iisus emana asemenea maretie, incat toti cei prezenti – evrei, greci, romani – se retrageau din fata Lui, prabusindu-se la pamant. Au ramas in picioare langa El doar Maria, apostolul Ioan si celelalte doua Marii. ”De fiecare data cand Iisus vorbea, toti amuteau.
Chipul Sau, desi exprima durere, ramanea nobil, hieratic. Fiind rastignit pe cruce, Iisus a rostit: „Acum, ca sunt proslavit, ii voi atrage pe toti la mine.” Uneori, textul Evangheliilor subliniaza un alt sens decat cel real conferit cuvintelor lui Iisus. De exemplu, cand El rosteste: „Mi-e sete!”, se refera la o sete spirituala, nu o senzatie fizica.

Perspectiva fascinanta a vizualizarii unor evenimente din trecutul individual sau colectiv a preocupat mintile multor oameni de stiinta, dar si ale metafizicienilor si scriitoriilor de literatura S.F. in mod aparent paradoxal, desi clericii nu sprijina, in general, asemenea initiative, realizarea unui atare dispozitiv apartine tocmai unui om al Bisericii Catolice. Fara indoiala, masina de explorat timpul cea mai faimoasa si cunoscuta este aceea a parintelui benedictin italianPellegrino Ernetti. Cronovizorul sau este o masina pentru a “vedea” in trecut, prin intermediul careia se acceseaza imagini si sunet ale unor evenimente petrecute.
Prin intermediul unor tehnici moderne, la fel cum un sistem AV sau IT acceseaza un canal de televiziune si inregistreaza o emisiune (pe banda, disc sau alt suport), cronovizorul reglat, sincronizat cu momentul din trecut ales de catre experimentator, pastreaza rezultatele prin aceleasi procedee video si audio. Acesta pare sa ne furnizeze modul ideal de a ne cunoaste trecutul si de a dezvalui misterele istoriei.
“Principiul ce sta la baza acestei masini este foarte simplu si cineva l-ar putea reproduce cu intentii rele. Dar va spun, am demonstrat ca lungimile de unda vizibile si audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar. si nu doar pentru ca sunt energie. Maretia acestei inventii a fost ca am putut recupera acea energie pierduta si recompune scene petrecute in urma cu secole.”
Din punct de vedere istoric, scriitorii SF precum H.G.Welles, au fost atrasi de posibilitatile existentei sau crearii unei masini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri, coerenta din punct de vedere stiintific, a unui mecanism de acest tip a fost oferit in 1980 de catre astrofizicianul Gregory Benford in romanul sau Timescape, in care autorul a descris un sistem de transmisie a mesajelor in trecut pe baza de tahioni, particule avand viteza hiperluminica (mai mare decat viteza luminii).
Prin anii ’50, perioada in care, Ernetti isi incepea experimentele, au fost publicate mai multe lucrari pe tema fotografierii evenimentelor trecute; atunci au aparut termeni precum „cronoscop” sau „cronotunel” (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poate fi gasit in “Other Days, Other Eyes” , unde Bob Shaw descrie un cronovizor ce folosea cristale speciale, capabile sa incetineasca viteza luminii, cu scopul de a observa trecutul.
Ernetti a facut cunoscut cazul cronovizorului sau in 1972, intr-un interviu publicat in revista La Domenica del Corriere(numarul din 2 mai 1972), unde afirma ca a participat la construirea si punerea in functiune a unei masini capabile sa inregistreze imagini si sunete din trecut.
In iulie 1965 L´Heure d´Étre, o revista franceza de factura religioasa, face referire la cronovizor, apoi in ianuarie 1966 publicatia italiana Civiltà delle Macchine tipareste articolul L´oscillografo elettronico. Cele doua articole au trecut neobservate, insa interviul din 1972 a stararnit o deosebita reactie de curiozitate, entuziasm si efervescenta, mai ales in privinta perspectivelor deschise.

Parintele Ernetti afirma ca masina sa a functionat perfect si cu ajutorul ei a putut reconstitui portiuni ale unor piese musicale pierdute timp de secole, precum Thyestes de Quinto Ennio, reprezentata la Roma in anul 169 i.Hr. Din alte afirmatii ale sale rezulta ca a fost martor la momente importante din mileniile trecute: distrugerea Sodomei si a Gomorei, crucificarea lui Iisus (fiind in masura sa auda ultimele sale cuvinte), vizionarea tablitelor cu poruncile primite de Moise.
Fazele de inceput ale proiectului s-au derulat in 1952. In timpul unei sedinte de inregistrare de muzica gregoriana in laboratorul parintelui Agostino Gemelli, s-a intamplat ceva neprevazut: pe 15 septembrie, redand banda inregistrata, Gemelli si Ernetti au fost uimiti sa descopere ca s-a auzit si o voce inexistenta in timpul inregistrarii. Vocea a fost recunoscuta cu emotie de Gemelli ca apartinand tatalui sau defunct, ceea ce i-a impresionat profund pe cei doi preoti.
Momentul in care s-a auzit vocea tatalui parintelui Germelli nu a fost unic si poate nici intamplator, pentru ca se afla intr-o perioada in care s-au facut nenumarate astfel de experimente. Probabil ca nici cei doi preoti nu erau straini de rezultatele acestora, dar fiind fete bisericesti evitau explicatiile privind cercetarea unui fenomen contrar dogmei si condamnat de biserica.
Fenomenul voce electronica (FVE – Phénomène de voix électronique PVE in franceza, Electronic voice phenomenom EVP in engleza) este cunoscut in intreaga lume si indica existenta pe o inregistrare audio a unui mesaj verbal, in majoritatea cazurilor un singur cuvant sau o propozitie foarte scurta, de provenienta necunoscuta, inserat in continutul principal.
Explicatiile sunt foarte variate, de la fenomene fizice (interferente, inregistrari reziduale, campuri electromagnetice puternice), psihologice (efecte similare fosfenelor din domeniul vizual, sau a perceptiilor cantonate in domeniul iluziilor cvasi-patologice generate de o imaginatie excesiva), pana la ocultiste sau paranormale (voci ale spiritelor transferate dincolo, psihokinezie, telepatie), dar nici una dintre acestea in stare sa lamureasca fenomenul ori sa fie cat de cat plauzibila.
Din pacate, exista un curent puternic de false “teorii stiintifice” elaborate cu scopul evident de dezinformare, care de care mai aberante, ca de exemplu: “contactul cu lumea de dincolo se realizeaza prin frecventele televizorului, radiolui sau calculatorului cunoscute de obicei ca zgomot”.
Nu este vorba de vreun contact, mesajul, informatia nu se transmite prin “frecvente”, televizorul si radioul nu au “frecvente” proprii de emisie, ci primesc un semnal modulat pe o frecventa purtatoare care in nici un caz nu este nici zgomot si nici zgomot alb.

Zgomotul alb este un proces aleator cu densitate spectrala de putere constanta intr-o banda infinita de frecvente. Prin urmare, zgomotul alb nu este un semnal, o informatie sau o frecventa, ci un zgomot uniform egal in toata banda de frecvente si (operatorii radio o stiu si o folosesc) el este depozitul tuturor informatiilor. Daca se suprapun mai multe informatii, astfel incat extragerea unui semnal din zgomot sa devina imposibila, acestea se transforma in zgomot. Daca se suprapun un numar infinit de informatii, acestea tind sa devina zgomot alb. Remarcabilul doctor Jacques Benveniste a obtinut rezultate exceptionale de transmitere a informatiei folosind APA ca suport de transfer si un generator de zgomot alb pentru extragere.
Specialitatea parintelui Ernetti era muzica prepolifonica, adica muzica perioadei 2000 i.H. – 1200 d.H. Parintele Ernetti avea remarcabile cunostinte de muzica egipteana, sumeriana si vedica. Colaboratorul parintelui Ernetti, parintele Agostino Gemelli, era doctor in medicina si specialist in fizica cuantica. De asemenea, el era intemeietorul Universitatii Catolice din Milano (al carui rector a fost timp de 40 de ani). Acesti doi remarcabili oameni de stiinta au conlucrat la realizarea cronovizorului cu alte figuri de marca ale stiintei mondiale, precum Enrico fermi si Wernher von Braun.
Odata finalizate cercetarile lor, impreuna cu parintele Ernetti, Agostino Gemelli a obtinut o audienta la Papa Pius al XII-lea, cu scopul de a-i relata Sfintiei Sale despre eficacitatea cronovizorului. Reactia Papei a fost surprinzator de benevolenta: el a vazut in acest dispozitiv simbolul „inceputului unui nou studiu stiintific pentru confirmarea credintei in Lumea Cealalta”.
Concluzia lui Ernetti si a lui Gemelli era ca toate particulele elementare traiesc si sunt vitale, fiind formate din unde sonore („La inceput a fost Cuvantul”; Geneza). Aparatul lor nu capta imagini si sunete aidoma unui film, ci sub aspectul unei holograme, in trei dimensiuni. Imaginile erau alb-negru, dar erau dinamice si prevazute cu sonor. Aparatul putea fi reglat asupra locului si epocii care se dorea a fi observata. Cei doi cercetatori puteau, de asemenea, alege un anumit personaj din trecut, pe care doreau sa-l urmareasca. Cronozivorul era reglat asupra acestuia, si aparatul il urmarea automat.
Parintele Ernetti era convins ca fiecare fiinta are un tip de unda proprie, aidoma unor amprente digitale care ii confera unicitate. De asemenea, vocea fiecarei fiinte umane este unica. Tinand cont de aceste elemente, aparatul era reglat pe „frecventa” persoanei in cauza, si apoi aceasta era urmarita automat, in evolutia sa.
Mai intai, cercetatorii clerici au dorit sa verifice autenticitatea capturilor sunet – imagine ale cronovizorului. Astfel, ei au ales o scena video recenta, despre care aveau suficiente date. Ei au reglat cronovizorul pe Mussolini, in timpul unui discurs al sau. Apoi au mers in timp pana la Napoleon, care anunta proclamarea Republicii Italiene. Ulterior au ajuns in antichitatea romana, asistand la un discurs al lui Cicero.
Dar incursiunea cea mai impresionanta in trecut, cu ajutorul cronovizorului, a constat in captarea momentului Patimilor lui Iisus si a rastignirii pe cruce. Ernetti si Gemelli au pornit de la ultima Cina. Apoi, sub privirile lor uimite, s-au derulat scenele agoniei de pe Magura Maslinilor, tradarea lui Iuda, procesul, calvarul. A urmat urcarea pe Golgota si Drumul Crucii – cu unele elemente diferite decat cele consemnate in scrierile perioadei medievale. Astfel, imaginile captate prin cronovizor au aratat ca Iisus nu a cazut niciodata, si nici nu purta intreaga cruce (care ar fi fost mult prea grea!), ci doar bara orizontala fixata pe umeri (asa-numitul patibulum).
Dupa crearea acestui dispozitiv de vizualizat scene din alte timpuri, parintele Ernetti, de acord cu parintele Gemelli, au hotarat sa demonteze aparatul si sa-l depoziteze intr-un loc sigur. Ei au considerat ca cronovizorul poate constitui un pericol, in mainile unor raufacatori. Aparatul poate efectiv capta trecutul oricui, in intregime si fara exceptie. Nimic nu ar mai putea fi tinut secret. Aceste aspecte pot bulversa lumea prin implicatiile lor, iar daca este folosit in scopuri josnice, cronovizorul poate constitui poarta catre o dictatura cumplita care s-ar putea instaura pe pamant!
Un aspect si mai uluitor consta in faptul ca unele unde captate pot apartine si unui eveniment care nu s-a produs inca, asadar, unui moment viitor! Insa este binecunoscut faptul ca vitorul consta dintr-o suma de evenimente inzestrate cu anumite probabilitati de producere, care creeaza anumite „linii de univers”. In functie de circumstantele unui anume moment prezent se selecteaza cea mai probabila versiune a unui viitor, a unei „linii de univers”, dar aceasta poate ceda locul in favoarea alteia, daca cineva actioneaza in prezent intr-un mod specific. Asadar, viitorul este in continua prefacere, nefiind fixat.
In orice caz, cu ajutorul unui dispozitiv de tip cronovizor se poate rescrie istoria. Evenimente care se vor fi prezentat subiectiv vor putea fi analizate cu ajutorul cronovizorului. Pana cand va fi pus la dispozitia oamenilor de stiinta pentru a fi cercetat, dispozitivul care „vede” trecutul sta undeva in pivnitele incuiate ale Vaticanului, fiind un secret extrem de bine pazit.
Cronovizorul a fost distrus (asa se spune…)
Chiar cu un an înainte ca părintele Ernetti să moară, în 1993, s-a luat decizia ciudată ca aparatul sa fie distrus. Motivul, suspect de banal, a fost că aparatul permite să se vadă trecutul oricui şi orice secret putea fi spulberat.
Pe de cealaltă parte foarte mulţi cercetători sunt sceptici în privinţa invenţiei lui Ernetti, contestând cu vehemenţă existenţa cronovizorului. În tot acest timp Biserica susţine că preotul a inventat un aparat deosebit dar nu se ne spune ce. Este greu de crezut ca Vaticanul putea să joace o asemenea farsă, fără precedent, doar de dragul publicităţii.
Cu siguranţă că un asemenea secret trebuie să fie foarte bine păzit şi se afla în cel mai sigur loc cu putinţă din Vatican. Întrebuinţarea cronovizorului poate să fie una multiplă, se poate scrie istoria, iar cele mai controversate fapte se pot lămuri în doar câteva secunde, însă, deocamdată nimeni nu are acces la această invenţie atât de importantă pentru omenire.
Surse: http://www.esoterism.ro/ro/cron.php si http://www.efemeride.ro/mistere-2/cronovizorul-povestea-aparatul-care-filmeaza-trecutul/

Fotografia cu Isus!

În anul 1967, o femeie, care dorește să-și păstreze anonimatul, vizita Israelul. Chiar pe plaja Mării Galileei a fost abordată de mai multe ființe umanoide care i-au spus că o să-i facă un mic cadou. În doar câteva secunde a fost pur și simplu mutată în fața unei scene care se petrecea cu circa 2000 de ani în urmă, când Iisus cutreiera lumea pentru a-și face cunoscută credința.

Femeia a fost puțin șocată în clipa în care l-a văzut pe Iisus în carne și oase, dar a fost inspirată și a scos aparatul foto pentru a imortaliza momentul. Când a ajuns acasă a developat filmul și a constat că avea mai multe poze cu Iisus, care era însoțit de discipolii săi.

Scena s-a derulat cu o rapiditate greu de descris, iar când toată povestea s-a terminat extratereștri umanoizi au dispărut pur și simplu.

Această întâmplare i-a schimbat pur și simplu viața respectivei femei, dar din motive lesne de înțeles i-a fost frică să facă publică această poveste de-a lungul timpului. Abia acum, când perspectiva omenirii este în plină schimbare, iar fenomenul OZN este atât de mediatizat, anonima a făcut publice atât pozele, cât și întâmplarea petrecută cu aproximativ 50 de ani în urmă.

În imagine alturi de Isus aoare Iosif din Arimateea și Maria Magdalena!

ADN-ul lui Isus releva faptul ca era druz

Vorbim de o religie veche (sec 11 d.Hr.) si care numara un milion si jumatate de credinciosi inchisa ermetic la prozelitism. Daca nu te nasti Druz nu ai cu sa devi Druz. Toate religiile evoluate contin invataturi de trei feluri 

(1) invataturile clare, evidente, deschise tuturor aderentilor (exoterice); 

(2) invataturi ascunse pentru un anumit fel de aderenta aprofundata (esoterice); 

(3) invataturi ascunse si secrete (agogice – in DEX tremenul este explicat ca invatatura mistica, de fapt insa este putin mai mult. 

Folosind treminologia Catolica, putem defini De scripturis et scriptoribus sacris; adica scripturile scripturilor sacre). La Druzi majoritate normelor religioase sunt de felul al treilea. Majoritatea Druzilor traiesc in Orientul Mijlociu. In Siria, aproximativ 800 de mii, in Liban aproximativ 300 de mii, in Israel , 200 de mii, in Iordania 100 de mii si in afara OM aproximativ 150 de mii. Musulmani fie ei Suniti sa Shiiti vad in Druzi secta musulmana eretica si o considera ca parte din Islamul Ismaili (care este un Islam dezident din Shia). Druzi se considera musulmani "unitari si monoteisti"[1] (Eng. People of Unitarianism or Monotheism Arb. Ahl al-Tawhid). Istoria genetica a Druzilor este extrem de intersanta, in primul rand pentru ca este aproape identica cu etnogeneza traditionala, care vorbeste despre imbinarea a unor populatii diferite in acest popor. Studiul genetic subliniaza trei linii genetice diferite, prima din sud preistoric al Asiei, al doua linie genetica este bineinteles de sorginte locala raspandita in Orientul Mijlociu, comuna majoritatilor semite (arabi si evrei). A treia linie genetica este cea interesanta, este o linie genetica originara insulei Cipru si comuna cu populatia musulmana (turca) din aceasta insula [2] [3] 

Numele de Druz, provine de la numele primului sheic Nashtakin ad-Darazi (considerat azi eretic de druzi), probabil primul exponent al principiilor religioase ale Druzilor. Parerea mea este inversa adica ad-Drazi, religia si poporul Druz sunt etimologic bazate pe cuvintele arabe darasa (cei ce citesc Cartea), ai darisa (cei ce poseda adevarul). Intemeitorul dogmei religioase Druze a fost invatatul Persan Hamza ibn Alī ibn Ahmad care a trait in Egipt intre anii 1014-1017, si care a fost de fapt un invatat Ismaili (grupa religioasa Islamica de sorginte Shiita cu puternice influente Gnostice). Baza teologiei Druze este sincronismul intre Islam/Judaism/Crestinism si filozofia greaca . Profetul principal este Itro/Raguel socrul lui Moise (Exodul 2:18-3:1) care este numit de druzi pe numele Nabi Shoaib, alti profeti recunoscuti in religia Druza sunt Moise, Sf. Ioan Botezatorul, Iisus, Salman Persanul si Muhammad. Mentori religiosi (Profeti de o mai mica importanta) sunt Akhenaton filozofi Greci Socrate, Plato, Aristotle, Pitagora si confucatorul militar Alexandru cel Mare. Principiile religiei Druze sunt intrun fel o metamorfozarea ale celor 5 principii ale Islamului ( Eng. 5 pillars of Islam) in principii asemanatoare in context dar diferite in continut.

Cam asta este in general, un articol mult mai substantial va fi publicat intr-unul din ziarele mele de Duminica la rubrica "Religiile Lumi", pe care o voi publica incepand de saptamana viitoare. Pe blogul de carte Bibliophyle http://bibliophyle.wordpress.com/ voi posta astazi cateva recenzii de carte referitoare la aceasta religie. Trebuie sa subliniez la sfarsitul acestei postari ca putine popoare si religii au fost persecutate in istorie mai mult decat Druzi.

Note Bibliografice:

[1] Swayd, Samy. The Druzes: An Annotated Bibliography. Kirkland WA USA: ISES Publications1998
[2] Philip K. Hitti Origins of the Druze People and Religion, SAQI 2007
[3] Peidong Shen, Tal Lavi, Toomas Kivisild, & co "Reconstruction of Patrilineages and Matrilineages of Samaritans and Other Israeli Populations From Y-Chromosome and Mitochondrial DNA Sequence Variation ." Human Mutation 24:248-260 (2004)

Inscriptia de pe crucea lui Isus

INRI în Latină, YHWH sau, JHVH în Ebraică:

Deseori, când auzim sau citim ce s-a întâmplat în trecut, nu ne facem timp să analizăm, ci doar acceptăm totul ca ceva de la sine înțeles. Dar dacă vom analiza informația mai profund, vom putea învăța multe, vom înțelege lucruri importante și uneori vom descoperi lucruri noi, care ne pot schimba viața. Informațiile corecte și adevărate, merită să le stocăm la nivelul minții pentru a le putea folosi ulterior când vom afla date noi pe același subiect. Acest principiu este valabil și în cazul „inscripției” („însemnării”, conform traducerii Cornilescu) care a fost pusă deasupra capului Lui Isus, pe cruce. Aceasta este mult mai mult decât o simplă inscripție.Să privim ce scrie apostolul Ioan în Evanghelia sa, despre asta:
Ioan 19:17-22 „Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte, şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: „ISUS DIN NAZARET, ÎMPĂRATUL IUDEILOR.” Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie: „Împăratul iudeilor”. Ci scrie că El a zis: „Eu sunt Împăratul iudeilor.” „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat.” 
Pentru mulți, această inscripție este doar un fapt istoric, menționat în Evanghelia după Ioan, care i-a displăcut total marelui preot și nu numai. La o analiză mai atentă a relatărilor din Biblie, aflăm că această inscripție, scrisă din ordinul lui Pilat și țintuită pe cruce, a produs mult stres și anxietate fariseilor și saducheilor vremii. Să încercăm să dezbatem dilema lor și poate reușim să înțelegem mai bine evenimentele acelor zile.
În primul rând, să vedem de ce au pus romanii o inscripție pe cruce.
Marcu 15:26 „Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor”.”
Era un obicei roman, să atârne o inscripție, numită de ei „titulus”, la gâtul celui condamnat la moarte prin crucificare, ca s-o poarte pe drumul spre locul răstignirii. Acest „titulus”, era o placă de lemn acoperită cu ghips pe care scria cu negru, motivul condamnării celui în cauză. Când condamnatul ajungea la locul crucificării, inscripția era luată de la gâtul acestuia și bătută în cuie pe cruce, deasupra capului celui crucificat, ca toți s-o poată vedea. Scopul ei principal era să descurajeze orice act de nesupunere față de legea și autoritățile romane.
Și acum, să privim puțin la obiceiurile evreilor legate de „mielul de Paști”.
În cartea Exodul, capitolul 12, citim că Dumnezeu le-a poruncit să sacrifice mieii pe data de 14 Nissan. Cu patru zile înainte de sacrificare, mielul trebuia separat de turmă, și timp în care era examinat cu atenție, ca să nu aibă nici „o pată și nici un cusur”. Sacrificarea unui miel bolnav sau rănit, era o insultă la adresa Lui Dumnezeu. Ei trebuiau să ofere ce aveau mai bun ca jertfă Domnului. (Notă: nu persoana care aducea jertfa trebuia să fie perfectă, ci jertfa trebuia să fie perfectă; noi nu suntem perfecți, dar Isus, salvatorul nostru a fost și este. Tocmai pentru că nu suntem perfecți ne face să avem nevoie de un mântuitor, care să ne salveze.)
Când familiile evreiești ajungeau în Ierusalim cu mieii pentru Paște, aduceau cu ei, sau cumpărau din cetate, o etichetă de bronz, care avea inscripționat numele familiei, și pe care o legau la gâtul mielului. Era o metodă foarte bună de identificare a mielului atunci când se pierdea în mulțimea de miei aduși în Ierusalim în acea zi. Fiecare cap de familie, își dorea ca Dumnezeu să știe că familia lui serbează Paștele și respectă poruncile Lui, și că mielul care le purta numele, a fost jertfit pentru ei.
Este uimitor cum toate aspectele sărbătoririi Paștelui prefigurau jertfa Lui Isus Cristos, ca Mielul de Paște pentru întreaga lume, cu mult înainte de venirea Lui în trup. Deci, care este semnificația reală a „titulus”-ului și a plăcuței cu numele familiei, în formarea imaginii de ansamblu?
Din Ioan 19:19-20, aflăm că Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra capului Lui Isus, pe cruce. Inscripția a fost tradusă: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor.” și că a fost scrisă în ebraică, greacă și latină.
Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Înseamnă că romanii citeau în limba lor, latină, evrei în limba ebraică iar toți ceilalți puteau citi în cea mai comună limbă a vremii, adică, limba greacă.
Scribii din acea vreme, obișnuiau să ia primele litere ale cuvintelor dintr-o frază și să le pună împreună, ca să vadă dacă nu cumva în acea ordine, aveau un înțeles secret.
Prima menționare istorică a acestui obicei este din perioada captivității Babiloniene a poporului evreu. Și în zilele noastre se mai folosește tehnica formării frazei în așa fel încât primele litere ale cuvintelor să însemne ceva, și este numită „acronim”. Scripturile Vechiului Testament aveau multe acronime și evreii erau obișnuiți cu ele.
Să trecem direct la Biserica Romano – Catolică care folosește literele: INRI.
Biserica Romano – Catolică folosește acest obicei străvechi, inscripționând pe crucifix-urile lor literele „INRI”. Acestea suntprimele litere ale celor patru cuvinte inscripționate pe crucea Lui Isus, în limba latină.

Numele ”Isus” în latină este „IESVS”, deci prima literă este „I” și reprezintă numele Lui Isus. A doua literă „N” este prima din al doilea cuvânt și reprezintă cuvântul „Nazaret” în latină. Apoi „R”, care este prima literă a cuvântului „Rege” în latină și în final „I”, de la cuvântul „Iudei”. Deci primele litere ale celor 4 cuvinte inscripționate în limba latină sunt „INRI”. În religia Romano-Catolică, slujbele sunt ținute în limba latină, deci nu e de mirare că au ales inițialele din limba latină a inscripționării, pentru a le scrie pe crucifix-urile lor.
I = Isus
N = Nazaret
R = Rege
I = Evrei
Biserica Romano-catolică a aplicat corect obiceiurile religioase evreiești, dar folosind traducerea în limba latină, se pierdeimaginea de ansamblu a faptului că Isus este Mielul de Paști. Mai jos vom analiza textul în ebraică, și vom vedea ce mărturie incredibilă este, pentru toți evreii precum și pentru noi astăzi.
Citind cu atenție inscripția în limba ebraică, vom vedea ce i-a ofensat atât de profund pe marele preot și pe cărturari.
Aceștia au citit cu atenție primele litere ale fiecărui cuvânt scris în ebraică, ca să afle dacă textul are vreo semnificație ascunsă. Când au înțeles mesajul, s-au supărat tare, știind că inscripția era publică, o putea citi oricine trecea pe acolo.
Citind ce a scris Ioan, înțelegem că mulți au citit inscripția nu doar au privit-o: “Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate” Ioan 19:20.
Acum să vedem și noi ce au văzut evreii pe crucea Lui Isus:

Primele litere ale fiecărui cuvânt de pe inscripție, așa cum le vedem scrise în imaginea de mai sus (în ebraică, se citește de la dreapta la stânga), deci cele 4 litere, puse împreună, sunt:
Yehoshua (Isus)
Hanatzri (din Nazaret)
Vemelech (Regele)
Hayhoodem" (Iudeilor)
Deci primele litere ale celor 4 cuvinte în ebraică sunt:
Y H V H
Y – YOD
H -- HE
V – VAV
H – HE
YHVH, numele Lui Dumnezeu în ebraică este o tetragramă (cuvântul “tetragramă” este din limba greacă și înseamnă „cuvânt din 4 litere”).
Pronunțarea originală a acestui nume s-a pierdut, datorită fermei hotărâri a evreilor de a nu-l pronunța niciodată, pentru că este numele sfânt al Lui Dumnezeu. Ei preferau să rostească „Adonai”, când se refereau la Dumnezeu, care este tradus în alte limbi prin „Domnul”. Pronunții cum sunt Iehova, Yahveh sau Yahweh sunt folosite de mulți, fără să existe certitudinea că vreuna dintre aceste forme este cea corectă. Unii cercetători ai Bibliei, preferă să se refere la Numele Lui Dumnezeu simplu, prin YHWH sau JHVH, fără vocale. Acest nume apare de peste 6800 de ori în Biblia în limba ebraică.
Acum putem înțelege de ce se simțeau atât de ofensați liderii religioși iudei, de mesajul secret al inscripției puse pe crucea Domnului Isus.
Când Ponțiu Pilat a pus inscripția pe crucea Lui Isus, nu știa că mesajul secret al textului era „acronimul” pentru „Dumnezeu” -JHVH sau YHWH - și că acum toți evreii puteau să-l vadă. 
Dumnezeu a folosit un lider roman, ca să pună numele Său sfânt -YHWH - pe cruce, ca să arate că Isus Cristos a fost Mielul ales de El!
Lui Isus Cristos i s-a pus „titulus”-ul pe care să-l vadă toți cei care veneau acolo pentru Paște. El a fost jertfa finală, atârnată pe acel lemn. De fapt, în timp ce Fiul Lui Dumnezeu, Mielul Lui Dumnezeu, era executat, preoții din templu, se pregăteau pentru ritualul de jertfire a miilor de miei pentru popor. Tocmai acei miei, erau simbolul premergător al Mielului Lui Dumnezeu.
După ce liderii religioși au citit inscripția, s-au dus la Pilat ca să-i ceară s-o modifice. Vroiau să fie scris: „El a zis: ‘Eu sunt Împăratul iudeilor.’” Dacă Pilat ar fi schimbat textul la cererea lor, pe inscripția de pe cruce, nu s-ar mai fi regăsit numele Lui Dumnezeu. Ei L-au condamnat pe Isus la moarte, pentru „păcatul blasfemiei” de a se fi considerat pe Sine egal cu Dumnezeu,așa că au încercat să-l convingă pe Pilat că dacă înscrisul rămâne cum era scris, acesta spunea tuturor celor care citeau „titulus”-ul că cel atârnat pe cruce era Dumnezeu și tocmai acesta era motivul crucificării.
Dar Pilat a ajuns la limita acceptării cerințelor liderilor religioși iudei.
Pilat știa că Isus era nevinovat, nu găsise nici o vină în El și totuși a acceptat cerea lor de a-L răstignii. Dar acum a hotărât că a cedat destul. În tot procesul judecării, condamnării, pedepsirii și crucificării, a fost singura dată când Pilat a rămas ferm și le-a replicat scurt: „Ce am scris, am scris...” (Ioan 19:22a)
Cu această nouă înțelegere a ce s-a întâmplat atunci, putem vedea o altă dimensiune a celui mai mare sacrificiu adus din dragoste, din toate timpurile.
În timp ce evreii își aduceau mieii de Paște să fie jertfiți la Templu, având legate tăblițele de bronz pe care era scris, parafrazat„Uită-te Doamne la numele nostru; acest miel e pentru familia noastră”, Domnul avea numele Său - „YHWH” - pus pe „Mielul Lui”, ca să poată vedea toată lumea.
În timp ce mieii de Paște erau sacrificați în Templu, și sângele lor curgea pentru iertarea păcatelor celor care i-au adus pentru jertfă, pe dealul Golgotei, sângele fără păcat al Lui Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu, curgea pentru răscumpărarea noastră, iar deasupra capului Său, ca toți să poată vedea era scris:„YHWH”, Numele Tatălui Său.

http://www.thetruthstandsforever.com/inscrip538ia-de-pe-crucea-lui-isus.html

Sudarium din Oviedo a acoperit fata lui Isus

Sudarium e un cuvant de origine latina care inseamna “stergar de sudoare”, este o bucata de material textil care a fost infasurat in jurul capului lui Iisus Hrisos dupa ce a murit. Acesta este pastrat in incinta Catedralei San Salvador din Oviedo, Spania si este accesibil publicului de trei ori pe an. Sudarium din Oviedo este o bucată de pânză care nu are imprimat chipul lui Iisus precum Giulgiul din Torino, mai multe pete se sânge sunt vizibile cu ochiul liber. Pânza este de dimensiuni mici, aproximativ 83/53 cm și apare menționata în Biblie, „A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreuna cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc”. S-a mai auzit de Sudarium abia în secolul al XII-lea când episcopul Pelagius sau Pelayo, din Oviedo, a cuprins toate informațiile deținute în lucrările „Cartea Testament din Oviedo” şi „Chronicon Regum Legionensium”. 

Conform documentelor, el s-a aflat în Palestina până pe la anul 614, când Ierusalimul a fost cucerit de Chosroes al II-lea al Persiei (590- 628). Pentru a nu fi distrus, un preot Filip l-a dus la Alexandria, apoi în nordul Africii, când acelaşi rege al perşilor a cucerit oraşul. De aici, relicvariul a ajuns odată cu refugiaţii din fata perşilor la Cartagena, în Spania, fiind primiţi cu respect de către episcopul Fulgentius de Ecija, care a predat sfânta relicva episcopului Leandro de Sevilla. Apoi, pânza a ajuns la Toledo, unde a rămas până pe la anul 718. La începutul secolului al VIII-lea, de teama musulmanilor, a fost ascunsă în peştera Monsacro, aflată la 10 km de Oviedo. Regele Alfonso al II-lea este cel care a adus pânza la Oviedo, aşezând-o într-o capelă ridicată special pentru păstrarea relicvei, incorporata mai târziu în catedrala oraşului. La 14 martie 1075, relicvariul a fost deschis în prezenţa regelui Alfonso al IV-lea, al surorii sale Dona Urraca şi a lui Rodrigo Diaz de Vivar, cunoscut sub numele de „Cidul”. În 1113, relicvariul a fost acoperit cu argint, de la această dată Sudarium fiind păstrat la Oviedo până astăzi. 

De-a lungul anilor au existat mai multe voci care au contestat veridicitatea Sudariumului din Oviedo, dar la începutul anilor ’90, o echipă de cercetători spanioli au stabilit că persoana care a purtat această pânză a murit în poziție verticală. Mai mult, au fost descoperite urme de mir şi aloe, mirodenii folosite, aşa cum se spune în Biblie, la ungerea trupului lui Hristos, granule de polen provenite din Ierusalim, Africa de Nord, Toledo şi Oviedo, care indica exact traseul pe care a fost purtat. Petele de sânge de pe bucata de pânză demonstrează că figura cu care a venit în contact avea trăsături tipice evreiești. Analiza lui indica prezenţa unei părţi de sânge şi a şase părţi de lichid, provenit de la un edem pleural, lichid colectat atunci când o persoană moare răstignita prin asfixiere.

Toate petele descoperite la microscop indica o tulburătoare coincidenţă cu rezultatele studiilor Giulgiului din Torino: ambele relicve conţin sânge aparţinând grupei AB; lungimea nasului, calculată după aşezarea petelor de fluid pe Sudarium, are 7 cm în ambele cazuri; suprapunerea imaginilor a dus la descoperirea a 70 de pete de pe fata relicvei de la Oviedo şi a 50 de pete de pe Giulgiul de la Torino care coincid perfect şi care indica, în mare parte, urmele rănilor lăsate de spinii coroanei puse pe capul lui Iisus. Elementele prezentate mai sus, au făcut ca la congresul internaţional de la Oviedo din 1994, la care au participat specialişti în domeniu, să se tragă concluziea că el a acoperit aceeaşi faţă peste care a fost pus Giulgiul din Torino, adică cea a lui Iisus.

Giulgiul din Torino este din timpul lui Iisus Hristos, releva noi cercetari

Foto: The Sun

Cercetari efectuate de catre oamenii de stiinta italieni releva faptul ca Giulgiul din Torino, o reclicva sfanta a Bisericii Catolice, ar putea fi din timpul lui Iisus Hristos, poare chiar cel autentic. Concluzia expertilor este ca Giulgiul provine din secolul I d.Hr. si ar fi putut fi panza care l-a acoperit pe Iisus.
Giulio Fanti, profesor la Universitatea din Padova, Italia a anuntat rezultatele cercetarilor asupra Giulgiului intr-o carte lansata pe piata chiar miercuri, potrivit, Huffington Post.
Fanti si echipa sa au efectuat trei analize pe fibre minuscule, extrase din Giulgiul de la Torino in timpul testelor de datare cu carbon din anul 1988.
Primele doua teste au fost realizate cu ajutorul luminii infrarosii si a spectroscopiei Raman, iar al treilea prin analiza diferitilor parametri mecanici.
Analizele datarii panzei au relevat faptul ca ea provine din perioada cuprinsa intre anii 300 i.Hr. si 400 d.Hr.
Cercetatorii au descoperit urme de sol "compatibil cu cel de la Ierusalim", a declarat Fanti pentru Huffington Post.
"Pentru mine, Giulgiul vine de la Dumnezeu, pentru ca exista sute de indicii in favoarea autenticitatii acestuia", a spus profesorul.
Deloc intamplator, cartea "Misterul Giulgiului", scrisa de Giulio Fanti si de jurnalistul Saverio Gaeta, a fost lansata in Italia chiar inaintea Sarbatorii Pastelui.

Isus omul, nu era altfel decit noi

Apoi am cercetat Cuvintarea de pe Munte. Acum stim ca Isus, omul, nu era altfel decit noi. Avem o istorie completa a vietii familiei sale, pe o durata de peste 20 de mii de ani, si stim ca era o familie foarte bine situata, iar El era un om cu o mare influenta, cu un caracter foarte ferm. Era inalt de aprox. 1,89 m si, stind in picioare in multime, imediat il remarcai si iti spuneai despre El: "Este un om capabil de mari realizari", si intr-adevar El le-a realizat. Istoria a pastrat aceste lucruri pina astazi, iar noi ne intoarcem pina la desfasurarea lor si aflam adevaratele Sale cuvinte.
Ne preocupa foarte mult intreaga Sa viata si am urmarit-o pe o durata indelungata. Nu numai ca am cunoscut omul vazindu-l de-a lungul unui numar de ani, dar stim azi si ca El nu a trecut niciodata prin moarte.
Isus din Nazaret nu a sustinut niciodata despre sine mai mult decit ar fi capabila sa faca orice persoana obisnuita. Stim asta cu siguranta acum. In plus, El ne-a spus ca moartea a fost invinsa. Cuvintarea de pe Munte s-a pastrat mereu ca o bijuterie spirituala. Oamenii o vad astazi tot asa, ba chiar mai mult decit au facut-o vreodata inainte, si incep s-o inteleaga si sa o aduca in viata lor. Astazi va putem arata, in fotografii, ca nimeni nu a adus nimic atunci, in afara de baietelul cu cele 5 piini si cei 2 pesti. Aceasta nu este o alegorie. De fapt, nu-l vom gasi pe baietel in imagine. Si nici multimea. Tot ce a spus Isus a fost: "Asezati-va si pregatiti-va pentru ospat", si a fost abundenta pentru toti.
Apoi avem iarasi un moment cind ucenicii i-au spus lui Isus: "Invatatorule, avem nevoie de piine, dar mai sunt 4 luni pina la seceris". Raspunsul lui a fost: "Priviti ogoarele, sunt deja gata de seceris", si asa si sunt, chiar in imagine.
Cu aceste imagini am fost capabili sa corectam multe erori care s-au facut. Am lucrat vreme de 8 ani la imaginea Cuvintarii de pe Munte, inainte de a determina identitatea omului Isus. Cautam tot timpul un om descris ca in pictura lui Leonardo da Vinci.
In legatura cu asta am avut o experienta interesanta. Trei dintre noi eram la Vatican si discutam cu un cardinal foarte virstnic, care ne intrebase cum mergea treaba cu imaginea Cuvintarii de pe Munte. Era foarte interesat de ceea ce faceam, si ne-a spus ca puteam sa obtinem foarte multe informatii noi daca luam cartea lui de vizita si mergeam la Paris, la Luvru, unde trebuia sa intrebam de un anumit barbat si sa-i cerem sa vedem scrisorile lui da Vinci. Pentru noi era un fir nou, si imediat am plecat la Paris. Ne-am dus direct la Luvru, de cum am ajuns, si am fost primiti cu toata atentia. Scrisorile lui Leonardo da Vinci sunt astazi acolo toate, lucru care poate fi verificat.
Intotdeauna banuisem ca tabloul lui da Vinci este un portret al lui Isus asa cum Il vazuse pictorul insusi. Astazi s-a dovedit, si avem scrisorile lui da Vinci ca sa o confirme, ca el a vazut Christul in figura modelului pe care si-l alesese sa-i pozeze pentru portret. El spune ca era un barbat tinar, pe cale sa se casatoreasca, si in ochii sai era o lumina frumoasa. Da Vinci a vazut in asta Christul si astfel a pictat portretul. Acestea se petreceau in perioada Renasterii, cind parul lung si barba erau la moda. Nu stim ca Isus sa fi purtat vreodata par lung si barba, si nici roba. Poate altii asa Il stiu, dar acest lucru a aparut din mina lui da Vinci.
Doi ani mai tirziu, pictorul s-a decis sa picteze un portret al lui Iuda, tradatorul. A cautat, vreme de aproape doi ani, o figura suficient de vrednica de dispret ca sa-l ilustreze pe tradator. In fine, intr-o dimineata mergea prin cartierul vagabonzilor din Paris si iata ca intr-o firida, murdar si zdrentaros, era omul cautat! S-a apropiat de el si i-a spus: "Am pictat un portret al lui Christ, acum caut pe cineva care sa-mi pozeze pentru portretul lui Iuda, tradatorul". Omul l-a privit si i-a spus: "Domnule, eu v-am pozat pentru Christ". Era exact acelasi om! Da Vinci spune deschis in scrisorile sale ca acel om, daca nu l-ar fi tradat pe Christ, niciodata n-ar fi ajuns in firida din cartierul apasilor parizieni. El merge mai departe, afirmind ca, ori de cite ori folosim expresia "nu pot", negam Christul launtric.
Astazi putem dovedi ca, prin orice cuvint negativ pe care il folosesti, tradezi Christul dinlauntrul tau. Da Vinci recunoaste deschis si ca el niciodata nu s-a gindit ca picteaza chiar figura lui Isus, Christul, dar ca intr-adevar a vazut Christul in acea figura.
Leonardo da Vinci a fost un om absolut remarcabil. A scris multe articole stiintifice foarte profunde, desi ele nu au fost publicate niciodata. Le poti citi doar intrind intr-o cabina de sticla, pazit fiind de 3 oameni in timp ce le citesti. Sunt foarte pretioase. A fost un om exceptional, si mereu vorbea de Christul launtric. El spune cit de minunat este sa-l reprezinti pe Christ, sa-l vezi pe Christ in orice figura. Pe cind picta la Vatican si cardinalii, gasindu-l adormit pe schele, l-au mustrat pentru asta, el le-a spus: "Cind dorm lucrez mai mult decit atunci cind sunt treaz". Caci dormind, el vedea in fata lui orice lucru pe care trebuia sa-l picteze, exact in culorile necesare, iar apoi se trezea si picta. El spunea: "Tot ce vad este o reprezentare perfecta, iar vibratiile imaginii pe care o pictez pe perete sunt vibratiile pe care le simt, si le pot exprima si da forma cu cea mai mare usurinta dupa ce le vad in somn"...
Intrebare: Isus si ucenicii lui, si alte personaje din Biblie, au trait in carne si oase, asa cum stim noi?
Raspuns: O, da. Avem multe imagini din viata lor, cu ajutorul camerei de captat imagini din trecut.
Intrebare: Cum arata Isus cind l-ati vazut?
Raspuns: Este un barbat inalt de circa 1,89 m. Daca El ar fi in grupul nostru asta-seara, L-ati recunoaste drept ceea ce este, un om cu mari realizari, asa cum il vedea El pe oricare, cu puterea de a indeplini orice, si asta a facut El, si face mereu. L-am fotografiat exact asa cum v-am fotografia pe dvs. Avem imagini ale lui mergind alaturi de Luther Burbank, de dr. Norwood si de altii.

Misterul Lancei destinului-sulita cu care a fost impuns Iisus Hristos

Numele soldatului roman era necunoscut, dar în perioada medievala i s-a spus Longinus (latinizat din grecescul lonche (λόγχη), ce înseamnă lance). O varianta spune ca că s-a născut în orașul Lanciano, din Italia pe cand cealalta varianta spune ca Longinus era un ofiter roman, familia lui facand parte din clanul despre care se spune ca se trage din unul dintre cei doi fondatori ai Romei, respectiv Remus. S-a nascut in secolul I in Capadocia (regiune cu o bogata istorie aflata astazi in Turcia) si a primit sarcina de a comanda plutonul de executie in timpul rastignirii lui Hristos. „Sutasul si cei care il pazeau pe Iisus impreuna cu el cand au vazut cutremurul de pamant si cele intamplate s-au inspaimantat foarte tare si au zis: cu adevarat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27, 54), sta scris in Noul Testament, care nu pomeneste numele ostasului roman. Potrivit traditiei, ofiterul se chema Longinus si, in calendarul catolic si ortodox, este ridicat la demnitatea de sfant: Sfantul Longinus.

Legenda convertirii lui la creștinism are mai multe variante. O prima variantă spune că Longinus ar fi fost un soldat orb, iar când a înfipt lancea în coasta lui Iisus, câteva picături de sânge i-au căzut pe ochi, dându-i în mod miraculos vederea. Atunci, Longinus l-a recunoscut pe Iisus ca fiu al lui Dumnezeu.
O altă variantă spune că după ce l-a înjunghiat pe Iisus, îndurerat și văzând că, cu toate că era pe moarte, Iisus vorbea calm și înțelept și-a dat seama că este fiul lui Dumnezeu și s-a convertit la creștinism.
Fara indoiala ca a fost impresionat de blandetea si calmul lui Hristos, de vorbele pe care le-a rostit inainte de a muri, de modul in care a suportat suferintele si agonia. Dar a fost ceva mai mult: Iisus i-a dat harul convertirii pentru o fapta buna: dat fiindca, vazandu-l sfarsit de puteri, pe drumul Golgotei, i s-a facut mila si i-a luat crucea de pe umeri, obligandu-l pe Simon din Cirene sa i-o duca, sau pentru ca le-a permis femeilor sfinte sa se apropie de locul supliciului, lucru neingaduit la o executie capitala, sau poate pentru ca, in momentul in care l-a auzit spunand: „Mi-e sete”, i s-a facut mila si a dat dispozitie unui soldat sa ia din plosca sa apa amestecata cu otet – bautura soldatului roman – si sa-i umezeasca buzele arse.
Pe de alta parte, Loginus curta o tanara evreica de familie foarte buna, pe nume Rasela, care era una dintre femeile care lepadasera bogatia si il urmasera pe Hristos. Se spune ca, prin intermediul ei, Longinus stia cine era Iisus si chiar ar fi fost pe jumatate convertit la noua religie. In consecinta, ajungand sa fie martor la chinurile Mantuitorului, le scurteaza, dupa obiceiul timpului: strapungandu-l cu sulita coasta dreapta, „de a curs sange si apa”. Dar nu-i zdrobeste fluierele picioarelor, respectandu-se profetia „si oasele Lui nu pot fi zdrobite”. Cronicarii orientali au inregistrat ca aceasta fapta s-a petrecut in ziua de vineri, la ora 21 si 20 de minute (ora Ierusalimului).
Moartea lui Longinus este necunoscută, dar conform unor surse grecești ar fi fost martirizat la Gabala, în Cappadocia. Legenda spune că prin secolul al XIII-lea, moaștele sale au fost duse în Europa, unde au fost împărțite mai multor biserici din Roma, Praga si Sardinua.
Istoria Lancei Destinului. Scrierile apocrife, multe descoperite la Marea Moarta, vorbesc de Lancea Destinului, despre care se spune ca ar fi sulita romana ce a apartinut centurionului Cornelius Longinus. Aceasta sulita are o poveste impresionanta, potrivit cronicarilor. Fusese confectionata de un neintrecut fierar orb de la Damasc, din fier ceresc (de provenienta meteorica) si din cutitasul profetului Ilie. Manerul fusese intarit cu inele elegante de bronz si sculptat din lemn de cedru libanez, incrustat cu elixire magice care o faceau „invingatoare, vesnica, usoara, iar focul de ea nu se prindea”. Longinus a cumparat lancea cu 30 de talanti, o suma uriasa la acea vreme, echivalentul a cateva sute de mii de euro.Lancea Destinului i-a purtat noroc imparatului roman Traian in Dacia. Fierarul l-a consolat: „sa nu-ti para rau ca ai platit o mica avere; sulita este mai importanta decat tot ce am facut eu pana acum si va fi mai faimoasa decat cetatea Damascului cu cele sapte porti ale ei”. Legendele spun ca Lancea Destinului conferea posesorului talente militare si victorie asupra dusmanului oricat de ingrozitoare ar fi fost batalia. A ramas in posesia familiei lui Longinus pentru o suta de ani. Apoi, a ajuns o vreme in mana imparatului Traian, care nu credea in virtutile sale miraculoase, dar a avut surprinzatoare victorii militare, chiar si impotriva Daciei, in pofida renumelui sau de invincibilitate de pana atunci.

Mai tarziu, lancea sutasului a intrat in posesia Sfantului Mauritius Africanul, primul cavaler crestin. Apare apoi in Bizant, unde a ramas mai multe sute de ani, devenind una din armele imparatului Constantin cel Mare. A fost furata de venetieni, potrivit unor marturii. Ultima stire certa arata ca Lancea Destinului a facut parte din tezaurele nepretuite ale Cavalerilor Templieri.

Lancea, din mainile lui Hitler, în Fort Knox din Washington. Se spune ca ar fi fost recuperata de arheologul german Otto Rahn, in anul 1938, din imprejurimile castelului Monsegur – din tinutul catarilor (in Franta) – si ca ar fi ajuns in posesia lui Adolf Hitler, pana la 28 decembrie 1942, cand a fost sustrasa din buncarul fuhrerului de catre un comando american. Exista zvonuri ca, in prezent, Lancea Destinului s-ar afla la Fort Knox (SUA), ceea ce ar face ca Washington-ul sa fie de neinvins. O copie a acesteia se afla intr-o catedrala din Germania.
S-a pretins ca trupul sfantului Longinus ar fi fost descoperit la Mantua in anul 1304, impreuna cu un burete imbibat cu sangele lui Hristos (pe care il pastrase dupa ce asistase la curatirea trupului Sau coborat de pe cruce). Relicvele au fost impartite, ajungand in diverse locuri: Praga, Karlstein, Vatican. Dar, in acelasi timp, sardinienii sustin ca ar fi in posesia moastelor, pe care le-ar fi gasit pe insula lor, unde sfantul a fost supus la chinuri in timpul imparatului Nero. Pe de alta parte, grecii sustin ca Longinus a fost martirizat in Gabala, Capadocia. Se spune insa ca i s-ar fi gasit capul la Ierusalim si ar fi fost dus in Capadocia.
Sfantul Longinus este sarbatorit la 15 martie de catre Biserica Romano-Catolica. O impresionanta statuie a sa se gaseste in Bazilica Sfantul Petru de la Vatican.

In primavara anului 1981, vizitatorii care se aflau intr-o expozitie organizata la Viena, in Palatul Hofburg, fosta resedinta a imparatilor austrieci, au fost socati sa descopere printre exponate o lance veche, pe care se afla legat cu o sarma de argint un piron. Despre aceasta sulita se spunea ca este chiar obiectul cu care a fost impuns in coaste Iisus Hristos, iar cuiul, unul din cele cu care fusese pironit pe cruce Mantuitorul. Povestea acestei relicve este una fabuloasa. Legenda a atribuit arma centurionului roman Longinus, care, in cele din urma, ar fi devenit crestin. Obiectele expuse au facut parte, impreuna cu coroana si sceptrul, din insemnele imparatilor Sfantului Imperiu Roman de natiune germana, ca simboluri ale puterii invincibile.

O prima mentiune a existentei acestei relicve este facuta intr-o cronica din Evul Mediu, care spune ca lancea ar fi apartinut imparatului Constantin cel Mare, a carui mama, Elena, ar fi gasit-o la Ierusalim impreuna cu alte instrumente ale patimilor lui Hristos. O alta cronica il mentioneaza ca posesor pe generalul roman Mauritius, trecut la crestinism cu 6.600 de soldati ai legiunii Tebaina, martirizati pentru credinta lor marturisita pe malul fluviului Rhone, in apropierea localitatii elvetiene Sain-Maurice. Aproape 700 de ani nu se mai stie nimic despre aceasta relicva. Abia in secolul X reapare in posesia nobilului longobard Samson, care complota impotriva regelui Berengar si intra triumfator in Pavia, capitala Lombardiei. Cu acest prilej s-ar fi "confirmat" puterea armei. Din acel moment, posesia ei  conferea "darul ceresc datator de vesnica biruinta", drept care lancea a devenit extrem de ravnita. Pe la anul 935 intra in posesia regelui Henric I, care o lasa mostenire, impreuna cu regatul, fiului sau Otto I cel Mare, care cu ajutorul lancei ar fi obtinut importante victorii militare impotriva lorenilor si maghiarilor. Otto I cel Mare este cel care pune bazele Sfantului Imperiu Roman, de sorginte germana, iar lancea va dobandi o importanta politica pe langa cea religioasa.

In 1002, sulita a fost furata din mana unui episcop chiar in timpul funerariilor imparatului Otto al III-lea, intrand in posesia regelui Henric al Bavariei, devenit ulterior imparat. Se pare ca in vremea acestui suveran lancea a fost rupta in doua si tot atunci a fost imbracata  intr-o manseta din aur pe care a fost gravat textul: "Lancea si cuiul Domnului". In legatura cu fragmentarea sulitei, exista o istorie mai veche, care spune ca de fapt lancea ar fi fost rupta in timpul ocuparii Ierusalimului de catre persi, in anul 615, din ea pastrandu-se numai varful. Pe la anul 1098, cruciatul Peter Bartholomew l-ar fi descoperit in Antiohia, gratie Sfantului Andrei, care ii aparuse intr-o vedenie.

Cateva veacuri, lancea a ramas la Nurnberg, facand parte din tezaurul regal. Din cauza razboaielor napoleoniene, la 1800, relicva, impreuna cu tezaurul au fost transportate la Viena, unde au ramas pana in 1938 cand, dupa Anschluss, insusi Hitler a poruncit sa fie adusa inapoi la Nurnberg, unde a fost expusa in Biserica Maestrilor Cantareti, ca "semn al sosirii noii ere pentru Marele Reich german".

Dupa razboi, in 1946, autoritatile americane de ocupatie au inapoit tezaurul Austriei, impreuna cu lancea.

Alte fragmente si lanci in lumeSpecialistii sunt rezervati in legatura cu autenticitatea relicvei, Percy Ernst Schramm, un prestigios istoric ococidental, afirmand chiar ca acest tip de arma ar fi caracteristic secolului al VIII-lea. Dar partizanii autenticitatii piesei spun ca relicva de la Hofburg este mult mai veche, la fel si cuiul. Ei pretind ca este posibil ca pe vremea lui Carol cel Mare lancea si cuiul sa fi fost topite si turnate din nou. In lume, mai exista o bucata din celebra lance a lui Longinus la Vatican, din anul 1492, cand sultanul Baiazid al II-lea Adli (Cel drept) i-ar fi trimis-o in dar Papei Inocentiu al VIII-lea. Acest fragment provine din tezaurul de relicve al Bisericii Sfanta Sofia. O alta lance, descoperita in timpul cruciadelor, se afla la Etschmiadzin, din 1098, in Armenia, iar o alta la Cracovia, in Polonia. De asemenea, fragmente din lance se mai afla la Ierusalim si la Istanbul. Pe la 1241, un alt fragment din lance ar fi fost daruit de Baudoin al II-lea, ultimul imparat latin al Orientului, regelui Ludovic al IX-lea, canonizat ulterior ca Sfantul Ludovic, care il va depozita in Sainte Chapelle, alaturi de relicva coroanei de spini. Fragmentul ar fi disparut insa in timpul Revolutiei Franceze.

www.crestinortodox.ro
http://sweetwildworld.wordpress.com/