Biblioteca cu carti de metal Tayos

Peștera Tayos se găsește în provincia Morona Santiago, Ecuador, la circa 2 kilometri în junglă. A fost descoperită în 1860 și de-a lungul timpului au existat numeroși specialiști, care au încercat să-i descopere misterele. Pentru a ajunge propriu-zis în peșteră trebuie să se coboare printr-un tunel extrem de strâmt, cu o adâncime de 87 de metri și mai apoi printr-un alt nivel inferior de 25 de metri. Piatra acestor tuneluri a fost tăiată cu o precizie ieșită din comun. În anul 1973, celebrul scriitor Erich von Daniken (faimos pentru scrierile sale despre extratereştri) a pretins că a intrat într-un sistem gigantic de tuneluri subterane din Ecuador, în care s-ar fi aflat o bibliotecă alcătuită din cărţi de metal! O afirmaţie extrem de îndrăzneaţă. Dar, să vedem mai întâi întreaga poveste. Janos “Juan” Moricz, un antreprenor aristrocrat argentiniano-maghiar, a pretins că a descoperit o serie de tuneluri subterane în Ecuador, în care s-ar afla şi aşa zisa bibliotecă de metal, după ce a primit acceptul preşedintelui ecuadorian.

În 1972, Moricz s-ar fi întâlnit cu Daniken, acestuia din urmă fiindu-i arătate tunelurile, nu şi biblioteca de metal. Moricz spune că biblioteca era păzită de un trib de băştinaşi. În 1976, a fost organizată o expediţie internaţională în zona indicată de Moricz, dar nu s-a găsit nicio librărie de metal. Moricz a murit în 1991, aşa că a luat cu el secretul în mormânt. Dar povestea nu se opreşte aici…. ea devine şi mai interesantă. Unul din organizatorii expediţiei din 1976 din Ecuador, Stan Hall, a găsit un martor băştinaş, pe nume Petronio Jaramillo, “ghidul secret” al lui Moricz în interviul din “Der Spiegel”. Jaramillo i-a spus lui Hall că a intrat în librăria de metal în anul 1946, atunci când avea 17 ani. Aceasta era imensă, iar pe rafturile sale erau pline de cărţi care aveau pe ele desene geometrice şi inscripţii scrise. 

Mai exista şi o a doua librărie, în care s-ar fi aflat “tablete de cristal” mici, grele şi translucide. În bibliotecă ar mai fi existat şi statui umane şi zoomorfice, iar undeva în centru s-ar fi găsit un sarcofag din material translucid, în care ar fi stat scheletul unui om-gigant! O adevărată comoară! Jaramillo nu a putut prezenta dovezi în declaraţiile sale, dar a mai adăugat că aceste cărţi de metal erau extrem de grele… a reuşit să dea jos de pe rafturi câteva, dar nu a mai reuşit să le pună la loc. Hall şi Jaramillo se hotărăsc, la mijlocul anilor 90, să pună la cale o altă expediţie internaţională pentru redescoperirea acestei biblioteci fantastice. Expediţia programată pentru anul 1995 a fost amânată din cauza bombardării unei baze militare ecuadoriene de către avioane peruviene. În 1997, când trebuia să înceapă, a fost din nou amânată, întrucât regimul politic din Ecuador s-a schimbat în mai rău. În 1998, Jaramillo a fost asasinat. Oare pentru că ştia prea multe? Cineva nu doreşte să descoperim adevărata istorie a omenirii…”[1]. 

Povestea peșterii Tayos este mult mai veche. Începe în momentul când un misterios părinte își face apariția în Ecuador. Este vorba despre părintele Carlos Crespi care s-a născut în 1891, în Italia. El a povestit: „pe când eram la școală, «Sfânta Fecioară Maria» mi-a apărut într-un vis. M-am văzut îmbrăcat ca un preot, cu barbă lungă, în timp ce predicam. Nu eram însă într-o biserică maiestoasă, ci într-o colibă sărăcăcioasă…”.

În 1923, urmând revelația avută în vis, a plecat în misiune în Ecuador și s-a stabilit la Cuenca. Aici a încercat să-i ajute pe cei săraci. A creat prima școală de arte și meserii, a deschis o școală agricolă, a înființat o școală generală, a contribuit la introducerea curentului electric etc.

Trăind în mijlocul săracilor și ajutându-i, dragostea lor pentru Father Crespi a crescut din ce in ce mai mult si au inceput să îi aducă daruri antice, drept mulțumire pentru tot ce a făcut pentru ei.

Cand a inceput sa studieze mulțimea darurilor primite, părintele Crespi a avut o mare surpriza:  s-a trezit stând pe un munte de aur. Povestea enigmatică a lui Father Crespi a inceput sa faca inconjurul lumii, devenind cunoscută și datorită scriitorului Erich Von Daniken, care l-a întâlnit și i-a văzut colecția impresionantă de artefacte. Ce este interesant de precizat: nu doar in Muntii Carpati se ascund astfel de tezaure, ci si in Muntii Himalaya, in Tibet, in Muntii Anzi, zona Bahamas, locuri despre care a scris si Edgar Cayce. O asemenea biblioteca cu carti de metal se afla si sub Sarmizegetusa Regia.

https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/

Craniul Mitchell Hedges - sculptura maiasa cu laser

Craniul mayas e sculptat intr-un cristal pur de cuart si cantareste 5,19 kg, se spune ca el a fost descoperit în 1927 de Anna Mitchell-Hedges, fiica aventurierului britanic “Mike” Hedges, in timp ce explora orasul mayas Lubantuum. Sculptura maiasa cu laser,  se spune ca acest craniu de cristal a fost modelat de maiasi in urma cu aproximativ 1.000 de ani. Analize complexe, efectuate de catre cercetatorii de la laboratoarele Hewlett Packard din California, arata ca artefactul a fost cioplit cu mare migala in sensul invers al axei naturale a cristalului, operatie imposibil de realizat fara ajutorul razelor laser. In plus, craniul are proprietati optice uluitoare, lumina focalizandu-se dinspre ceafa catre orbite. Unui sculptor din ziua de azi i-ar fi imposibil sa creeze acest efect in lipsa realizarii prealabile a unui model 3D al sculpturii, pe care sa l urmeze apoi la micrometru, in manopera.

Harta lui Piri Re'is - Pamantul turcului

 

Piri Re'is a fost un marinar turc care, in 1513, a desenat o harta a Africii, a Americilor si a Antarcticii. Cercetătorii din secolul XX au fost uimiți că țărmurile estice ale Lumii Noi sunt redate mult mai fidel decât în hărțile apărute pâna la acea dată în Apusul Europei. In 1929, cand a fost regasita, harta turcului a facut mare valva. Jumătatea din harta care s-a pastrat prezinta coastele de vest ale Europei si Africii de Nord, dar si coasta Braziliei, cu o exactitate mare. Oficial, Antarctica fusese descoperita abia in 1818. Ceea ce este si mai bizar la aceasta harta este faptul ca Piri Re'is dupa cum dovedesc reconstituiri de ultima ora ea a cartografiat fidel Antarctica asa cum arata aceasta inainte de a fi acoperita, harta nu indică linia de coastă a calotei glaciare a Antarcticii, ci marginea de sub gheață. 

Avionul egiptean - un Concorde la anul 200 i.Hr.

In anul 1898, intr-un mormant din Saqqara, Egipt, un explorator descoperea o ciudata macheta din lemn a unui obiect cu aripi. Cum la acea vreme avionul nu fusese inventat, cercetatorii au considerat artefactul drept reprezentarea unei pasari si l-au facut „uitat" intr un muzeu din Cairo. In 1972, arheologul Kalil Messiha a dat intamplator peste macheta fiind uimit de formele sale aerodinamice si de curbura aripilor, identica celei a unui avion Concorde. In plus, Messiha a facut legatura intre aceasta macheta si mai multe schite ciudate descoperite tot la Saqqara, ajungand la concluzia ca egiptenii planuiau, inca din secolul al II lea i.Hr., construirea unui obiect zburator.

Herodot (485-425 î.Hr.) a scris în a doua carte din Istoria sa: "Egiptenii, se zice, au fost primii care au descoperit anul solar și l-au împărțit în 12 părți. Ei au obținut această cunoaștere de la stele ...Egiptenii au adus cei dintâi în uz numele celor 12 zei, pe care grecii le-au adoptat de la aceștia; au înălțat primele altare, imagini și temple ale zeilor, și au fost primii care au încrustat în piatăr formele animalelor... Ei sunt religioși peste măsură, cu mult mai mult decât orice altă rasă de oameni".

Simboluri hieroglife misterioase pe fasciculul de tavan în templul seti din abydos. egipt. elicopter rezervor. avioane cu elicoptere cu tancuri și alte vehicule. templul lui Seti din Abydos. astăzi abydos este notabil pentru templul memorial al lui Seti care conține o inscripție din a nouăsprezecea dinastie cunoscută lumii moderne ca lista regală abydos. este o listă cronologică care arată sculpturi ale celor mai mulți faraoni dinastici ai Egiptului de la meni până când seti este ramele tatălui.

Ciocanul londonez - unealta de dinaintea istoriei

Poate cel mai neinteles si mai misterios artefact descoperit vreodata este un simplu, la prima vedere, ciocan de fier, scos la lumina in iunie 1934 dintr-o mina din apropierea Londrei de Max Hahn, un miner din Kimball County. Unealta era incastrata intr-o roca veche de 400 de milioane de ani, iar testele efectuate asupra sa au relevat faptul ca a fost faurita in urma cu 500 de milioane de ani. De mentionat ca fierul ciocanului este mult mai pur decat oricare alt fier produs prin tehnologiile moderne.

Computerul Antikythera, un procesor de 2.085 de ani

 In anul 1900, resturile unui bizar instrument mecanic au fost recuperate de pe epava unei corabii antice, esuata la cativa kilometri de insula Creta. Artefactul consta d intr un complicat sistem de roti de bronz (trei s-au pastrat pana astazi) si cadrane din sticla fixate intr-un cadru de lemn. Analiza cu raze X a relevat faptul ca instrumentul fusese creat in anul 80 i.Hr., iar reconstituirea sa i-a dezvaluit functionalitatea aceea de veritabil „computer" astronomic, care putea indica, in functie de ora si de zi, pozitia exacta a Soarelui, a Lunii si a tuturor planetelor din sistemul solar. Desi se stie ca grecii erau buni astronomi, nici o informatie de ordin istoric pastrata de la ei nu semnaleaza existenta unei masinarii atat de sofisticate.

Ciocanul londonez - unealta de dinaintea istoriei

Artefactul cel mai misterios descoperit vreodata este un simplu ciocan de fier, scos la lumina in iunie 1934 intr o mina din apropierea Londrei de Max Hahn , un miner din Kimball County, atunci cand observa un ciudat obiect de lemn ce parea prelucrat artificial, rasarind dintr-unul dintre peretii minei de lignit in care lucra. Hahn disloca si transporta acasa intreaga roca, acolo unde, alaturi de membrii familiei, incearca sa o sparga folosind un ciocan si o dalta. Spre marea uimire a tuturor celor prezenti, din spartura iesea la iveala un obiect asemenator unui ciocan de fier, lung de aproape 15 centimetri, obiect ce nu prezenta, in mod ciudat, decat slabe urme de corodare datorate trecerii timpului. El va ramane la loc de cinste in sufrageria familie Hahn pentru aproape cinci decenii, doar povestile spuse de batranul Max in compania colegilor de pahar facand ca zvonul sa ajunga la urechile unui specialist. Familia Hahn se hotaraste sa vanda misteriosul artefact omului de stiinta Carl E. Baugh, de abia in 1983, acesta fiind si primul cercetator care va efectua teste asupra obiectului. Rezultatul analizelor se va dovedi, insa, unul socant. Roca formata in jurul ciocanului data din perioada geologica numita Ordovician, acum circa 500 de milioane de ani, lucru dovedit si de sedimentele depuse pe aceasta. De altfel, zona in care fusese descoperit obiectul era recunoscuta arheologilor pentru abundenta fosilelor de scoici si alte vietati marine din Devonian-Ordovician. Chiar daca cercetari ulterioare au blamat teoria lui Baugh, sustinand ca roca dateaza din Silurian (acum 300 de milioane de ani) sau chiar din Cretacic (in urma cu „doar” 135 de milioane de ani), nimeni nu putea explica prezenta enigmaticul ciocan de fier. Luand si cea mai recenta data a aparitiei rocii, tot ar fi trebuit sa treaca peste 130 de milioane de ani pana la aparitia primilor hominizi. Cat despre prelucrarea metalelor in acea perioada, nici nu putea fi vorba.

Intrigati, oamenii de stiinta, printre care si geologul american Joe Cole, au incercat sa ofere o explicatie plauzibila misterioasei prezente a ciocanului intr-o roca veche de sute de milioane de ani. Astfel, Cole declara in 1985: „Roca este reala si poate parea impresionanta pentru cineva neobisnuit cu procesele geologice. Cum ar putea un obiect „modern” sa ajunga intr-o formatiune din Ordovician? Raspunsul este simplu. Roca nu este din Ordovician. Mineralele se pot dizolva pentru a se intari din nou in jurul unui intrus asa cum este artefactul londonez”. Acelasi Cole argumenta ca forma obiectului era asemanatoare cu cea a ciocanelor folosite de minerii americani in secolul al XIX-lea. Cel mai probabil, concluziona geologul, cineva a pierdut ciocanul in mina londoneza, acolo unde natura si-a urmat cursul.”

Testele cu Carbon14, realizate ulterior, s-au dovedit neconcludente, atata vreme cat lemnul ciocanului se transformase in carbune, iar carbonul prezent in obiect era insuficient pentru a putea fi analizat – caracteristica intalnita, in special, la artefactele cu o vechime mai mare de 50.000 de ani.

Pe de alta parte, un argument adus de contestatarii lui Joe Cole, era cel al prezentei unei scoici datand din Ordovician in roca incrustata in jurul ciocanului preistoric. Pur si simplu, aceasta nu ar fi trebuit sa se afle acolo si, mai mult, intarea credinta ca obiectul data inca dinainte de aparitia primilor dinozauri. Daca sedimentele s-ar fi depus recent in jurul ciocanului, sustin scepticii, fosilele ar fi trebuit sa poarte urma unei eroziuni, un astfel de semn lipsind, insa, cu desavarsire in roca analizata.

Si cu toate acestea, ipoteza prezentei unor oameni in urma cu 500 de milioane de ani, ba care sa cunoasca si tainele prelucrarii fierului, parea cel putin hilara pentru oamenii de stiinta consacrati. Astfel, teoria lui Cole parea singura in masura sa explice prezenta artefactului in roca preistorica. Nu mai era nevoie decat de o analiza a fierului pentru a demonstra ca acesta dateaza, cel mai tarziu, din secolul XIX.

Avea sa fie, insa, o adevarata lovitura de teatru. Analiza metalului, efectuata la Laboratoarele Batelle din Columbus, Ohio, a aratat o compozitie unica, cu o concentratie de 96,6% fier, 2,6% clorina si 0,74% sulf, combinatie imposibil de realizat in zilele noastre, chiar si cu ajutorul tehnologiei moderne. Mai mult, tomografia realizata cu raze X, in 1992, nu a reusit sa evidentieze nici o iregularitate in compozitia ciocanului de fier, care sa demonstreze interventia omului modern in fabricarea sa.

Avem in fata un obiect realizat inaintea aparitiei primilor dinozauri, asa cum s-au grabit sa afirme Carl E. Baugh si sustinatorii sai? Toate dovezile arata ca da. Atunci, cine ar fi putut crea un asemenea artefact? La urma urmei, oamenii nu au deslusit tainele prelucrarii metalului decat in urma cu circa 6000 de ani, in Sumer si, mai tarziu, in Egiptul antic. Sunt doar cateva dintre intrebarile care au continuat sa ii macine pe oamenii de stiinta in ultimele decenii.
In lipsa explicatiilor, artefactul londonez continua sa se afle pe lista obiectelor ale caror mistere inca isi asteapta dezlegarea. Ca un ultim amanunt, trebuie mentionat faptul ca, desi a fost scos la lumina din roca ce il acoperea, ciocanul preistoric nu s-a oxidat nici dupa cei aproape 90 de ani trecuti de la descoperirea sa.

sursa: descopera.ro

A 12 planeta, Nibiru sau Planeta X

Informațiile pe care știința modernă ni le oferă în ziua de astăzi sunt că Sistemul Solar este compus din Soare și opt planete, Pluton fiind retrogradată ca planetă pitica, iar fiecare planetă are sateliții săi..În cele mai vechi timpuri, lucrurile nu erau chiar așa. Sumerienii susțineau că există în total 12 planete și mărturia acestei informații este sigiliul sumerian VA / 243. Sigiliul sumerian VA / 243 este o tabletă de lut, cu o vechime de peste 4500 de ani. Aceasta a fost făurită de vechii sumerieni și n ziua de astăzi este expusă la Vorderasiatische Abteilung , al Muzeului de Stat din Berlin. Sigiliul a fost cercetat de faimosul specialist în cultura sumeriană, Zecharia Sitchin. Pornind de la această tabletă, Sitchin a publicat cartea ” Planeta a 12-a”, în care  a realizat o analiză amplă al acestui sigiliu și a prezentat numeroase informații cu privirela astronomia sumeriană. 

1 = Soare
2 = Mercur
3 = Venus
4 = Pamant
5 = Luna
6 = Martie
7 = Nibiru (Nemesis sau Planeta X)
8 = Jupiter
9 = Saturn
10 = Pluto
11 = Uranus
12 = Neptun

Sigiliul sumerian VA / 243 este o reprezentare grafică, în care se pot vedea 12 planete. Trebuie menționat faptul că sumerienii considerau Soarele și Luna ca fiind planete. Astfel, pe acest sigiliu se observă cele 8 planete, pe care le cunoaștem în ziua de astăzi. La acestea, se adaugă Pluto, care a fost retrogradată de la rangul planetă. Soarele este în centru și Luna se află chiar lângă Terra. La o adunare simplă, realizăm că sunt 11 planete sumeriene. În consecință lipsește una singură. Este cea mai mare dintre toate și nu a fost descoperită de oamenii de știință moderni. Fie nu mai există sau din alte motive. Cu toate acestea, Sitchin a numit-o Planeta X sau Nibiru. S-au scris numeroase rânduri despre această planetă misterioasă, care a existat odinioară în Sistemul Solar și dintr-o dată a dispărut. Lucrurile sunt mai complicate de atât, pentru că ea nu ar fi dispărut în totalitate.

Există cercetări actuale, care sugerează că un corp ceresc sau poate chiar o planetă imensă, trebuie să existe dincolo de Jupiter. Aceste concluzii au fost trase în urma descoperii unor perturbații inexplicabile. În esență, această planetă ar trebui să existe, dar nu există, atâta timp cânt nu este descoperită. Sitchin a fost un susținător înrăit al culturii sumeriene. Scriitorul spunea că sumerienii dețineau numeroase informații astronomice despre planetele din sistemul nostru solar. Cu toate acestea, sumerienii susțineau că a mai existat o planetă, care a dispărut, pe care au numit-o Tiamat și babilonienii Marduk. Așadar această planetă apare în diverse culturi antice. În esență ea ar fi trebuit să existe, în urmă cu 4500 de ani. Această planetă s-ar fi ciocnit cu Nibiru, pentru ca mai apoi să se nască Terra. Acest eveniment cosmic s-a petrecut în urmă cu zeci de milioane de ani sau chiar mai mult. Așadar, Nibiru a existat dintotdeauna în Sistemul Solar și nu avea cum să dispară în ultimii 4500 de ani, fără ca astronomii moderni să nu descopere acest fenomen.

Nibiru ar trebui să existe undeva acolo, dar de ce nu o descoperim? La această întrebare este aproape imposibil să răspundem. Ideea este că planetele nu se formează peste noapte și nici nu dispar în acest fel. Nibiru, Planeta X sau Planeta 9 trebuie să existe, dar din motive necunoscute nu o descoperim. Probabil că în viitorul apropiat se va face lumină cu privire la această planetă, descpre care sumerienii susțineau că este a zeilor creatori.

Sferele metalice din Africa de Sud (Klerksdorp)

Sferele metalice din Africa de Sud (Klerksdorp) au fost descoperite intr-un strat vechi de 2,8 miliarde de ani.

Daca “varsta” Pamantului este undeva in jurul a 4.8 miliarde de ani, cine pasea pe aceste locuri 1 miliard de ani mai tarziu ? Sferele au marimi cuprinse intre 0,5 si 10cm. Geologii spun ca nu ar fi create de fiinte inteligente ci ar fi un proces natural, ele fiind facute din hematit ( Fe2O3 ) sau wollastonit ( CaSiO3 ) amestecat cu cantitati mici de hematit si goethit ( FeOOH ).

https://www.youtube.com/watch?v=tgTlWiqrPGE#t=90

Bateria din Bagdad

 

Bateria de la Bagdad, denumita uneori bateria partilor, este numele comun pentru un numar de artefacte din Mesopotamia, posibil din timpul perioadei partilor sau a sasanizilor (primele secole d. Hr.), si descoperite, probabil, in 1936 in satul Khuyut Rabbou de langa Bagdad, Irak. 

Artefactele sunt formate din vase de teracota de aproximativ 130-155 milimetri inaltime si o grosime de 70-80 milimetri (cu o gura de 1,5 inch) care contin un cilindru din cupru realizat dintr-o foaie de cupru laminata în care se afla o singura tija de fier foarte subtire. In partea superioara, tija de fier este izolata de discul de cupru prin prize de bitum. Tija de fier trece prin centrul cilindrului de cupru fara sa il atinga.

Orasul Nan Madol, misterioasa asezarea de pe reciful de corali

 Datarea cu carbon-14 arata ca orasul Nan Madol a fost construit intre anii 200 i.e.n.- 800 e.n., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice. Asezarea se intindea pe o suprafata de aproximativ 18 kilometri patrati si era formata din peste 100 de insulite artificiale unite prin viaducte. Nimeni nu poate explica felul cum au fost transportate acolo blocurile de bazalt si nici cum a fost construit orasul.

Pentru ridicarea lui Nan Madol, azi ar fi nevoie de zeci de macarale gigantice. Nici un loc din Oceania nu depăşeşte frumuseţea dramatică a străvechiului Nan Madol.

Coloana inoxidabila din fier din Delhi

Coloana inoxidabila din fier din Delhi sau coloana lui Vishnu, pe care din fericire am vazut-o anul trecut in august.  Această coloană a fost ridicată cu aproximativ 1600 de ani în urmă și are o greutate de aproximativ 6 tone, cu un diametru de 42 centimetri la bază şi 32 la vârf. 

Mai este denumita și „stâlpul lui Ashoka”, după numele unui suveran care îşi făcea cunoscute poruncile prin afişarea lor pe coloane puse în locuri publice, monumentul cu simbolul chakrei în vârf s-a dovedit a nu fi totuşi aşa de vechi, experţii estimând că datează din timpul domniei împăratului Vikramaditya, anii 375 şi 414 ai erei creştine.

Un atribuit interesant este faptul că nu a ruginit până în prezent, chiar dacă climatul din zona este unul umed, fapt ce a atras atenția specialiștilor care au supus coloana la mai multe teste în 1997 și în 2000. Analizele chimice arată că materialul din care a fost construit „stâlpul lui Ashoka” este fier și înregistrează o puritate de aproximativ 98%. În compoziția materialului se mai regăsesc și elemente precum: carbon, fosfor, siliciu, cupru, nichel, magneziu şi oxizi de fier! Culmea este că prezența acestor elemente trebuia să grăbească procesul de corodare, ceea ce nu s-a întâmplat până acum și nici nu o să mai întâmple.
Analiza chimică a stâlpului dă rezultate surprinzătoare
În privinţa aşa-zisei purităţi lucrurile stau însă cu totul altfel decât ne-am fi aşteptat, fiindcă analize amănunţite efectuate pe mici eşantioane au relevat o eterogenitate surprinzătoare. Mai exact, fără să se poată vorbi de un aliaj propriu-zis, există frânturi din alte elemente chimice decât fierul sau chiar substanţe pe care nimeni nu s-ar fi aşteptat să le întâlnească într-un obiect dovedit ca absolut inoxidabil: carbon (variind între 0,1 şi 0,2 la sută, în funcţie de zonele din care proveneau eşantioanele), fosfor (de la 0,11 la 0,18 la sută), apoi siliciu, cupru, nichel şi alte câteva elemente, în doze infime, tinzând către zero, dar şi … oxizi de fier! Învelişul stâlpului conţine asemenea oxizi (FeO şi Fe2O3) într-o proporţie de 80 la sută!
Grăsimile vegetale sau animale l-au făcut inoxidabil?
Iată deci, scrie Jacques Scornaux, că fierul acesta este departe de a avea acea puritate care i-ar explica bizara însuşire, aşa că enigma rămâne pe mai departe o enigmă. Singura explicaţie cât de cât raţională ar fi aceea că de-a lungul secolelor credincioşii, care probabil că vedeau în obeliscul acesta un obiect de cult, l-au tot uns cu grăsimi, de origine fie vegetală fie animală, iar acestea s-au impregnat în porii stratului exterior, asigurându-i astfel proprietatea care intrigă astăzi atâta lume.
Am mai adăuga că metalele din care sunt confecţionate părţi ale altarelor sau diferite obiecte de cult se bucură toate de aceeaşi miraculoasă imunitate, atât în India cât şi în Nepal.
Însă, indiferent de originea sa, coloana din Kutub stă, nu are nici o urmă de rugină, fulgerul o ocolește (o altă calitate inexplicabilă), are puterea de a vindeca și a bine dispune pe oamenii ce o ating. Deși, probabil, asta poate fi o autosugestie.