Mehran Keshe a descoperit că dublul câmp magnetic al planetelor produce gravitaţia!

Gravitaţia este atracţia, iar magnetismul este repulsia. Fizicianul iranian Keshe afirmă că ceea ce produce efectele gravitaţionale ale planetelor, stelelor, precum şi dinamica de la nivelul atomilor este interacţiunea a două câmpuri magnetice care sunt produse de nucleele acestor corpuri. În cazul Pământului, de exemplu, teoria oficială în prezent acceptată descrie existenţa doar a unui singur câmp magnetic generat de nucleul planetei. În studiile sale, Keshe a ajuns totuşi la concluzia că există un dublu-câmp magnetic emanat de nucleul Pământului şi că tocmai interacţiunea continuă dintre aceste două câmpuri interioare generează apariţia gravitaţiei şi a magnetismului planetar. Mehran Keshe arată că partea cea mai interioară a nucleului Pământului posedă hidrogen şi alte câteva elemente care intră în anumite reacţii de fuziune plasmatică nucleară. Curenţii care se creează în acest proces generează un câmp magnetic de bază, care este suprapus peste câmpul magnetic (deja cunoscut) al nucleului. Teoria lui Keshe arată că atunci când două câmpuri magnetice de intensităţi similare interacţionează, ele devin „înlănţuite” într-o sferă dinamică mai mare, iar când asemenea sfere dinamice interacţionează între ele, se produc câmpuri magnetice şi gravitaţionale.

Fiecare câmp magnetic conţine componente plasmatice ale celor trei tipuri de bază ale materiei: materie, antimaterie şi materie neagră. Interacţiunea dintre aceste trei forme de materie se regăseşte sub forma unui sistem mai mare de integrare dinamică, numit de Keshe „Plasma iniţială fundamentală” sau „Neutron”. Din neutron se disociază atomul (cu componentele sale – protonul şi electronul), procesul fiind însoţit de eliberarea unor mici fragmente de câmp magnetic sub formă de energie sau lumină. Aspectul practic fundamental care a condus la crearea tehnologiei Keshe este bazat pe dinamica plasmei încărcate electric care devine sursă a câmpurilor magnetice şi gravitaţionale. Inginerul iranian Mehran Keshe a anunţat că pe baza noii înţelegeri a creării gravitaţiei şi a câmpurilor magnetice a reuşit să reproducă tipul de sisteme care se auto-alimentează în mod natural. El a construit un reactor plasmatic care reproduce fenomenele ce au loc în nucleul Pământului. Acest tip de reactor (care are cam 15-20 de cm în diametru) are capacitatea să îşi creeze propriile câmpuri magnetice şi gravitaţionale şi nu necesită combustibili convenţionali (fosili), funcţionând doar pe baza unei anumite utilizări a hidrogenului (care este cel mai răspândit element din Univers). Au fost realizate numeroase teste cu reactoare plasmatice simple sau chiar cu banale sticle de plastic de Coca-Cola. Un experiment foarte simplu care evidenţiază producerea unei forme de energie electrică din plasmă, într-o sticlă de Coca-Cola, a fost realizat de MT Keshe în anul 2007. 

Descoperirea acestor noi principii a făcut posibile foarte multe aplicaţii extraordinar de eficiente. Cercetările şi experimentele realizate au demonstrat în mod clar că acest tip de tehnologie este fezabilă și de încredere și că energia și materia pot fi generate ieftin şi curat (fără poluare), într-un mod extrem de performant, care a fost până acum total necunoscut științei oficiale. Au fost îndosariate patente pentru sute de aplicaţii ale acestei tehnologii, cum ar fi generatoare super-eficiente de energie, sisteme antigravitație, purificarea mediului ambiant, nanotehnologia, multiple aplicaţii în domeniul medical, etc.

Una dintre aplicaţii este un generator care prin intermediul rotaţiei unui câmp de plasmă magnetizată într-o bobină de sârmă de cupru are capacitatea să inducă un curent de electroni prin acea bobină, care poate genera astfel energie electrică oriunde în Univers, în orice moment. Mehran Keshe a explicat că întocmai cum electronii se rotesc în mod natural în interiorul atomilor, la fel se rotește şi miezul generatorului său, în virtutea legilor naturii. Rezultatele experimentale obţinute de M. Keshe, arată că s-a reuşit ca prin modificarea câmpurilor magnetice şi gravitaţionale ale elementelor, acestea să poată fi trecute dintr-o stare de agregare în alta la temperatura şi presiunea camerei (adică în condiţiile obişnuite de mediu). În mod obişnuit trecerea materiei dintr-o stare în alta se face prin modificarea temperaturii sau presiunii. Mehran Keshe a extras prin noile metode, direct din aer, gaze precum dioxid de carbon (CO2) sau metan (CH4) şi a reuşit să le menţină sub formă de nano-particule în stare lichidă, de gel, sau de pudră. Deşi poate să pară de necrezut, există rezultate foarte concrete care arată că prin reproducerea anumitor condiţii plasmatice în reactoare de tip Keshe pot fi produse direct orice fel de materiale, oriunde în spaţiu.

Se creează mai întâi plasma (starea de plasmă) – să zicem – a cuprului din câmpul magnetic al Universului şi apoi acea plasmă poate fi convertită în materie. La fel se poate proceda şi pentru a produce aur, diamante, mercur, sau orice alt element pe frecvenţa căruia sunt acordate câmpurile generatorului. Este util să amintim că plasma este cea de-a patra stare de agregare a materiei, celelalte trei fiind starea solidă, lichidă şi cea gazoasă. Plasma este starea principală a materiei din care sunt constituite stelele, ceea ce înseamnă că aceasta este starea preponderentă a materiei din întregul Univers. O altă aplicaţie a sistemelor Keshe este aceea că prin modificarea câmpului magnetic şi gravitaţional al elementelor pot fi create (la presiunea şi temperatura camerei) nano-materiale şi super-conductori. Acest gen de materiale au fost evaluate şi confirmate de către mai multe universităţi. Super-conductorii obţinuţi prin tehnologia Keshe au o rezistenţă de aproape zero ohmi, ceea ce înseamnă că practic ele ar putea conferi computerelor viteze de mii de ori mai mari chiar şi decât ale celor mai rapide computere actuale, cum ar fi cele ale serviciilor secrete americane (de tip Cray 5). Un alt avantaj major al acestor calculatoare ar fi acela că ele nu se vor supra-încălzi. Fundaţia Keshe anunţă că prin descifrarea legilor magnetismului a fost înţeleasă proprietatea naturală a magneţilor de a atrage anumite metale. Membrii fundaţiei arată că prin crearea altor câmpuri magnetice specifice se pot crea materiale magnetice care să atragă de exemplu doar lemn sau doar plastic. Folosind astfel principiile atracţiei magnetice paralele, sistemele Keshe pot decontamina mediul înconjurător de infestările chimice şi nucleare, pot îndepărta eficient emisiile de CO2 din atmosferă sau pot să purifice apa. Pot fi de asemenea îndepărtate şi radiaţiile din sol şi aer. În vederea realizării unei aplicaţii foarte necesare în acest sens, Fundaţia Keshe a luat legătura cu autorităţile oraşului Fukushima (afectat în anul 2013 de scurgeri de material radioactiv de la un reactor nuclear) pentru a extrage radiaţiile din sol, în mod gratuit. De menţionat că această decontaminare ar permite ca noile generaţii de copii care se nasc în zona Fukushima să nu fie afectate de malformaţii degenerative. Din nefericire, există o rezistenţă îndârjită din partea anumitor persoane din guvernul japonez faţă de aplicarea acestor metode (se pare că pentru a nu se ajunge la recunoaşterea publică a eficienţei lor). Noua înţelegere a producerii forţei gravitaţionale a condus şi la capacitatea de a o replica. Mai exact, prin intermediul reactoarelor plasmatice cu câmp magnetic dublu se poate genera magnetism şi gravitaţie. Este vorba de aşa-numitele Reactoare MAGRAV. Aceasta conduce la o adevărată revoluţie în domeniul transporturilor de orice tip, devenind foarte uşor să fie făcute să leviteze vehicule şi aeronave, indiferent de greutatea lor. Cea mai importantă dintre aplicaţiile tehnologiei Keshe este cea referitoare la Programul Spaţial, în cadrul căruia se are în vedere construirea unor nave destinate călătoriilor în spaţiul cosmic. Capacităţile acestor nave construite prin tehnologia Keshe devin atât de net superioare celor convenţionale, încât ele pur şi simplu par să fie de domeniul SF. Aceste nave ar putea depăşi viteza luminii şi în consecinţă ar traversa foarte rapid sistemul solar. De menţionat că prin intermediul unui scut energetic creat în jurul navei, ocupanţii săi ar fi protejaţi în mod implicit de forţele inerţiale (care sunt uriaşe la acceleraţii mari), precum şi de radiaţiile sau obiectele care ar putea lovi nava. Acest câmp energetic din jurul navei face, de asemenea, ca ea să nu mai poată fi detectată de radar. Pentru ochiul liber, o navă care utilizează această tehnologie va arăta ca o lumină strălucitoare. În plus, va fi eliminată problema majoră pe care o au navele şi rachetele actuale legată de încălzirea pereţilor exteriori din cauza frecării atmosferice. Dar tehnologia Keshe vizează şi inovarea transportului „local”, cel de la suprafaţa planetei.

Introdusă în transportul public, noua tehnologie ar face ca orice tip de autovehicul să se poată deplasa prin levitaţie şi să nu mai necesite roți. În acelaşi mod s-ar deplasa şi trenurile, tramvaiele sau metrourile, fără să mai fie nevoie de şine sau linii de tensiune. Unitățile reactoarelor MAGRAV ar putea fi aplicate şi autovehiculelor electrice, care ar obține în acest fel o rază de autonomie de mişcare practic nelimitată (milioane de kilometri). Produsele de uz casnic și electronice pot beneficia şi ele de această tehnologie. Prin punerea în aplicare a unei versiuni micro-scară a reactoarelor cu plasmă de tip Keshe, aceste produse ar putea funcţiona independent de o sursă exterioară de alimentare chiar şi pentru perioade foarte lungi de timp (o sută ani). Patentul pentru un astfel de Reactor micro-plasmatic (Micro-plasma-reactor) a fost deja eliberat de Biroul European de Patente şi poate fi consultat la dresa http://worldwide.espacenet.com/publicationDetails/originalDocument ?CC=EP&NR=1770715A1&KC=A1&FT=D&date=20070404&DB=EPODOC &locale=en_EP 

Aplicaţii deosebit de eficiente au fost realizate în domeniul vindecării diferitelor tipuri de boli. Aspectul esenţial este că metodele Keshe operează direct la nivelul structurilor plasmatice şi atomice ale corpului uman. Odată ce o boala este diagnosticată, reactorul plasmatic este calibrat pe configuraţia şi frecvenţa necesară a organului afectat. Sistemul poate stimula organismul prin intermediul câmpurilor energetice în direcţia inversării unor procese maladive, sau pentru deschiderea unor blocaje, pentru a dizolva/resorbi anumite structuri materiale (inflamaţii, pietre, nisip, polipi, celule canceroase) sau pentru a stimula creşterea unor zone afectate. În acest mod celulele bolnave sau deteriorate ale organelor pot fi aduse înapoi la starea de sănătate. Câmpurile energetice care acţionează la nivel informaţional sunt resetate permanent, iar informațiile eronate din organism sunt complet șterse și înlocuite cu informațiile corecte. Procedura nu presupune pastile, injecţii şi nici efecte secundare, precum în cazul medicinii actuale.

Testarea pe mulți voluntari (care epuizaseră toate opţiunile de tratament convenţionale!) a demonstrat în mod clar că rezultatele sunt certe. Pe siteul Fundaţiei Keshe puteţi consulta mai multe mărturii şi probe video 21 (http://keshefoundation.org/media-a-papers/health-kt-videosall.html) în cazuri de cancer, scleroză multiplă, Parkinson, cangrenă, A.L.S., fibromialgie, alergii, epilepsie şi altele, care au fost cu succes anulate definitiv. Într-un mod deschis şi sugestiv, membrii Fundaţiei Keshe ne transmit că: „Tot ceea ce vă prezentăm poate părea mult prea frumos ca să fie adevărat. Dar cu toate acestea este vorba despre nişte fapte”. Ei consideră că este important ca toţi oamenii să ştie că este dreptul lor legitim să beneficieze de această tehnologie care poate transforma radical lumea. După cum este specificat şi în videoclipul promoţional al Fundaţiei, pentru a ajuta la implementarea noilor sisteme este util ca toţi cei interesaţi să distribuie informaţiile despre aceste perspective revoluţionare, să caute să se informeze cât mai bine în continuare ei înşişi şi chiar să solicite guvernelor lor informaţii oficiale despre tehnologia Keshe. Cu privire la ceea ce va urma în viitorul apropiat, opinia lui Mehran Keshe este că „Aplicarea noii tehnologii pe scena mondială trebuie decisă acum de către guverne. Însă guvernele marilor ţări trebuie să înveţe să ofere şi să ajute şi nu să jefuiască aşa cum au făcut timp de secole”.
Pentru a fi totuşi sigur că implementarea noii tehnologii va avea loc, Mehran Keshe deja a răspândit principiile de bază ale acesteia prin zeci de conferinţe ţinute în marile oraşe ale lumii, prin zeci de interviuri online şi prin numeroase work-shop-uri. Aceasta face ca acum noua tehnologia Keshe să fie aproape imposibil de suprimat. Chiar dacă – aşa cum a fost de multe ori ameninţat – fondatorul Fundaţiei Keshe ar fi asasinat, tehnologia oferită de el va rămâne. Datorită promisiunii de a colabora nemijlocit cu guvernele tuturor naţiunilor, pe site-ul Fundaţiei Keshe nu au putut fi încă prezentate rezultatele principale, extraordinare, ale noii tehnologii. Sunt prezentate doar o serie de rezultate 5 experimentale oarecum secundare atât din domeniul fizicii, cât şi din domeniul medical. Acestea dovedesc totuşi că metodele Keshe funcţionează. Cu privire la dovezile şi experimentele principale, membriiFundaţiei Keshe au declarat categoric că au multiple înregistrări video (de exemplu cu sisteme de zbor operaţionale, capabile să realizeze deplasări extrem de rapide pe verticală sau lateral), dar că deocamdată nu pot să le facă publice. De altfel este de remarcat că MT Keshe a dorit de mai multe ori să prezinte public rezultate foarte concrete ale tehnologiilor sale, dar a fost de fiecare dată în mod prompt blocat de către diferiţi agenţi guvernamentali. Bineînţeles, lipsa expunerii publice a rezultatelor principale creează numeroase suspiciuni. Unii afirmă că toată această organizaţie nu este decât o farsă de care se lasă amăgiţi doar cei mult prea creduli. Merită totuşi să observăm că dacă ar fi fost aşa, atunci este foarte puţin probabil că savantul iranian Mehran Keshe ar mai fi fost urmărit şi supravegheat permanent de către serviciile secrete din mai multe ţări (casa sa este păzită încontinuu de agenţi, iar familia sa este urmărită peste tot). Dacă Keshe nu ar fi decât un lunatic, atunci este puţin probabil că ar mai fi fost arestat, că ar mai fi fost supus la nenumărate presiuni de către agenţi guvernamentali şi – mai grav – că ar mai fi existat atâtea tentative de asasinat la adresa sa. Dacă toate acestea nu ar fi decât o farsă, atunci ar fi fost de asemenea foarte puţin probabil ca mai mulţi membri ai Fundaţiei Keshe să fi fost ameninţaţi la rândul lor cu moartea, iar site-ul organizaţiei să fi fost atacat şi blocat atât de intensiv. Cu privire la toate acestea, fizicianul iranian spunea: „Multă lume nu înţelege prin ce trece un om de ştiinţă în asemenea situaţii. Ştim ce i s-a întâmplat lui Tesla sau altor savanţi. Noi vrem să rămânem în viaţă”. O confirmare deosebit de concretă a impactului real pe care tehnologia Keshe deja a început să îl imprime pe plan internaţional, a avut loc la sfârşitul anului 2011. În data de 4 decembrie 2011 numeroase televiziuni ale lumii au dat publicităţii faptul că o navă-spion militară (dronă) americană, folosind o tehnologie high-tech de ultimă generaţie, a fost capturată de forţele militare iraniene. Televiziunile iraniene au difuzat imagini detaliate cu nava de spionaj, care era complet nevătămată. Incidentul a pus administraţia SUA într-o postură foarte delicată, din două motive. În primul rând pentru că asemenea acţiuni de spionaj se plasează împotriva tuturor legilor şi regulamentelor internaţionale, fiind asimilate cu acte de război. În al doilea rând, situaţia concretă a dovedit că cele mai performante şi mai secrete nave high-tech americane nu sunt decât simple jucării faţă de tehnologia iraniană. Această umilitoare constatare a lovit foarte puternic în orgoliul american de „cea mai puternică naţiune a globului”, deşi bineînţeles că mass-media occidentală s-a grăbit să minimalizeze cât mai mult incidentul. Faptul că totuşi lucrurile s-au petrecut exact aşa a fost confirmat de nimeni altul decât Preşedintele SUA, Barack Obama. Acesta a apărut public la postul de televiziune CBS News în ipostaza jenantă de a recunoaşte că a cerut iranienilor să dea drona înapoi (ceea ce de altfel iranienii au refuzat). Puteţi urmări această declaraţie în înregistrarea de mai jos: Este important să evidenţiem că deşi acea dronă se deplasa la o înălţime de 20.000 de picioare (aproximativ 6 kilometri), iranienii au capturat-o fără să-i producă nicio zgârietură! Aceasta exclude ipoteza că nava s-ar fi putut prăbuşi întâmplător (şi să fie apoi găsită de iranieni), sau că ar fi fost lovită de un proiectil, ori că ar fi fost defectată prin operaţiuni de interferenţă tip hackering. În toate aceste cazuri aparatul ar fi suferit distrugeri majore în urma prăbuşirii. De asemenea, drona era monitorizată de la distanţă de agenţi CIA prin intermediul a opt sateliţi. Era exclus ca ea să se fi rătăcit şi să ajungă în teritoriul iranian dintr-o eroare. În plus, drona era prevăzută cu un sistem de autodistrugere în cazul în care ar fi fost capturată. De fapt, americanii erau absolut siguri că datorită tehnologiei high-tech de ultimă generaţie pe care o considerau imbatabilă, nava lor spion nici măcar nu poate fi detectată de iranieni. Şi totuşi drona a fost detectată şi capturată din zbor de către iranieni şi apoi adusă intactă la sol. În aceste condiţii apare următoarea întrebare foarte bulversantă: „Ce tehnologie a reuşit să realizeze o asemenea performanţă?” Şi încă „De unde au avut iranienii asemenea disponibilităţi atât de avansate?”. Specialiştii au evaluat că o asemenea tehnologie a implicat o navă ce poate dezvolta o viteză uriaşă, ce are totală invizibilitate faţă de radare, a dovedit capacitatea de a bloca fluxul de date ce venea de la sateliţi pentru a ghida drona, precum şi posibilitatea de a genera o undă tractoare! Acesta este punctul în care în tabloul de ansamblu lucrurile se conexează perfect cu apariţia tehnologiei Keshe. Nu este un secret că Mehran Keshe a oferit în anul 2008 tehnologia sa guvernului iranian tocmai pentru ca Iranul să se poată apăra şi să rămână o ţară liberă. De altfel membrii Fundaţiei Keshe recunosc că exact tehnologia lor a stat la baza capturării navetei americane. Mai mult, ei avertizează forţele militare americane că dacă ar trimite cele mai avansate prototipuri de avioane de vânătoare pentru a ataca Iranul, atunci acestea vor fi transformate cu cea mai mare uşurinţă (prin declanşarea unor câmpuri magnetice şi gravitaţionale foarte puternice) în simple mormane de fiare vechi. Membrii Fundaţiei Keshe ţin însă să sublinieze că nu vor folosi niciodată această tehnologie pentru a ataca, ci doar pentru a menţine un climat de pace şi securitate. Mult dincolo de stadiul discuţiilor şi tratativelor, tehnologia Keshe pune într-un mod foarte concret bazele instituirii unui climat de pace mondială pentru că prin adoptarea acestor sisteme, orice naţiune poate avea posibilitatea de a trimite efectiv înapoi la destinatar eventualele rachete nucleare distrugătoare. Acest program este denumit „Return to the sender”. Prin acest program sistemele Keshe nu doar că pot capta din zbor rachetele insurgente (care conform tehnologiei curente au o viteză de aproximativ 2-3 Mach), dar sunt capabile să identifice imediat de unde au fost 7 trimise şi să le returneze cu viteze chiar mult mai mari decât cele cu care au fost expediate iniţial (este vorba de viteze de retur estimate la 35-40 Mach). Mehran Keshe mărturisea cu o tristă ironie că „Mă întreb cine doreşte să testeze asta prima dată”. Să observăm acum un alt lucru foarte semnificativ: deşi – conform numeroaselor declaraţii prezentate în mass-media – SUA era într-adevăr pe punctul de a ataca Iranul la sfârşitul anului 2011, americanii s-au abţinut totuşi să mai facă aceasta!

Avem acum un argument foarte clar pentru a deduce care a fost motivul real. Scopul atacării Iranului făcea, bineînţeles, parte din politica imperialistă de cucerire şi exploatare a altor state pe care a adoptat-o SUA de zeci de ani. Pretextul folosit era acelaşi ca cel folosit în cazul Irak-ului: că există informaţii că Iranul ar avea arme de distrugere nucleară. Ca o sfidare a jocului politic american, să nu uităm că după invazia Irak-ului s-a anunţat oficial că … totuşi nu au fost găsite arme nucleare. Să mai remarcăm şi că în timp ce Iranul se comportă şi acum exemplar faţă de comisarii IRA veniţi să verifice dacă pe teritoriul iranian există armament nuclear (şi de fiecare dată constată că nu există), Israelul are cu certitudine arme nucleare, dar nicio comisie internaţională nu se alarmează pentru asta. 

Revenind la incidentul legat de capturarea dronei, reacţia administraţiei americane a fost că în data de 23 aprilie 2012 Casa Albă a emis un decret (ce poate fi consultat la adresa
http://www.keshefoundation.org/media-a-papers/keshe-news/313-uspresidential-decree-and-keshe-foundation-response.html), prin care preşedintele Barack Obama declara că tehnologia informatică iraniană este cea mai distructivă tehnologie creată vreodată de om şi că orice persoană care au legătură cu aceasta nu mai au autorizaţia de a pătrunde în spaţiul SUA. Dincolo de aceste declaraţii oficiale, decretul Casei Albe arăta că administraţia americană a devenit pe deplin conştientă de potenţialul militar al tehnologiei iraniene şi încerca să izoleze Iranul pe plan internaţional, propagând asupra acestei ţări obişnuitul pretext „terorist”. Contrar obiceiurilor sale rele din acest gen de situaţii, SUA nu a mai deranjat totuşi Iranul, ceea ce confirmă indirect puterea obiectivă a tehnologiei Keshe.

https://armoniacosmica.wordpress.com/2014/07/30/tehnologia-kesheo-posibila-cale-de-a-revolutiona-umanitatea/

Solar Warden - Programul Spațial Secret

Începând cu anul 1980, un cod secret al parcului spațial numit "Solar Warden" a fost în funcțiune necunoscut publicului ...
Este o prostie, este o conspirație sau este pur și simplu atât de sensibilă încât va provoca tulburare în întreaga lume?
Acestea sunt cuvintele mele după efectuarea cercetării în programul secret. În timp ce, în 2010, am efectuat o cerere de acces la libertatea de informare (FOI) (libertatea de informare) la DoD (departamentul de apărare), am avut un răspuns foarte neașteptat prin e-mail de la ei, care citea:
"Acum o oră am vorbit cu un reprezentant al NASA, care a confirmat că aceasta a fost a lor program și că a fost anulată de președinte. De asemenea, el mi-a informat că nu a fost un program comun cu DoD. Reprezentantul NASA ma informat că trebuie să fiți îndrumat la Managerul FOIA al Centrului Spațial Johnson. Ți-am cerut cererea printr-una din direcțiile noastre spațiale și aștept o altă diviziune cu Comandamentul să-mi răspundă. Te voi contacta odată ce am răspuns de la cealaltă divizie. NASA te-a referit la noi? Programul nu numai că funcționează clasificat sub guvernul SUA, dar și sub autoritatea Organizației Națiunilor Unite. Deci, s-ar putea să te întrebi, de unde știu aceste informații? 
Ei bine, există câțiva oameni și mulți alții care au încercat din greu să afle adevărul și au reușit să pună la dispoziție informații sau pur și simplu să pună întrebări și să aibă departamente guvernamentale să alunece și să dea liber informații, la fel cum sa întâmplat atunci când Darren Perks a cerut DoD. Un contribuabil notabil este Gary Mckinnon .
Când Gary McKinnon a intrat în computerele US Space Command cu câțiva ani în urmă și a aflat de existența "ofițerilor non-terestre" și a "transferurilor între flote și flote" și a unui program secret numit "Solar Warden", el a fost acuzat de Bush Justice Departamentul care a comis "cel mai mare atac de computer militar al tuturor timpurilor" și sa confruntat cu o perioadă de închisoare de până la 70 de ani după extrădarea din Marea Britanie. Însă încercarea lui McKinnon de a-și desfășura activitatea în instanță ar implica mărturia acestuia cu privire la faptele clasificate mai sus, iar avocatul său ar putea să ceară oficialilor guvernamentali să depună mărturie sub jurământul cu privire la Flota spațială a Marinei. Până în prezent, extrădarea lui McKinnon în SUA nu a mers deloc. McKinnon a aflat, de asemenea, despre navele sau ambarcațiunile din cadrul Solar Warden. Se spune că există aproximativ opt familii de mamă în formă de țigară (fiecare cu mai mult de două terenuri de fotbal de la capăt la capăt) și 43 de nave de scout "mici." Flota spațială Solar Warden operează sub NNSOC (US Navy Network and Space Operations Command) [fosta comandă spațială a navei]. Există aproximativ 300 de persoane implicate în acea facilitate, cu cifra în creștere. Solar Warden se spune că este alcătuit din contractori din Statele Unite ale Americii în domeniul aeronavelor negre, dar cu unele contribuții de piese și sisteme de către Canada. Marea Britanie, Italia, Austria, Rusia și Australia. Se mai spune că programul este testat și operat din baze militare secrete, cum ar fi zona 51 din Nevada, SUA. 
Așadar, ar trebui să notăm acest lucru ca un nonsens total? Nu ar fi trebuit să nu și când timpul va veni, adevărul va ieși încet. Mulți oameni din întreaga lume sunt acum martori ale ambarcațiunilor care se deplasează în cer și sub spațiu, care sfidează grav gravitatea.Indiferent dacă fac parte din programul secret al Wardenului Solar, sau nu, mii de oameni știu ce văd.  
Citiți despre activitatea mea de investigare aici: www.ufoshropshire.co.uk
În opinia mea, Solar Warden este foarte real și o posibilitate foarte puternică.
Deci nu, nu cred că ar trebui să o excludem ca un nonsens complet.
Da, este o conspirație din cauza tuturor hype-ului și a controverselor care înconjoară faptele și informațiile despre program. 
Sensibil este o subevaluare. Acest program ar schimba lumea și opiniile noastre privind explorarea spațiului și călătoriile, deci nu e de mirare că ar fi păstrat un mare "secret".
Ar trebui să-i păstrăm totul în spatele minții noastre ... pentru cel puțin acum!

"Flota spațială secretă filmată la baza US Airforce"

Steven Barone are zeci de videoclipuri pe canalul său YouTube, OZN- uri din SUA, despre care sugerează că sunt OZN-uri extraterestre sau vehicule spațiale de mare secret din Statele Unite care se deplasează peste Baza Forțelor Aeriene Nellis din Nevada.

Baza, cum ar fi cea mai secretă zonă 51 din deșertul Nevada, este susținută de teoreticienii conspirației că autoritățile americane ascund resturile de farfurioare zburătoare și de străini morți și unde tehnologia secretă este dezvoltată și testată.

Unii chiar pretind că străinilor care vizitează au fost autorizați să folosească bazele pentru a le păstra din viziunea publică.

Dar, domnul Barone pretinde că este în secret prin intermediul canalului său YouTube.

El spune că poate fi filmat ambarcațiunile spațiale dezvoltate la baza aeriană în numeroase ocazii.

Ultimele sale filme au fost filmate în 19 februarie, în apropierea bazei.

El a scris despre videoclipul: "Dacă nu ați auzit despre flota spațială din SUA, vă recomand să vă uitați la Solar Warden sau la Gary McKinnon.

YouTube

"El nu încerca să facă nici un rău, dar dorea să afle mai multe despre OZN-uri și despre ce știau SUA despre ele.

"Ceea ce a descoperit a depășit cu mult ceea ce aștepta. A găsit dovezi ale unei flote spațiale secrete care exista încă din anii '80.

"Se spune că SUA are cel puțin opt mamă nave tubulare și aproape cincizeci de mărimi mai mici.

Ceea ce la dezlănțuit cu adevărat era o listă de ofițeri non-terestre și transferuri de la nave la nave.

"Dacă credeți asta, atunci trebuie să întrebați unde se bazează această flotă spațială secretă.

"Unde este mai bine decât Zona 51 și Baza Forțelor Aeriene Nellis.

"Aceasta este doar o teorie a mea și nu o pot dovedi, ci pe tot ce am văzut și filmat pe o perioadă de aproape trei ani, este singurul lucru care are sens".

"UFO Hacker" spune ce a găsit

Gary McKinnon ar fi facut hacking pe site-urile NASA - unde el spune că a găsit imagini ce arăta ca nave spațiale extraterestre.  Britanicul în vârstă de 40 de ani s-a confruntat cu extrădarea în Statele Unite din casa lui din nordul Londrei. Dacă ar fi fost condamnat, McKinnon ar fi primit un termen de închisoare de 70 de ani și până la 2 milioane de dolari în amenzi. McKinnon, a cărui căutare extensivă prin intermediul rețelelor informatice din S.U.A. a fost efectuată între februarie 2001 și martie 2002, si-a ales un timp deosebit de prost pentru a expune neajunsurile de securitate națională din S.U.A. în lumina atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. McKinnon spune ceea ce a descoperit și discută motivația din spatele aventurilor sale online în acest interviu telefonic exclusiv cu Wired News-Știri prin cablu:

WN Care a fost motivul sau sursa de inspirație pentru efectuarea hacking-ului computerului? A fost filmul Jocuri de război?

Gary McKinnon spune ca: Principala mea sursă de inspirație a fost Hacker's Handbook de Hugo Cornwall. Prima ediție pe care am citit-o a fost prea plină de informații .... A trebuit să fie interzisă și a fost reeditată fără chestii sensibile din ea.

WN: Fără această carte ați fi putut să o faceți?

McKinnon: Aș fi făcut-o oricum pentru că am folosit internetul pentru a obține informații utile. Cartea mi-a dat drumul. Hacking-ul pentru mine a fost doar un mijloc pentru un scop.

WN: În ce fel?

McKinnon: Știam că guvernele au suprimat antigravitatea, tehnologiile legate de OZN, energia liberă sau ceea ce numesc energie zero. Acest lucru nu ar trebui să fie păstrat ascuns de public atunci când pensionarii nu își pot plăti facturile de combustibil.

WN: Ați găsit ceva în căutarea dovezilor de OZN-uri?

McKinnon: Desigur, a făcut-o. Există Proiectul de dezvăluire. Aceasta este o carte cu 400 de mărturii de la toți, de la controlorii de trafic aerian până la cei responsabili de lansarea de rachete nucleare. Martori foarte credibili. Vorbesc despre tehnologie inversă (prelucrată) preluată din ambarcațiuni extraterestre capturate sau distruse.

WN: La fel ca incidentul de la Roswell din 1947?

McKinnon: Presupun că a fost primul și să presupun că au fost alții. Acești oameni dependenți au oferit dovezi solide.

WN: Ce fel de dovezi?

McKinnon: Un expert fotografic NASA a spus că a existat o clădire 8 la Centrul Spațial Johnson, unde au aerografiat în mod regulat imagini ale OZN-urilor din imaginile prin satelit de înaltă rezoluție. Am fost conectat la NASA și am putut accesa acest departament. Aveau imagini imense, de înaltă rezoluție, stocate în fișierele lor de imagini. Acestea au filtrat și nefiltrate, sau procesate și neprocesate, fișiere. --------------- Identifică limba Afrikaans Albaneză Amharică Arabă Armeană Azeră Bască Bengaleză Bielorusă Birmană Bosniacă Bulgară Catalană Cebuană Cehă Chineză (Simplificată) Chineză (Tradițională) Coreeană Corsicană Croată Daneză Ebraică Engleză Esperanto Estonă Filipineză Finlandeză Franceză Frizonă occidentală Gaelică scoțiană Galeză Galiciană Georgiană Germană Greacă Gujarati Haitiană Hausa Hawaiiană Hindi Hmong Idiș Igbo Indoneziană Irlandeză Islandeză Italiană Japoneză Javaneză Kannada Kazahă Kârgâză Khmeră Kurdă Laoțiană Latină Letonă Lituaniană Luxemburgheză Macedoneană Maghiară Malaeză Malayalam Malgașă Malteză Maori Marathi Mongolă Neerlandeză Nepaleză Norvegiană Nyanja Paștună Persană Poloneză Portugheză Punjabi Română Rusă Samoană Sârbă Sesotho Shona Sindhi Singhaleză Slovacă Slovenă Somaleză Spaniolă Suedeză Sundaneză Swahili Tadjică Tamilă Telugu Thailandeză Turcă Ucraineană Urdu Uzbecă Vietnameză Xhosa Yoruba Zulu Engleză Conexiunea mea prin dial-up 56K a fost foarte înceată încercând să descarc unul dintre aceste fișiere imagine. Pe măsură ce se întâmplă asta, aveam controlul de la distanță al desktop-ului lor și, ajustând-o la rezoluția pe 4 biți și la rezoluția redusă a ecranului, am putut vedea una dintre aceste imagini. Era un obiect argintiu, în formă de țigară, cu sfere geodezice de o parte și de alta. Nu au existat cusături vizibile sau nituire. Nu a fost nici o referință la dimensiunea obiectului și imaginea a fost luată probabil de un satelit care privea în jos. Obiectul nu arăta făcut de om sau ceva asemănător cu ceea ce am creat. Pentru că folosesc o aplicație Java, puteam obține doar o captură de ecran a imaginii - nu a intrat în fișierele mele temporare de internet. La momentul meu încununat, cineva de la NASA a descoperit ceea ce făceam și am fost deconectat. De asemenea, am acces la foi de calcul Excel. Unul era intitulat "Ofițeri non-terestre". Acesta conține nume și ranguri ale personalului Forțelor Aeriene din S.U.A., care nu sunt înregistrați în altă parte. De asemenea, conținea informații despre transferurile de la navă la navă, dar nu am văzut niciodată numele acestor nave observate oriunde altundeva.

WN: Ar putea fi un fel de joc de strategie militară sau o schemă de situații ipotetice?

McKinnon: Armata vrea să aibă dominația militară a spațiului. Ceea ce am gasit ar putea fi un joc - este greu sa stii sigur.

WN: Unii spun că ați dat motivația OZN-ului pentru hacking-ul dvs. ca o distragere a atenției față de mai multe activități nefaste.

McKinnon: M-am uitat înainte și după 11 septembrie. Dacă aș fi vrut să distrag atenția pe cineva, n-aș fi ales ufologia, pentru că asta mă deschide la ridicol.

WN: Spuneți-mi despre experiențele dvs. în aplicarea legii și procedurile pe care le-ați parcurs.

McKinnon: Am fost arestat de către British National Hi Tech Crime Unit în martie 2002. M-au ținut în custodie timp de aproximativ șase sau șapte ore. Calculatorul meu și cele pe care le fixam pentru alte persoane au fost luate. Celelalte mașini au fost în cele din urmă returnate, dar mi-au păstrat hard disk-ul care a fost trimis în S.U.A. În noiembrie 2002, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a început eforturile de extrădare. 

WN: Serviciul de urmărire penală britanică a renunțat la acuzații pentru dvs. deoarece activitățile dvs. nu au implicat computere britanice.

McKinnon: Trebuia să fiu acuzat în mod oficial în 2003, dar un mandat nu a fost dat până în 2004 ... În iunie sau iulie 2005, am fost scoși de pe stradă de către Scotland Yard. Am fost ținut la secția de poliție Belgravia peste noapte. Purtaam ​​doar ceea ce aveam atunci când eram afară; N-am avut șansa de a purta un proces în instanță. Mi sa dat o cauțiune polițienească. 

WN: Când vor lua o decizie privind extrădarea?

McKinnon: Este la domnul secretar, John Reid. Termenul limită pentru reprezentări este 21 iunie 2006. 

Chiar și după această dată ar putea fi de până la 11 luni pentru a decide cu privire la 

soarta mea.

WN: Cum te-ai descurcat?

McKinnon: Doamne, e foarte îngrijorător și stresant. A fost mai rău pentru că sunt șomer. Am lucrat și 

plecând în IT, în contracte și chestii, înainte de asta, dar nimeni nu mă va atinge cu un stâlp mare de 

barje acum.

Istoria și expunerea amuletului Orfeu

Amuleta cu imaginea lui Orfeu, a provenit din Italia, iar ea prezintă imaginea unei persoane răstignite, iar mai jos scrie Orfeu și sub acesta Bachus. Orfeu a fost un muzician, poet și profet din mitologia greacă, fiul regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope. După Pindar, tată îi era zeul Helios-Apollo, care i-a dăruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes. Legendele despre Orfeu fac referire la abilitatea sa de a fermeca prin muzica sa toate creaturile vii, dar și pietrele, încercările sale de a-și învia soția, Euridice, a coborând după ea în infern, și iar la întoarcere a primit capacitășți profetice și a a fost fondatorul și profetul așa numitelor mistere orfice, fiind portretizat în mai multe forme de artă precum poezie, film, operă, muzică și pictură.  

Amuleta a fost achiziționata de E. Gerhard, a cărui întreagă colecție a ajuns la Muzeul Kaiser Friedrich din Berlin. Acolo a fost studiată de epigraful german Otto Kern care a inclus-o în colecția sa de fragmente orfice în 1922. 

Mai mulți cercetători au presupus că este autentică, inclusiv istoricul englez al religiei grecești, WKC Guthrie care a scris despre ea în cartea Orfeu și religia greacă în 1935. Deși este prezentă pe coperta Misteriilor lui Isus , Timothy Freke și Peter Gandy sunt de fapt destul de circumspecți în privința amuletei. În prezent aceasta amuletă a dispărut, iar noi, nu putem decât să ne întrebam dacă asemănarea cu răstignirea lui Isus a făcut ca această amuletă să dispară, având în vedere că datarea sa este anterioară nașterii lui Isus.

Geniul Srinivasa Ramanujan

Aflat pe patul de moarte, savantul i-a scris mentorului sau, matematicianul englez G.h.Hardy, ca un zeu i s-a aratat in vis si i-a dezvaluit niste calcule deosebite. Colegii sai de breasla au fost uluiti nu doar de aspectul mistic al afirmatiilor sale, cat si de formulele scrise de acesta, care nu puteau fi intelese de nimeni. Abia in anul 2002, matematicianul Sander Zwegers a demonstrat ca formulele redactate de indian erau corecte si ca acestea vor ajuta oamenii de stiinta sa inteleaga anumite aspecte legate de “gaurile negre” din spatiul cosmic. Misterioasa scrisoare a lui Ramanujan prezenta cateva functii care se comportau diferit de cunoscutele functii theta, dar totusi semanau cu acestea. Acestea au fost numite “functii theta false”. Savantul declarase ca aceste calcule ii fusesera aratate in vis, de catre zeita hindusa Namagiri. Matematicienii care au demonstrat ca formulele sale sunt corecte au fost uimiti de viziunea lui, pentru ca abia acum, folosind metode moderne, ei au putut ajunge la aceeasi concluzie ca Ramanujan. Calculele lui sunt cat se poate de utile in prezent. “Nimeni nu vorbea despre gaurile negre in anul 1920, iar acum munca lui Ramanujan ne ajuta sa le intelegem”, declara matematicianul Ken Ono. Srinivasa Ramanujan s-a nascut uintr-o familie saraca din India si a fost un autodidact, lucrand izolat de restul comunitatii de matematicieni din vremea lui. Considerat  “un geniu in stare pura”, savantul era foarte religios, fiind convins ca inspiratia lui venea de la o zeita hindusa, Namagiri. In ciuda dificultatilor materiale, el a ajuns la Universitatea Cambridge, castigandu-si asfel locul in randul matematicienilor de renume. A murit la numai 32 de ani, de tuberculoza.

Sursa: Daily Mail

Cazul rapirii lui Zanfretta de catre extraterestrii

Fortunato Zanfretta, 26 ani, căsătorii şi tată a doi copii, paznic de noapte, îşi făcea rondul obişnuit în jurul localităţii Marzano, aflată lângă Torriglia, în provincia Genova, Italia. Era aproape de miezul nopţii, ora 23:45, cer senin, vizibilitate perfectă, destul de frig. Apropiindu-se de una dintre cele mai izolate vile de vară, „Casa Nostra”, Zanfretta observă patru lumini, „ca patru torţe aranjate în triunghi, care se deplasau pe orizontală în lateral, la o înălţime de aproximativ un metru de la sol. Fiind convins că este vorba de una din spargerile atât de frecvente în zona aceea, el opreşte motorul maşinii şi încearcă să ia legătura prin radio cu şefii săi pentru a le raporta situaţia. Apucă să audă semnalul de recunoaştere al staţiei-bază, după care curentul i se întrerupe la bord. Îşi ia lanterna, care funcţiona normal şi se îndreaptă spre vilă. Ajuns în faţa porţii, înaltă de numai80 cm. Vede că luminile îşi continuau „jocul lor la numai 15 cm de acestea. Poarta era pe jumătate deschisă, iar uşa vilei, aliată la circa zece metri depărtare, era larg deschisă. Fiind convins că are de-a face cu hoţi, Zanfretta stinge lanterna şi îşi scoate armA. Între timp, cele patru lumini trec pc lângă cl şi dispar după latura nordică a vilei. Hotărât să le iasă înainte şi să le ia prin surprindere, el se îndreaptă spre colţul sudic al clădirii. Aşteptând aici cu lanterna în mâna stângă şi cu pistolul în dreapta, Zanfretta se pomeni împins brusc şi puternic din spate, după care căzu în iarbă. Scăpă lanterna din mână şi ea se aprinse singură când atinse pământul. Aliat la pământ, reuşi să apuce lanterna şi îndreptă fasciculul de lumină în sus. Văzu întâi „mai multe tuburi orizontale de culoare gri închis şi undeva, deasupra lor, la circa 3 m de la sol. „faţa entităţii: un cap imens, de culoare verde închis, cu lăţimea de aproximativ 60 cm, cu doi ochi triunghiulari enormi, înspăimântători, luminoşi, cu colţurile exterioare înclinate în sus, iar în partea de jos a frunţii se vedea încă un ochi de culoare gălbuie luminoasă, deasupra căruia erau nişte încreţituri proeminente neregulate. Pe părţile laterale ale capului se aflau nişte „ţepi mari şi ascuţiţi, care ţineau loc de păr, iar în faţa lor erau parcă nişte urechi verticale, ascuţite la vârfuri, ca nişte coarne. Această apariţie de coşmar dispăru brusc în câteva secunde, de parcă nici n-ar fi existat. Îngrozit la culme. Zanfretta ieşi din nou în drum cu intenţia de a merge spre maşina sa aflată la cca 100 m de vilă. El auzi deodată un sunet puternic, uniform, de nesuportat, ca sunetul unei centrifuge în continuă acceleraţie şi simţi un val de căldură extraordinară. Privind în urmă în direcţia vilei, de unde venea sunetul, el văzu deasupra acesteia, conturându-se foarte clar pe cerul întunecat, partea superioară a unui triunghi mare, aplatizat, ceva în genul unei pălării chinezeşti, a cărei bază părea să fie ascunsă de o lumină puternică, orbitoare. După ce această lumină se lăţi în spatele vilei pe latura N-S. Ţâşni drept în sus, dispărând în cer ca o săgeată. După care, Zanfretta ajunge la maşina sa, care avea din nou farurile aprinse şi radioul în funcţiune. Reuşeşte să dea alarma la bază urlând îngrozit în microfon: „…sunt nişte brute, nu sunt oameni! …”, apoi puterile îl părăsesc şi îşi pierde cunoştinţa. Era ora 0:16 minute. Se scurseseră 30 de minute de când începuse să se consume această dramă. A fost găsit cu faţa în jos în mijlocul câmpului, la 80 m depărtare de maşina sa, undeva la SE de vilă, la ora 1:06. Trecuseră încă 50 de minute care îi lipseau din viaţă şi pe care, de fapt, nu şi le putea explica. Era într-o stare de agitaţie nemaipomenită (se pregătea să se apere cu pistolul, crezând că „ei” vin să-l răpească), terorizat, tremurând, complet demoralizat. 

Cercetările ulterioare. 

Ulterior, în urma cercetărilor, s-au mai putut face o serie de constatări interesante. Astfel, atât poarta de la grădină, cât şi uşa de la intrarea principală în vilă au fost găsite închise şi încuiate, contrar declaraţiilor lui Zanfretta.

Din casă nu lipsea nimic. În locul unde a fost găsit paznicul, s-a descoperit o amprentă pe sol în formă de potcoavă, cu un diametru minim de 2,5 m şi maxim de 8 m. La NV de vilă, pe un loc plan, a fost găsită încă o urmă în formă de potcoavă cu un diametru de aprox. 2 m, care nu se putea vedea la lumina zilei, ci numai noaptea datorită unei luminiscenţe proprii. La colţul de sud al vilei, unde Zanfretta a fost doborât în iarbă, a fost descoperită o movilă de pământ proaspăt scurmat. În spatele casei, în locul unde martorul alirmă că a văzut marele triunghi luminos, a fost găsit, a doua zi după întâmplare, un nivel destul de ridicat de radioactivitate. Făcându-se investigaţii ulterioare, s-a constatat că existau mai multe persoane care fuseseră martorele evoluţiilor unor lumini ciudate pe cer, în aceeaşi scară şi în aceeaşi zonă.

Regresia hipnotică a scos adevărul la iveală. 

Supus unor şedinţe succesive dc regresie hipnotică, Zanfretta a dezvăluit  numeroaselor persoane participante la experienţe amănunte revelatoare la cele două perioade de timp în care nu-şi mai amintea ce făcuse. Aflat în stare de hipnoză, martorul nu numai că a confirmat în amănunţime cele mai mici detalii ale experienţei trăite de el şi descrise în stare de conştienţă, dar, în decursul povestirii, a mai introdus, fără să i se ceară, o experienţă suplimentară, de care el nu amintise în stare conştientă şi care vine să umple complet primul gol de timp – de 10 minute, atât cât îi trebuise să străbată distanta de 100 în de la maşină la vilă şi înapoi. Expresia lui de la început, care dezvăluie teroarea de care a fost cuprins când a văzut acele fiinte monstruoase, protestele lui puternice la început prin care arată că nu vrea să meargă împreună cu aceste flinte care s-au aplecat asupra lui pentru a-l ridica să-l ducă „în altă parte”, împotriva voinţei lui, au fost urmate de alte expresii care arată faptul că acum voinţa lui este total dependentă de voinţa „răpitorilor”. Din cele spuse de martor în stare de hipnoză şi în ciuda unor încercări timide de a opune rezistentă, reiese evident starea de sugestibilitate şi captivitate în care s-a aliat Zanfretta pe tot parcursul experienţei sale, după cum evident este şi faptul că acele flinte folosiseră nişte metode necunoscute care l-au paralizai, neputând nici să se mişte, nici să privească în jur; de asemenea, acele fiinţe i-au transmis anumite concepte şi mesaje, lira evident pentru toţi cei prezenţi că el dorea să ştie „cine” sau „ce” îl atingea şi îl manipula, de asemenea, el înţelegea că este vorba de nişte fiinţe de natură extraterestră; de asemenea, se ruga să fie lăsat să meargă acasă, îi ruga să înceteze să-l tortureze, să-i ia acel „lucru” de pe cap, să nu-i mai orbească ochii cu lumina aceea puternică, să fie scos din căldura de nesuportat în care era ţinut. Era evidentă pentru toţi cei de faţă supunerea totală a martorului de către acei „monştri” – supunere pe care el n-o admite la nivelul conştientului. Această supunere a fost confirmată de mai multe ori în cursul retrăirii experienţei sale în stare de hipnoză.

Dosar OZN România colecţia fenomenelor stranii – Călin N. Turcu

Misterul sabiei înfipte în piatră

Intr-o capela din Monte Siepi, Italia, exista o sabie antica, infipa in piatra ce ar putea fi cheia descifrarii acestui mister.Legenda spune că atunci când nimeni nu a avut forţa necesară să scoată sabia din piatră, Arthur - personaj caracterizat prin îndeplinirea unor sarcini imposibile, a reuşit să preia conducerea regatului său, doar pentru că a putut să tragă sabia din piatră.

Povestea sabiei porneşte din anul 1148 când San (Sfântul) Galgano Guidotti, un cavaler al Mesei Rotunde, a înfipt sabia în piatră. Galgano Guidotti a fost un cavaler crud şi foarte violent, cauza pentru care a fost îndepărtat din ordinul Cavalerilor. El s-a retras într-o peşteră din Monte Siepi unde având o relevaţie a renunţ la viaţa de până atunci. Arhanghelului Mihail i-a spus că trebuie să rupă sabia şi să înceapă o viaţă nouă pentru a găsi mântuirea. În acest fel, Galgano Guidotti, a izbit sabia de o rocă imensă, iar sabia în loc să se rupă s-a înfipt în piatră. Din acea clipă, cavalerul devenit călugăr între timp, a folosit piatra cu sabia înfiptă în ea drept altar, la care s-a rugat până la ultima sa suflare.

Galgano Guidotti a fost canonizat de Papa Lucius III în 1185 la doar câţiva ani după moartea sa. Călugării au construit o mănăstire în jurul altarului de piatră şi al ideii de sabie. Capela conţine încă sabia în piatră, deşi acum este învelită în plastic, astfel oamenii nu vor mai încerca s-o fure ca să devină regi al Angliei cu ea. Legenda spune că un om a încercat s-o fure pentru a deveni rege, dar nu a reuşit. Dovada acestei poveşti este încă vie în capela, unde se afla o pereche de mâini mumificate. 

Grotele Longyou sau „peșteri artificiale” aflate în China

Grotele Longyou sunt imense „peșteri artificiale” aflate în China, nu departe de satul Shiyan Beicun, pe râul Qu și se crede că au fost cioplite în rocă (gresie) la o dată anterioară instaurării Dinastiei Qin (anul 221 î.e.n.). Totuși, în textele rămase din acele vremuri nu apare nicio mențiune referitoare la realizarea sau, măcar, la existența imenselor peșteri. Enigmaticele și fascinantele grote subpământene au fost descoperite cu numai 25 de ani în urmă iar una dintre ele a fost amenajată pentru a putea fi vizitată de către turiști.

În anul 1992, un cetățean chinez de o curiozitate ieșită din comun, pe nume Wu Anai, nutrea o puternică bănuială că un iaz din satul său, Shiyan Beicun, n-ar avea origini naturale, că ar ascunde un mare și vechi secret. Așa că s-a hotărât să afle cum stau lucrurile. Împreună cu alți consăteni, el a cumpărat o pompă puternică și au pus-o în funcțiune, pentru a extrage toată apa din iaz. După 17 zile de pompare, nivelul apei a căzut suficient pentru a ieși la iveală intrarea unei grote străvechi, care părea să fie construită de către mâna omului, bănuiala lui Anai fiind confirmată.

Oricine va pătrunde în grotele Longyou va  fi impresionat de către giganticele lor încăperi subpământene și se va întreba cine au fost oamenii care au depus imensul volum de muncă necesar extragerii unui asemenea volum de piatră. Fiecare dintre grote are o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați și o înălțime mai mare de 30 de metri. Suprafața totală a grotelor Longyou este de peste 30.000 de metri pătrați. Dat fiind aspectul pereților, care prezintă urmele unei migăloase și anevoioase munci de cioplire cu dalta, se exclude posibilitatea ca imensele săli subterane să fie opera Naturii.

Tavanul, pereții și coloanele de susținere din grotele Longyou sunt finisate într-o manieră identică, fiind observabile cu ușurință, la nivelul pereților, benzile paralele, late de 60 de centimetri. În total, au fost descoperite 24 de peșteri săpate în gresie. Unele semne și simboluri din străvechile grote sunt asemănătoare cu acelea ce pot fi observate pe ceramica găsită în apropiere, care datează, după cum estimează unii specialiști, din perioada 800-500 î.Hr. În enigmaticele grote, există, de asemenea, scări, coloane și personaje sculptate cu o extraordinară măiestrie artistică.

După unele estimări, pentru crearea grotelor a trebuit să fie excavat un milion de metri cubi de rocă. Indiscutabil, o lucrare atât de amplă ar fi trebuit să fie menționată, în scrierile lor, de către autorii antici ai Chinei, precum și de către călătorii străini care au trecut pe acele meleaguri. Straniu este că lipsește orice mențiune despre grotele Longyou. La fel ca și grecii sau romanii, chinezii din vechime consemnau cu atenție toate realizările și evenimentele istorice importante ale timpului lor iar o lucrare de amploare, cum ar fi săparea grotelor Longyou, n-ar fi avut cum să fie ignorată de către cronicarii epocii.

Pe cât de imense și fascinante sunt sălile subterane de la Longyou, pe atât de mare este enigma lor!

Edward Leedskalnin si povestea castelului de coral

Megaliţii antichităţii ne impresionează astăzi prin imensitatea blocurilor de piatră, probabil, imposibil de manipulat cu mâinile goale. Dar şi prin tehnica de tăiere şi aranjare perfectă a acestora în structuri durabile. Ipotezele despre cum au fost ridicate asemenea pietroaie sunt multe, dar niciuna convingătoare. Aşa că singura explicaţie rămâne ajutorul extratereştrilor, singurii care ar fi putut muta din loc, pe distanţe mari şi la înălţimi mari, blocuri de piatră grele de câteva tone. Dar şi oamenii pot face asta, şi nici măcar nu e nevoie de mai mulţi. Un letonian a lăsat în urma lui o grădină de megaliţi, construită cu mâna lui, de unul singur. Din păcate, tehnologia secretă pe care a folosit-o Edward Leedskalnin a rămas un mister. Dar Castelul de Coral există şi acum, cu megaliţii lui colosali.

Dragoste de piatră. Edward Leedskalnin (Edvards Liedskalninš) s-a născut pe 12 ianuarie 1887, în parohia Stameriena, Letonia. Unii spun că a fost doar un sculptor excentric, alţii, un mare om de ştiinţă. Familia lui era săracă, n-a apucat să facă mai mult de patru clase. Mai era şi bolnăvicios, motiv pentru care stătea mai mult în casă, citind. Aşa că a întrerupt şcoala, se plictisise de ea. La vârsta de 26 de ani era gata să se însoare, dar Agnes Scuffs, mireasa de 16 ani, s-a răzgândit cu o zi înaintea nunţii, când şi-a dat seama că şi-a ales un bărbat prea sărac şi prea bătrân pentru ea. Distrus, Leedskalnin a plecat în America, unde a găsit de lucru la tăiat lemne în Canada, California şi Texas. Munca grea l-a îmbolnăvit şi mai rău, a făcut tuberculoză. Fiindcă avea nevoie de o climă caldă, s-a mutat în Florida şi a cumpărat o mică bucată de pământ în Florida City. De dorul fetei, în următorii 20 de ani, Leedskalnin n-a făcut decât un singur lucru: a construit „Rock Gate Park”, o grădină de megaliţi. Spera astfel să atragă atenţia fostei logodnice, dar până la sfârşitul vieţii, fata n-a vrut să audă de el. În schimb, letonianul a reuşit să atragă atenţia presei şi întregii lumi cu construcţia lui misterioasă.

Singur şi fără utilaje. Când blocurile de piatră sculptate artistic au început să răsară, oamenii au devenit curioşi. Ziariştii au început să-l caute pe Leedskalnin şi să-l întrebe cum face treaba asta. N-au primit decât răspunsuri vagi. A fost pândit zi şi noapte, mai ales noaptea, fiindcă letonianul nu lucra pe lumină. Dar n-a fost niciodată surprins ridicând pietrele de 30 de tone. Nu avea niciun ajutor, lucra singur, la lumina lanternei, fără macara, fără maşinării complexe, doar nişte pârghii şi lanţuri. În total, „a plantat” în grădina de piatră peste 1.100 de tone de corali în formă de băncuţe, mese, ziduri şi forme artistice. Mai târziu, construcţia urma să fie cunoscută sub numele de Castelul de Coral. În mărturisirile lui, Leedskalnin spunea că a folosit instrumente obişnuite, majoritatea realizate din lemn, şi piese de la un Ford mai vechi. Refuza să spună cum a mutat pietrele, de fapt, nici cum le-a tăiat sau cum le-a transportat nu se ştie. Şi nici cum de le-a îmbinat atât de perfect, fără să folosească mortar. Avea o singură replică: „Eu înţeleg legile greutăţilor şi pârghiilor şi ştiu secretele oamenilor care au construit piramidele”. Îşi năucea cu aceste vorbe turiştii, fiindcă omul a deschis până la urmă construcţia pentru public, oferind tururi de grădină pentru 10 de cenţi. Oferea chiar şi cazare, iar copiilor le gătea hot dog, preparat într-o oală sub presiune, invenţie proprie. 

„Secretul este să ştii cum!”. Mai mult decât că a ridicat de unul singur această imensă construcţie, letonianul a şi mutat-o. Tot pe întuneric. Şi nu în cartierul vecin, ci la 16 km, aproape de Homestead. La mijlocul anilor ’30, Leedskalnin a închiriat un camion cu care să transporte pietrele. Dar şoferului i-a spus să plece. După câteva minute, omul a auzit un zgomot puternic şi s-a întors în fugă. A găsit camionul încărcat, dar cum au ajuns pietrele acolo, n-a văzut. În mai puţin de o lună, letonianul a aşezat megaliţii la locul lor, exact cum fuseseră iniţial. Mai multe persoane s-au lăudat că au reuşit să-l vadă manevrând rocile. Vecinul lui Edward spune că l-a văzut punând palmele pe piatră, după care cânta un cântecel şi pietrele începeau să se mişte singure prin curte. Nişte tineri au văzut şi ei cum blocurile de coral pluteau prin grădină „ca baloanele umplute cu hidrogen”. În puţinele imagini în care apare, Leedskalnin nu ridică pietrele, ci doar manevrează nişte lanţuri pe un scripete fixat în vârful unui trepied de lemn. 

În vârful trepiedului este însă o misterioasă cutie, despre care se crede că ascunde secretul tehnologiei. „Am aflat cum egiptenii şi popoarele din Peru, Yucatan şi Asia, folosindu-se numai de instrumente primitive, au ridicat şi au aşezat perfect blocuri de piatră care cântăreau multe tone”, a scris Leedskalnin într-una din cele patru broşuri lăsate posterităţii. Singura declaraţie pe care a dat-o presei a fost: „Nu este chiar dificil. Secretul este să ştii cum!”.

7129/6105195. Pe 9 noiembrie 1951, letonianul a lăsat un bilet la poartă: „Plecat la spital”. A luat autobuzul şi s-a internat la Jackson Memorial Hospital din Miami. Pe parcursul tratamentului, a suferit un accident vascular cerebral. A murit după 28 de zile din cauza unei pielonefrite. Avea 64 de ani. Se spune că, în certificatul de deces, este trecută la cauza morţii: uremie. După moartea lui, un nepot care trăia în Michigan, a moştenit castelul. În 1953, l-a vândut unei familii din Chicago. Vestea că Leedskalnin s-a stins a ajuns şi la urechile fostei logodnice, care între timp se măritase. N-a vrut să audă de el. În urmă cu câţiva ani, cercetătorii au reuşit să dea de Agnes, căreia letonianul i-a dedicat broşura „Sweet Sixteen“. Femeia emigrase în Olanda. A refuzat din nou să viziteze castelul: „Nu, mulţumesc, nu mă interesează“.  

Interesant este că, deasupra patului lui Leedskalnin din propria construcţie, e o placă pe care scrie, ca un fel de testament: „The Secret of the Universe is 7129/6105195”. Atât şi nimic altceva. Nu a explicat nimănui secretul,  a locuit tot timpul singur şi numai în grădina de coral. Mânca sardele, biscuiţi, ouă şi lapte, pe care le cumpăra de la magazinele din colţ, iar legumele şi fructele şi le cultiva singur. După un timp, s-a mai găsit şi o cutie cu indicii care au condus la cei 3.500 de dolari puşi deoparte din taxa de intrare şi vânzarea primei proprietăţi. 

 O colecţie de ciudăţenii. Ce găsim în acest castel de coral care ocupă o suprafaţă de 5 ha? 

Un turn de 160 de tone format din blocuri de piatră de aproximativ 9 tone fiecare. Între aceste ziduri, letonianul şi-a amenajat la etaj o cameră, cu un pat auster, dar care e prevăzut cu un mecanism care-l poate ridica până la tavan. La parter, şi-a stabilit atelierul în care s-au găsit unelte banale. În întreaga construcţie nu există instalaţii, ţevi, cabluri. Zidul ce înconjoară grădina e înalt de 2,5  metri, iar blocurile uriaşe sunt de două ori mai grele decât cele folosite la Piramida din Gizeh. Sculpturile reprezintă un cadran solar, un telescop (30 tone şi 7m), un obelisc, o fântână, stele şi planete, mese, 25 de scaune tip balansoar, scaune în formă de semilună, o cadă de baie, paturi şi un tron regal. O poartă de 45 de tone se deschidea până de curând doar la atingerea unui deget. 

Când nu a mai funcţionat, echipa de ingineri care a reparat mecanismul a fost impresionată de simplitatea lui. L-au refăcut, dar nu se mai mişcă la fel de lin. Mai găsim şi un obelisc de 12 metri şi 28,5 tone. 

Teoria magneţilor individuali. În timpul vieţii sale, Leedskalnin a publicat în ziarele locale cinci broşuri. Prima e, de fapt, un tratat de educaţie morală, tipărit doar pe paginile din stânga, şi începe cu următoarea prefaţă: „Cititorule, în cazul în care pentru orice motiv, nu îţi plac lucrurile pe care le spun, am lăsat spaţiu, astfel încât să poţi scrie opinia ta vizavi”. Într-o broşură, Leedskalnin şi-a vărsat furia pe fata care l-a refuzat. În „Sweet Sixteen” susţine că fetele ar trebui să rămână curate tot restul vieţii, băieţii sunt cei care le murdăresc. Castitatea fetelor este atât de importantă încât, „în cazul în care mama unei fete crede că există un băiat undeva care are nevoie de experienţă sexuală, atunci ea însăşi ar putea fi o staţie experimentală pentru băiat, pentru a-şi salva astfel fata”. Cea de a doua secţiune continuă tema educaţiei morale, cu sfaturi despre cum trebuie să-şi crească părinţii odraslele. Leedskalnin era retras, dar avea opinii politice puternice. El acorda drept de vot numai proprietarilor (şi proporţionakl cu mărimea proprietăţii) şi susţinea că „Oricine este prea slab pentru a-şi construi propria viaţă nu este suficient de puternic pentru a vota”. Cea mai importantă scriere a lui conţine teorii despre interacţiunea dintre electricitate, magnetism şi corp. Metalul în sine nu este magnet, adevăraţii magneţi (individuali) circulă în metal. Toată materia e acţionată de ceea ce el a numit „magneţi individuali”. Lucrurile conţin un număr diferit de magneţi. De exemplu, fierul are mai mulţi magneţi decât lemnul. Daca am face o baterie cu cupru pentru borna pozitivă şi carne de vită pentru terminalul negativ, am primi mai mulţi magneţi decât atunci când am folosi la borna pozitivă cupru, iar la cealaltă cartofi dulci. Oamenii de ştiinţă au observat tot timpul doar „o jumătate din conceptul întreg”, credea el. 

Mic, dar voinic. Principalele întrebări care se ridică în legătură cu această construcţie colosală ar fi: Cum a reuşit un om firav, cu puţin peste 45 de kg, să mute şi să asambleze cu mâinile goale nişte blocuri de piatră de câteva tone? Ce cunoştinţe ştiinţifice deţinea acest funcţionar modest, cu numai 4 clase? Cum a încărcat pietrele în camion în câteva minte şi cum le-a descărcat? De ce a mutat grădina? De ce realizat tocmai sculpturi cu teme astronomice? Şi, la urma urmei, de ce a făcut acest ansamblu de megaliţi moderni, comparat cu faimosul Stonehenge, cu piramidele egiptene şi Taj Mahal (ridicat în 20 de ani, de mii de sclavi), dacă nu a desecretizat metoda de lucru şi nici n-a profitat în vreun fel de pe urma ei? Leedskalnin provenea dintr-o familie de zidari, dar de la a ridica o casă până la a jongla cu stâncile e cale lungă. Singurul mecanism descifrat este cel al porţii, care nu se bazează pe nimic altceva decât un ax. Dar cum de a reuşit să scobească piatra, fără zgomot, în timp extrem de scurt, fără utilaje, nu înţelege nimeni. El sugera în scrierile lui că s-a folosit de magnetism, în încăperea în care dormea găsindu-se ulterior o roată cu magneţi. Dar la ce folosea cutia din vârful trepiedului şi unde a dispărut? A fost Leedskalnin un om de ştiinţă care a făcut poate cea mai mare descoperire a secolului?

Explicaţii care nu conving. Unii cercetători consideră că misterul poate fi elucidat pornind de la decizia letonianului de a muta ansamblul. Oficial, motivul ar fi ba un nou cartier care îi ameninţa intimitatea, ba nişte huligani, care-l bătuseră, sperând că e putred de bani. Se pare că Leedskalnin a găsit un loc mai potrivit pentru opera lui, cu proprietăţi neobişnuite, în care lucrurile deveneau mai uşoare, iar pietrele puteau fi transportate uşor dintr-un loc în altul. Există aşa ceva? Unii susţin că Leedskalnin nu descoperise secretele levitaţiei sau antigravitaţiei, ci pe cel al forţelor telurice ale Pământului. Astfel, el şi-a mutat castelul pe un vortex energetic mai puternic. Poziţia construcţiei ar fi fost aleasă la intersecţia unor benzi energetice, lucru uşor de demonstrat, traseele acestora fiind cunoscute specialiştilor. În aceste puncte, lucrurile devin uşoare ca fulgul. Mai exact, Castelul de Coral stă pe o anomalie gravitaţională. Cum nu cunoaştem o alta, uşor accesibilă, nu gropile de pe fundul oceanelor, teoria e încă o ipoteză. Alţii presupun că letonianul a mişcat pietrele bombardându-le cu unde radio. Alţii au căutat cheia misterului în scrierile lui. „Sweet Sixteen”, un text destul de caraghios, ar trebui să conţină indicii ascunse. Tocmai de aceea, Leedskalnin a lăsat paginile goale, pentru ca acela care citeşte să transcrie textul decriptat. Dar care este codul? 7129/6105195? Până în prezent, nu s-a găsit nimic. Poate chiar numărul 16 e cheia. Textele originale sunt aici. 

Pasagerul Leedskalnin. 

Pe website-ul www.ellisisland.org, îl găsim pe Leedskalnin, ca pasager pe vasul Pennsylvania, plecat din Hamburg şi ajuns la New York pe 6 aprilie 1912. Numele lui e ortografiat altfel (după cum a crezut funcţionarul), iar la domiciliu este trecut Kuzylas, Russia. Fără îndoială este vorba de excentricul nostru, care avea 25 de ani şi călătorea cu încă doi conaţionali, cam de aceeaşi vârstă. Mai aflăm că au venit la un prieten comun, că avea ochi albaştri, era sănătos, nu s-a declarat poligam sau anarhist şi măsura cam 1,70 m.