Edward Leedskalnin si povestea castelului de coral

Megaliţii antichităţii ne impresionează astăzi prin imensitatea blocurilor de piatră, probabil, imposibil de manipulat cu mâinile goale. Dar şi prin tehnica de tăiere şi aranjare perfectă a acestora în structuri durabile. Ipotezele despre cum au fost ridicate asemenea pietroaie sunt multe, dar niciuna convingătoare. Aşa că singura explicaţie rămâne ajutorul extratereştrilor, singurii care ar fi putut muta din loc, pe distanţe mari şi la înălţimi mari, blocuri de piatră grele de câteva tone. Dar şi oamenii pot face asta, şi nici măcar nu e nevoie de mai mulţi. Un letonian a lăsat în urma lui o grădină de megaliţi, construită cu mâna lui, de unul singur. Din păcate, tehnologia secretă pe care a folosit-o Edward Leedskalnin a rămas un mister. Dar Castelul de Coral există şi acum, cu megaliţii lui colosali.

Dragoste de piatră. Edward Leedskalnin (Edvards Liedskalninš) s-a născut pe 12 ianuarie 1887, în parohia Stameriena, Letonia. Unii spun că a fost doar un sculptor excentric, alţii, un mare om de ştiinţă. Familia lui era săracă, n-a apucat să facă mai mult de patru clase. Mai era şi bolnăvicios, motiv pentru care stătea mai mult în casă, citind. Aşa că a întrerupt şcoala, se plictisise de ea. La vârsta de 26 de ani era gata să se însoare, dar Agnes Scuffs, mireasa de 16 ani, s-a răzgândit cu o zi înaintea nunţii, când şi-a dat seama că şi-a ales un bărbat prea sărac şi prea bătrân pentru ea. Distrus, Leedskalnin a plecat în America, unde a găsit de lucru la tăiat lemne în Canada, California şi Texas. Munca grea l-a îmbolnăvit şi mai rău, a făcut tuberculoză. Fiindcă avea nevoie de o climă caldă, s-a mutat în Florida şi a cumpărat o mică bucată de pământ în Florida City. De dorul fetei, în următorii 20 de ani, Leedskalnin n-a făcut decât un singur lucru: a construit „Rock Gate Park”, o grădină de megaliţi. Spera astfel să atragă atenţia fostei logodnice, dar până la sfârşitul vieţii, fata n-a vrut să audă de el. În schimb, letonianul a reuşit să atragă atenţia presei şi întregii lumi cu construcţia lui misterioasă.

Singur şi fără utilaje. Când blocurile de piatră sculptate artistic au început să răsară, oamenii au devenit curioşi. Ziariştii au început să-l caute pe Leedskalnin şi să-l întrebe cum face treaba asta. N-au primit decât răspunsuri vagi. A fost pândit zi şi noapte, mai ales noaptea, fiindcă letonianul nu lucra pe lumină. Dar n-a fost niciodată surprins ridicând pietrele de 30 de tone. Nu avea niciun ajutor, lucra singur, la lumina lanternei, fără macara, fără maşinării complexe, doar nişte pârghii şi lanţuri. În total, „a plantat” în grădina de piatră peste 1.100 de tone de corali în formă de băncuţe, mese, ziduri şi forme artistice. Mai târziu, construcţia urma să fie cunoscută sub numele de Castelul de Coral. În mărturisirile lui, Leedskalnin spunea că a folosit instrumente obişnuite, majoritatea realizate din lemn, şi piese de la un Ford mai vechi. Refuza să spună cum a mutat pietrele, de fapt, nici cum le-a tăiat sau cum le-a transportat nu se ştie. Şi nici cum de le-a îmbinat atât de perfect, fără să folosească mortar. Avea o singură replică: „Eu înţeleg legile greutăţilor şi pârghiilor şi ştiu secretele oamenilor care au construit piramidele”. Îşi năucea cu aceste vorbe turiştii, fiindcă omul a deschis până la urmă construcţia pentru public, oferind tururi de grădină pentru 10 de cenţi. Oferea chiar şi cazare, iar copiilor le gătea hot dog, preparat într-o oală sub presiune, invenţie proprie. 

„Secretul este să ştii cum!”. Mai mult decât că a ridicat de unul singur această imensă construcţie, letonianul a şi mutat-o. Tot pe întuneric. Şi nu în cartierul vecin, ci la 16 km, aproape de Homestead. La mijlocul anilor ’30, Leedskalnin a închiriat un camion cu care să transporte pietrele. Dar şoferului i-a spus să plece. După câteva minute, omul a auzit un zgomot puternic şi s-a întors în fugă. A găsit camionul încărcat, dar cum au ajuns pietrele acolo, n-a văzut. În mai puţin de o lună, letonianul a aşezat megaliţii la locul lor, exact cum fuseseră iniţial. Mai multe persoane s-au lăudat că au reuşit să-l vadă manevrând rocile. Vecinul lui Edward spune că l-a văzut punând palmele pe piatră, după care cânta un cântecel şi pietrele începeau să se mişte singure prin curte. Nişte tineri au văzut şi ei cum blocurile de coral pluteau prin grădină „ca baloanele umplute cu hidrogen”. În puţinele imagini în care apare, Leedskalnin nu ridică pietrele, ci doar manevrează nişte lanţuri pe un scripete fixat în vârful unui trepied de lemn. 

În vârful trepiedului este însă o misterioasă cutie, despre care se crede că ascunde secretul tehnologiei. „Am aflat cum egiptenii şi popoarele din Peru, Yucatan şi Asia, folosindu-se numai de instrumente primitive, au ridicat şi au aşezat perfect blocuri de piatră care cântăreau multe tone”, a scris Leedskalnin într-una din cele patru broşuri lăsate posterităţii. Singura declaraţie pe care a dat-o presei a fost: „Nu este chiar dificil. Secretul este să ştii cum!”.

7129/6105195. Pe 9 noiembrie 1951, letonianul a lăsat un bilet la poartă: „Plecat la spital”. A luat autobuzul şi s-a internat la Jackson Memorial Hospital din Miami. Pe parcursul tratamentului, a suferit un accident vascular cerebral. A murit după 28 de zile din cauza unei pielonefrite. Avea 64 de ani. Se spune că, în certificatul de deces, este trecută la cauza morţii: uremie. După moartea lui, un nepot care trăia în Michigan, a moştenit castelul. În 1953, l-a vândut unei familii din Chicago. Vestea că Leedskalnin s-a stins a ajuns şi la urechile fostei logodnice, care între timp se măritase. N-a vrut să audă de el. În urmă cu câţiva ani, cercetătorii au reuşit să dea de Agnes, căreia letonianul i-a dedicat broşura „Sweet Sixteen“. Femeia emigrase în Olanda. A refuzat din nou să viziteze castelul: „Nu, mulţumesc, nu mă interesează“.  

Interesant este că, deasupra patului lui Leedskalnin din propria construcţie, e o placă pe care scrie, ca un fel de testament: „The Secret of the Universe is 7129/6105195”. Atât şi nimic altceva. Nu a explicat nimănui secretul,  a locuit tot timpul singur şi numai în grădina de coral. Mânca sardele, biscuiţi, ouă şi lapte, pe care le cumpăra de la magazinele din colţ, iar legumele şi fructele şi le cultiva singur. După un timp, s-a mai găsit şi o cutie cu indicii care au condus la cei 3.500 de dolari puşi deoparte din taxa de intrare şi vânzarea primei proprietăţi. 

 O colecţie de ciudăţenii. Ce găsim în acest castel de coral care ocupă o suprafaţă de 5 ha? 

Un turn de 160 de tone format din blocuri de piatră de aproximativ 9 tone fiecare. Între aceste ziduri, letonianul şi-a amenajat la etaj o cameră, cu un pat auster, dar care e prevăzut cu un mecanism care-l poate ridica până la tavan. La parter, şi-a stabilit atelierul în care s-au găsit unelte banale. În întreaga construcţie nu există instalaţii, ţevi, cabluri. Zidul ce înconjoară grădina e înalt de 2,5  metri, iar blocurile uriaşe sunt de două ori mai grele decât cele folosite la Piramida din Gizeh. Sculpturile reprezintă un cadran solar, un telescop (30 tone şi 7m), un obelisc, o fântână, stele şi planete, mese, 25 de scaune tip balansoar, scaune în formă de semilună, o cadă de baie, paturi şi un tron regal. O poartă de 45 de tone se deschidea până de curând doar la atingerea unui deget. 

Când nu a mai funcţionat, echipa de ingineri care a reparat mecanismul a fost impresionată de simplitatea lui. L-au refăcut, dar nu se mai mişcă la fel de lin. Mai găsim şi un obelisc de 12 metri şi 28,5 tone. 

Teoria magneţilor individuali. În timpul vieţii sale, Leedskalnin a publicat în ziarele locale cinci broşuri. Prima e, de fapt, un tratat de educaţie morală, tipărit doar pe paginile din stânga, şi începe cu următoarea prefaţă: „Cititorule, în cazul în care pentru orice motiv, nu îţi plac lucrurile pe care le spun, am lăsat spaţiu, astfel încât să poţi scrie opinia ta vizavi”. Într-o broşură, Leedskalnin şi-a vărsat furia pe fata care l-a refuzat. În „Sweet Sixteen” susţine că fetele ar trebui să rămână curate tot restul vieţii, băieţii sunt cei care le murdăresc. Castitatea fetelor este atât de importantă încât, „în cazul în care mama unei fete crede că există un băiat undeva care are nevoie de experienţă sexuală, atunci ea însăşi ar putea fi o staţie experimentală pentru băiat, pentru a-şi salva astfel fata”. Cea de a doua secţiune continuă tema educaţiei morale, cu sfaturi despre cum trebuie să-şi crească părinţii odraslele. Leedskalnin era retras, dar avea opinii politice puternice. El acorda drept de vot numai proprietarilor (şi proporţionakl cu mărimea proprietăţii) şi susţinea că „Oricine este prea slab pentru a-şi construi propria viaţă nu este suficient de puternic pentru a vota”. Cea mai importantă scriere a lui conţine teorii despre interacţiunea dintre electricitate, magnetism şi corp. Metalul în sine nu este magnet, adevăraţii magneţi (individuali) circulă în metal. Toată materia e acţionată de ceea ce el a numit „magneţi individuali”. Lucrurile conţin un număr diferit de magneţi. De exemplu, fierul are mai mulţi magneţi decât lemnul. Daca am face o baterie cu cupru pentru borna pozitivă şi carne de vită pentru terminalul negativ, am primi mai mulţi magneţi decât atunci când am folosi la borna pozitivă cupru, iar la cealaltă cartofi dulci. Oamenii de ştiinţă au observat tot timpul doar „o jumătate din conceptul întreg”, credea el. 

Mic, dar voinic. Principalele întrebări care se ridică în legătură cu această construcţie colosală ar fi: Cum a reuşit un om firav, cu puţin peste 45 de kg, să mute şi să asambleze cu mâinile goale nişte blocuri de piatră de câteva tone? Ce cunoştinţe ştiinţifice deţinea acest funcţionar modest, cu numai 4 clase? Cum a încărcat pietrele în camion în câteva minte şi cum le-a descărcat? De ce a mutat grădina? De ce realizat tocmai sculpturi cu teme astronomice? Şi, la urma urmei, de ce a făcut acest ansamblu de megaliţi moderni, comparat cu faimosul Stonehenge, cu piramidele egiptene şi Taj Mahal (ridicat în 20 de ani, de mii de sclavi), dacă nu a desecretizat metoda de lucru şi nici n-a profitat în vreun fel de pe urma ei? Leedskalnin provenea dintr-o familie de zidari, dar de la a ridica o casă până la a jongla cu stâncile e cale lungă. Singurul mecanism descifrat este cel al porţii, care nu se bazează pe nimic altceva decât un ax. Dar cum de a reuşit să scobească piatra, fără zgomot, în timp extrem de scurt, fără utilaje, nu înţelege nimeni. El sugera în scrierile lui că s-a folosit de magnetism, în încăperea în care dormea găsindu-se ulterior o roată cu magneţi. Dar la ce folosea cutia din vârful trepiedului şi unde a dispărut? A fost Leedskalnin un om de ştiinţă care a făcut poate cea mai mare descoperire a secolului?

Explicaţii care nu conving. Unii cercetători consideră că misterul poate fi elucidat pornind de la decizia letonianului de a muta ansamblul. Oficial, motivul ar fi ba un nou cartier care îi ameninţa intimitatea, ba nişte huligani, care-l bătuseră, sperând că e putred de bani. Se pare că Leedskalnin a găsit un loc mai potrivit pentru opera lui, cu proprietăţi neobişnuite, în care lucrurile deveneau mai uşoare, iar pietrele puteau fi transportate uşor dintr-un loc în altul. Există aşa ceva? Unii susţin că Leedskalnin nu descoperise secretele levitaţiei sau antigravitaţiei, ci pe cel al forţelor telurice ale Pământului. Astfel, el şi-a mutat castelul pe un vortex energetic mai puternic. Poziţia construcţiei ar fi fost aleasă la intersecţia unor benzi energetice, lucru uşor de demonstrat, traseele acestora fiind cunoscute specialiştilor. În aceste puncte, lucrurile devin uşoare ca fulgul. Mai exact, Castelul de Coral stă pe o anomalie gravitaţională. Cum nu cunoaştem o alta, uşor accesibilă, nu gropile de pe fundul oceanelor, teoria e încă o ipoteză. Alţii presupun că letonianul a mişcat pietrele bombardându-le cu unde radio. Alţii au căutat cheia misterului în scrierile lui. „Sweet Sixteen”, un text destul de caraghios, ar trebui să conţină indicii ascunse. Tocmai de aceea, Leedskalnin a lăsat paginile goale, pentru ca acela care citeşte să transcrie textul decriptat. Dar care este codul? 7129/6105195? Până în prezent, nu s-a găsit nimic. Poate chiar numărul 16 e cheia. Textele originale sunt aici. 

Pasagerul Leedskalnin. 

Pe website-ul www.ellisisland.org, îl găsim pe Leedskalnin, ca pasager pe vasul Pennsylvania, plecat din Hamburg şi ajuns la New York pe 6 aprilie 1912. Numele lui e ortografiat altfel (după cum a crezut funcţionarul), iar la domiciliu este trecut Kuzylas, Russia. Fără îndoială este vorba de excentricul nostru, care avea 25 de ani şi călătorea cu încă doi conaţionali, cam de aceeaşi vârstă. Mai aflăm că au venit la un prieten comun, că avea ochi albaştri, era sănătos, nu s-a declarat poligam sau anarhist şi măsura cam 1,70 m.