In Nevada, minerii au intreprins in 1911 exploatarea unor depozite bogate de guano in grota Lovelock. Rapid, ei au dat peste vestigii indiene si mai ales peste o mumie de 1,98m inaltime, cu parul roscat. Legendele indienilor paiut vorbesc despre un trib de giganti roscati, numit Si-te-cah, candva dusmanii de moarte ai indienilor din regiune. In 1912, Universitatea Berkeley din California si Societatea de istorie a statului Nevada, au trimis un om de stiinta pentru a cerceta locul. Din nefericire, exploatarea de guano a bulversat totul si nu s-au putut recupera decat cateva obiecte. In cursul anilor urmatori, s-au descoperit alte fosile printre care femuri care au apartinut unor indivizi de cel putin 1,80m, o marime remarcabila pentru epoca si loc. Antropologii admit ca indienii roscati au existat in Vestul american. In acelasi timp, in nicio parte nu se face mentionarea unui popor de giganti roscati.
Numeroase legende vorbesc despre existența unor popoare de giganți, care au trăit în urmă cu foarte mulți ani pe Terra. Știința întotdeauna s-a împotrivit acestor povești, susținând că asemenea oameni sau creaturi nu ar fi putut exista pe planeta noastră pentru că astfel anumite teorii ar fi date peste cap. Cu toate acestea, lucrurile își continuă bunul mers și numeroase descoperiri sunt efectuate în diverse locuri din lume. Aceste descoperiri sintetizează adevărul din legendele antice și scot la iveală o istorie stranie a planetei noastre. O asemenea descoperire incredibilă a fost efectuată în Peștera Lovelock din Nevada. O amprentă gigantică a fost descoperită pe unul dintre pereții peșterii. Numeroși arheologi au vizitat peștera în vederea analizării amprentei palmei. S-a stabilit că a aparținut unui om de cel puțin 18 metri înălțime, care ar fi trăit cu mult timp înainte. Nu s-a putut determina vechimea exactă a urmei de palmă și nici modul în care a fost imprimată în stânca peșterii, dar cert este că a aparținut unui om de dimensiuni gigantice. O legendă indiană susține că în acea peșteră au trăit odinioară oameni de dimensiuni foarte mari. Ei erau înalți precum brazii și avea părul de culoare roșiatică. Din diverse motive, necunoscute, au dispărut pur și simplu.
Interesant mai este faptul că undeva prin anul 1911, au început exploatările de guano în Peștera Lovelock. După ce muncitorii au săpat mai bine de 4 metri au descoperit două schelete de dimensiuni impresionante. Unul avea circa 10 metri înălţime, în timp ce al doilea avea doar 8 metri înălțime. Ambele schelete erau învelite într-o țesătură de gumă ciudată. Nu se poate preciza cu exactitate unde au ajuns aceste două schelete și nici faptul dacă a fost efectuată analiza lor. De asemenea, tot în această peșteră, în 1931, a mai fost descoperit un os uman, de dimensiuni incredibile, înfipt într-o stâncă. Osul a fost prelevat și supus analizelor de laborator. Ciudat sau nu, el datează din era dinozaurilor. În acest sens, amprenta din peretele peșterii poate să dateze din aceeași perioadă, iar scheletele descoperite la începutul secolului trecut să aparțină celor care au trăit în peștera respectivă cu milioane de ani în urmă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu