Isus omul, nu era altfel decit noi

miercuri, 27 mai 2015

Apoi am cercetat Cuvintarea de pe Munte. Acum stim ca Isus, omul, nu era altfel decit noi. Avem o istorie completa a vietii familiei sale, pe o durata de peste 20 de mii de ani, si stim ca era o familie foarte bine situata, iar El era un om cu o mare influenta, cu un caracter foarte ferm. Era inalt de aprox. 1,89 m si, stind in picioare in multime, imediat il remarcai si iti spuneai despre El: "Este un om capabil de mari realizari", si intr-adevar El le-a realizat. Istoria a pastrat aceste lucruri pina astazi, iar noi ne intoarcem pina la desfasurarea lor si aflam adevaratele Sale cuvinte.
Ne preocupa foarte mult intreaga Sa viata si am urmarit-o pe o durata indelungata. Nu numai ca am cunoscut omul vazindu-l de-a lungul unui numar de ani, dar stim azi si ca El nu a trecut niciodata prin moarte.
Isus din Nazaret nu a sustinut niciodata despre sine mai mult decit ar fi capabila sa faca orice persoana obisnuita. Stim asta cu siguranta acum. In plus, El ne-a spus ca moartea a fost invinsa. Cuvintarea de pe Munte s-a pastrat mereu ca o bijuterie spirituala. Oamenii o vad astazi tot asa, ba chiar mai mult decit au facut-o vreodata inainte, si incep s-o inteleaga si sa o aduca in viata lor. Astazi va putem arata, in fotografii, ca nimeni nu a adus nimic atunci, in afara de baietelul cu cele 5 piini si cei 2 pesti. Aceasta nu este o alegorie. De fapt, nu-l vom gasi pe baietel in imagine. Si nici multimea. Tot ce a spus Isus a fost: "Asezati-va si pregatiti-va pentru ospat", si a fost abundenta pentru toti.
Apoi avem iarasi un moment cind ucenicii i-au spus lui Isus: "Invatatorule, avem nevoie de piine, dar mai sunt 4 luni pina la seceris". Raspunsul lui a fost: "Priviti ogoarele, sunt deja gata de seceris", si asa si sunt, chiar in imagine.
Cu aceste imagini am fost capabili sa corectam multe erori care s-au facut. Am lucrat vreme de 8 ani la imaginea Cuvintarii de pe Munte, inainte de a determina identitatea omului Isus. Cautam tot timpul un om descris ca in pictura lui Leonardo da Vinci.
In legatura cu asta am avut o experienta interesanta. Trei dintre noi eram la Vatican si discutam cu un cardinal foarte virstnic, care ne intrebase cum mergea treaba cu imaginea Cuvintarii de pe Munte. Era foarte interesat de ceea ce faceam, si ne-a spus ca puteam sa obtinem foarte multe informatii noi daca luam cartea lui de vizita si mergeam la Paris, la Luvru, unde trebuia sa intrebam de un anumit barbat si sa-i cerem sa vedem scrisorile lui da Vinci. Pentru noi era un fir nou, si imediat am plecat la Paris. Ne-am dus direct la Luvru, de cum am ajuns, si am fost primiti cu toata atentia. Scrisorile lui Leonardo da Vinci sunt astazi acolo toate, lucru care poate fi verificat.
Intotdeauna banuisem ca tabloul lui da Vinci este un portret al lui Isus asa cum Il vazuse pictorul insusi. Astazi s-a dovedit, si avem scrisorile lui da Vinci ca sa o confirme, ca el a vazut Christul in figura modelului pe care si-l alesese sa-i pozeze pentru portret. El spune ca era un barbat tinar, pe cale sa se casatoreasca, si in ochii sai era o lumina frumoasa. Da Vinci a vazut in asta Christul si astfel a pictat portretul. Acestea se petreceau in perioada Renasterii, cind parul lung si barba erau la moda. Nu stim ca Isus sa fi purtat vreodata par lung si barba, si nici roba. Poate altii asa Il stiu, dar acest lucru a aparut din mina lui da Vinci.
Doi ani mai tirziu, pictorul s-a decis sa picteze un portret al lui Iuda, tradatorul. A cautat, vreme de aproape doi ani, o figura suficient de vrednica de dispret ca sa-l ilustreze pe tradator. In fine, intr-o dimineata mergea prin cartierul vagabonzilor din Paris si iata ca intr-o firida, murdar si zdrentaros, era omul cautat! S-a apropiat de el si i-a spus: "Am pictat un portret al lui Christ, acum caut pe cineva care sa-mi pozeze pentru portretul lui Iuda, tradatorul". Omul l-a privit si i-a spus: "Domnule, eu v-am pozat pentru Christ". Era exact acelasi om! Da Vinci spune deschis in scrisorile sale ca acel om, daca nu l-ar fi tradat pe Christ, niciodata n-ar fi ajuns in firida din cartierul apasilor parizieni. El merge mai departe, afirmind ca, ori de cite ori folosim expresia "nu pot", negam Christul launtric.
Astazi putem dovedi ca, prin orice cuvint negativ pe care il folosesti, tradezi Christul dinlauntrul tau. Da Vinci recunoaste deschis si ca el niciodata nu s-a gindit ca picteaza chiar figura lui Isus, Christul, dar ca intr-adevar a vazut Christul in acea figura.
Leonardo da Vinci a fost un om absolut remarcabil. A scris multe articole stiintifice foarte profunde, desi ele nu au fost publicate niciodata. Le poti citi doar intrind intr-o cabina de sticla, pazit fiind de 3 oameni in timp ce le citesti. Sunt foarte pretioase. A fost un om exceptional, si mereu vorbea de Christul launtric. El spune cit de minunat este sa-l reprezinti pe Christ, sa-l vezi pe Christ in orice figura. Pe cind picta la Vatican si cardinalii, gasindu-l adormit pe schele, l-au mustrat pentru asta, el le-a spus: "Cind dorm lucrez mai mult decit atunci cind sunt treaz". Caci dormind, el vedea in fata lui orice lucru pe care trebuia sa-l picteze, exact in culorile necesare, iar apoi se trezea si picta. El spunea: "Tot ce vad este o reprezentare perfecta, iar vibratiile imaginii pe care o pictez pe perete sunt vibratiile pe care le simt, si le pot exprima si da forma cu cea mai mare usurinta dupa ce le vad in somn"...
Intrebare: Isus si ucenicii lui, si alte personaje din Biblie, au trait in carne si oase, asa cum stim noi?
Raspuns: O, da. Avem multe imagini din viata lor, cu ajutorul camerei de captat imagini din trecut.
Intrebare: Cum arata Isus cind l-ati vazut?
Raspuns: Este un barbat inalt de circa 1,89 m. Daca El ar fi in grupul nostru asta-seara, L-ati recunoaste drept ceea ce este, un om cu mari realizari, asa cum il vedea El pe oricare, cu puterea de a indeplini orice, si asta a facut El, si face mereu. L-am fotografiat exact asa cum v-am fotografia pe dvs. Avem imagini ale lui mergind alaturi de Luther Burbank, de dr. Norwood si de altii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu