Cele mai incitante 10 mistere ale Bibliei

vineri, 30 decembrie 2016

Biblia! Există, oare, în cunoaşterea umană, vreun obiect, vreun loc sau vreo persoană despre care să se poată dezbate, acuza şi povesti mai mult decât despre Biblie? Cu siguranţă, puţine lucruri din cultura omenească pot egala Scripturile, când vine vorba despre istorie, legende şi controverse. Biblia este un izvor de cunoaştere, este piatra de temelie a creştinătăţii şi cartea de căpătâi a peste un miliard de credincioşi din toată lumea. Dar, în acelaşi timp, traducerea sa din ebraică, aramaică şi greaca veche, limbajul încifrat, pasajele lipsă şi modul tainic în care este scrisă, înconjoară de mister o suită de subiecte şi episoade cu “atingere” divină. Zece dintre acestea se disting prin mistificarea ţesută în jurul lor, potrivit www.descopera.ro.
10. SFÂNTUL GRAAL.Misterul: Unde este Sfântul Graal?
Potrivit mitologiei creştine, Sfantul Graal a fost amfora, vasul sau cupa folosită de către Iisus la  Cina cea de Taină, recipient despre care se spune că ar poseda puteri miraculoase. Există o legendă care vorbeşte despre Iosif din Arimateea (un apropiat al lui Iisus şi cel care i-a îngropat trupul lipsit de viaţă), care a intrat în posesia Graalului, după ce o apariţie chiar a Mântuitorului i l-ar fi înmânat. Iosif ar fi luat vasul şi le-ar fi cerut apostolilor săi să îl transporte pe teritoriul Britaniei. Credinţa în Sfântul Graal şi interesul faţă de posibilele locuri unde s-ar putea afla nu au pălit niciodată. S-a presupus, de-a lungul timpului, că el ar fi în posesia mai multor grupuri. Cele mai multe suspiciuni în acest sens le-au trezit Cavalerii Templieri, probabil pentru că aceştia se aflau la apogeul influenţei lor în perioada în care poveştile despre Graal au început să circule.
Există, în unele biserici, cupe asupra cărora cade bănuiala că ar fi, fiecare, Graalul. Un astfel de exemplu este cel al Catedralei Sfânta Maria din Valencia, al cărei Sfânt Potir se crede că ar fi fost transportat de Sfântul Petru la Roma, în primul secol, şi apoi în Huesca, Spania, de către Sfântul Laurenţiu, în secolul III. Potirul din Valencia prezintă unele caracteristici pentru care s-ar califica în poziţia de adevărat Graal, originile lui fiind aproximate între secolul IV î.Ch. şi sec I d.Ch., undeva în Orientul Mijlociu. Alte istorii susţin ideea că Graalul ar fi îngropat sub Capela Roslin sau zace adânc în pivniţele Turnului Sfântului Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie. În acelasi timp, unele izvoare avansează ideea că membrii secreţi ai unei linii de sânge oculte protejează Graalul. Totuşi, poate cea mai sumbră suspiciune care planează în jurul acestei idei, născută de la forma latină a termenului „San Graal” – „Sang real”, adică „sânge regal”, vizează existenţa unor posibili urmaşi ai lui Iisus Hristos, urmaşi pe care i-ar menţiona chiar unele dintre numeroasele scripturi apocrife (scripturi scrise în acelaşi timp sau chiar mai devreme decât cele biblice, dar care nu au intrat în alcătuirea Bibliei). Dar, aceasta rămâne, până la probe elocvente, doar o născocire de impact a unui best-seller contemporan.
9. CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI. Misterul: Unde este Chivotul Legământului?
Chivotul Legii, cum se mai numeşte artefactul menţionat în capitolul Exodului din Biblie, reprezintă cea mai importantă comoară a „Poporului Ales”. Pentru israeliţi, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pământ, creat de Dumnezeu Însuşi, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai. Chivotul era un cufăr masiv, poleit cu aur, lung de 118 centimetri, înalt şi lat de 78 centimetri, cu o pereche de mânere din lemn de o parte şi de cealaltă şi cu doi heruvimi din aur dispuşi faţă în faţă, cu aripile întinse, deasupra capacului. Cufărul trebuia să adăpostească relicvele sacre, printre care cele două table de piatră pe care erau scrise Cele Zece Porunci şi un vas cu mana din cer, care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roşie, când au fost eliberaţi din robia Egiptului. Ierusalimul, Capitala regatului israelian şi Casa Templului lui Solomon, era şi locul în care era găzduit Chivotul Legământului.
În 607 î.Hr oraşul a fost jefuit de către babilonieni, sute de mii de evrei fiind ucişi. 70 de ani mai târziu, când israeliţii s-au întors în cetate, Chivotul dispăruse. De atunci, nu se ştie sigur ce s-a întâmplat cu această relicvă nepreţuită, iar diferitele zvonuri au fost alimentate numai de speculaţii. Dintre acestea, cea mai răspândită este cea conform căreia Chivotul ar fi fost ascuns de către israeliţi înainte de a fugi din oraş, odată cu ocupaţia babilonienilor. Locaţiile posibile se spune că ar fi Muntele Nebo din Egipt sau Etiopia. Întrebarea este, însă, dacă chivotul fusese ascuns de către israeliţi, de ce aceştia nu l-au recuperat când s-au întors să-şi reconstruiască oraşul? În ciuda lipsei unor dovezi istorice, credinţa ortodocşilor etiopieni în Chivotul din Aksum continuă să fie puternică. Conform legendei, în imensul sit funerar al regilor de la Aksum a fost ascuns Chivotul Legii, comoara cea mai de preţ a Israelului. Vechi de peste 1.700 de ani şi înalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, în care se presupune că se află Chivotul, cântăreşte nu mai puţin de 100 de tone. Misterul ridicării absolut incredibile a obeliscului i-a facut pe mulţi să lanseze fel de fel de teorii, care mai de care mai fantasmagorice. Însă, nici până în ziua de azi, arhelogii nu au putut explora în întregime labirintul subteran aflat sub colosul de granit. Pe lângă acestea, oamenii de ştiinţă din zilele noastre nu au reuşit să îşi explice de ce labirintul subteran e păzit atât de straşnic de capcane mortale pentru oricine încearcă să exploreze tunelurile. Unii cred că Chivotul a fost distrus de către babilonieni, în timp ce credinţa altora este că Însuşi Dumnezeu a ascuns Chivotul printr-o intervenţie divină şi că artefactul va fi găsit doar de către cei drepţi. Dat fiind că nu există nicio menţiune despre distrugerea acestuia, oamenii nu au încetat nici până astăzi să-l caute şi să încerce dezlegarea marelui mister.
8. SODOMA ŞI GOMORA. Misterul: Au fost oraşe reale? Şi dacă da, unde se se aflau?
Pentru păcatele şi murdăria morală a locuitorilor lor, Sodoma, Gomora, Adma şi Zeboim au fost distruse prin „foc şi pucioasă venită de la Dumnezeu din ceruri” (Geneza 19:24-25). În creştinism şi în islam, numele celor două oraşe au devenit sinonime cu păcatul total, impardonabil, iar căderea lor se confundă cu manifestarea proverbială a mâniei Domnului. Totuşi, existenţa istorică a Sodomei şi a Gomorei este, încă, un subiect de dezbatere în rândul arheologilor. Biblia le indică amplasarea undeva în apropierea Mării Moarte. Posibili candidaţi devin, în această situaţie, siturile descoperite sau vizitate de arheologii Walter E. Rast şi R Thomas Schaub în 1973, între care se numără şi Bab edh-Dhra, excavat în 1965 de către arheologul Paul Lapp.
Alte posibilităţi includ regiunile Numeira, es-Safi, Feifeh şi Khanazir, care au fost şi ele vizitate de Schaub şi Rast. Toate aceste situri se află în apropierea Mării Moarte, prezintă urme de arsuri şi de sulf pe multe dintre pietre şi sunt caracterizate, se pare, de o încetare subită a populării către finalul Epocii timpurii a Bronzului. La sud de Marea Moartă se află un munte cunoscut ca Muntele Sodoma. Amplasarea celor cinci oraşe, despre care se spune că au fost distruse odată cu Sodoma şi Gomora, a fost stabilită prin realizarea unor hărţi cu ajutorul sateliţilor, prin identificarea formelor geometrice, în special rectangulare. Zidurile oraşelor descoperite în aceste locuri şi casele dintre ei au dimensiuni substanţiale, indicând faptul că oameni de mare statură au populat, cândva, aceste locuri. Chiar şi urmele unui ziggurat (piramidă în scări) au fost găsite, alături de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt, se află în regiune. S-au găsit aici sute de formaţiuni sulfuroase, pietre compuse din pudră pură de sulf. Supuse testelor celor mai mari experţi vulcanologi, s-a confirmat că nicăieri în altă parte a lumii, chiar în preajma vulcanilor activi, nu s-au mai găsit pietre de asemenea compoziţie.
7. GRADINA EDENULUI. Misterul: Unde se află Grădina Edenului?
În timp ce majoritatea teologilor şi iniţiaţilor biblici consideră că pasajul care istoriseşte despre Grădina Edenului este, cel mai probabil, simbolic, alţii sunt de părere că locul a existat într-adevăr, chiar aici, pe Pământ. Mai mult, Biblia ar oferi unele indicii destul de clare cu referire la locaţia sa exactă. Această convingere a condus la organizarea multor încercări de a localiza Grădina. Povestea creaţiei din Geneză menţionează amplasarea geografică atât a Edenului, grădina celor patru râuri biblice (Pison, Gihon, Tigru şi Eufrat), cât şi a celor trei regiuni biblice (Havila, Asiria şi Kush).
Există ipoteze ce indică poziţia Edenului fie în zona izvoarelor râurilor Tigru şi Eufrat, la nord de Mesopotamia, fie în Irak, în Africa ori în Golful Persic. În timp ce adevărata locaţie rămâne un mister, există un amănunt fascinant al poveştii: Etiopia este menţionată ca fiind în apropierea sau împrejmuind Grădina Edenului în Geneza 2:13 („Şi numele celui de-al doilea râu este Gehon, acelaşi care a urzit tărâmul Etiopiei”). Încă din 1974, paleontologii au excavat prin şase milioane de ani de viaţă şi au conchis că Etiopia poate fi declarată locaţia ştiinţifică a originilor umane, o adevărată Grădină a Edenului, din perspectiva Ştiinţei.
6. CODURILE BIBLICE. Misterul: Biblia pare să conţină mesaje încifrate; este o coincidenţă?
„Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul lumii”, Daniel, 12:4. Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză care susţinea că în Biblie există inclus, pe lângă îndrumările spirituale evidente, şi un anumit cod secret, care poate dezvălui evenimente ce au avut şi vor avea loc cu mii de ani după scrierea Bibliei. Codul biblic a fost descoperit în Vechiul Testament din versiunea originală a Bibliei, scrisă în limba ebraică. Autorul acestei descoperiri este dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, aflată la baza fizicii cuantice. Descoperirea lui Rips a fost confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică. La 1 septembrie 1994, prim-ministrul israelian Ytzhak Rabin era avertizat, printr-o scrisoare a unui matematician evreu, că numele său a fost decodificat din textul Bibliei, alături de sintagma „criminal va asasina”. Mesajul a fost ignorat. La 4 noiembrie 1995, Rabin a fost ucis cu un glonţ în spate de către un individ, care se credea investit cu o misiune divină. Este vorba despre o asasinare codificată în Biblie cu peste 2000 de ani în urmă?
În urma evenimentului, o întreagă serie de alte episoade descifrate explicit din Biblie s-au adeverit. Teoria lui Rips despre Codul Biblic consideră Biblia ca o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi Codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întreaga Biblie originală într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin selectarea fiecarei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzător aleasă. Un exemplu simplu ar fi următorul: avem propoziţia „Cum să obţii date”, pe care o compactăm şi ea devine „cumsăobţiidate”, din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă – „CumsăObţiiDate” şi rezultă, astfel, cuvântul „cod””. Cu ajutorul unui calculator, sunt căutate, în această matrice formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse de codurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă cuvintele solicitate, descifrate cu intervale de una, doua, trei litere etc., până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de-a doua literă şi continuând astfel până la ultima litera a Bibliei.
5. TRIBURILE PIERDUTE. Misterul: Ce s-a întâmplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui Israel?
Încă de când asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, în secolul VIII î.Chr., misterul continuării vieţii lor din acel moment s-a adâncit cu timpul, fără a se fi elucidat vreodată. Unde s-au dus? Sunt legitime declaraţiile unor grupuri contemporane, care pretind că descind direct din Triburile Pierdute? Cu mai bine de 2.700 de ani în urmă, asirienii au exilat cele zece triburi din Regatul lui Israel. În anii 722-721 î.Ch., Cele Zece Triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au dispărut. Cucerite de regele asirian Shalmaneser V, au fost exilate către Mesopotamia superioară şi Medes, Siria şi Irak din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost văzute de atunci. Sau nu e chiar aşa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel atunci când Dumnezeu i s-a revelat în timp ce acesta părăsea Padn-Aram şi l-a binecuvântat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatăl câte unuia dintre cele douasprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin.
În Ţara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a întemeiat câte o regiune diferită, de o parte şi de cealaltă a râului Iordan. După o perioadă mai îndelungată, o monarhie a fost stabilită, dar, odată cu moartea Regelui Solomon, statul a fost divizat în două. Triburile s-au despărţit pe linii politice şi teritoriale, cu Judah şi Benjamin în sud, loiali casei Davidiene, şi restul triburilor în nord, conduse prin succesiune monarhică. Triburile sudice constituie rădăcinile istorice ale celor mai mulţi evrei aşa cum sunt ei cunoscuţi astăzi. Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare că au fost eliminate pentru eternitate. Dar, profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: „Îi voi lua pe fii lui Israel şi îi voi aduna de o parte şi aduce pe pământul lor. Şi nu vor mai fi împărţiţi în două regate”. Peste secole şi continente, cuvintele profetice au sădit în sufletele evreilor ideea că cei din aceeaşi seminţie vor fi readuşi laolaltă şi vor reconstrui regatul Domnului. Dar întâi, cele Zece Triburi Pierdute trebuie să fie găsite. Există unele izvoare, care atestă că urmaşi ai acestor triburi ar fi fost găsiţi în Persia şi în peninsula Arabă de către Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care, în 1165, s-a angajat într-un periplu prin lume, vizitând cu predilecţie comunităţile evreieşti. Totuşi, rămân numai presupuneri.
4. FARAONUL EXODULUI. Misterul: Cine a fost faraonul Exodului?
Este limpede că acest atribut îi aparţine faraonului care stăpânea Egiptul Antic în perioada când Moise a despărţit apele Mării Roşii şi şi-a condus poporul către libertate, în ceea ce a rămas cunoscut drept Exodul. Dar cine anume a fost acest faraon, dat fiind faptul că, în acest episod din Biblie, nu i se atribuie o identitate concretă? În mod logic, pare relativ uşor de dedus, făcând o paralelă între momentul Exodului şi faraonul Egiptului de la acea vreme. Însă şi asupra Exodului planează dispute privind data exactă a evenimentului biblic. Cercetatorii au conchis, descifrând încadrarea cronologică sugerată în Regi 6:1, că Scripturile ar avansa anul 1445 î.Chr. ca an al Exodului. Dacă informaţia este corectă, acesta s-a întâmplat în cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea.
Totuşi, conform unor informaţii suplimentare din Vechiul Testament, reiese că predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea, ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat în Regi 6:1 care ar fi stăpânit suficient de mult timp (54 de ani) încât să fie pe tron în momentul plecării lui Moise şi să moară la scurt timp după întoarcerea acestuia în Egipt. Aceasta ar însemna ca Thutmose III să fie faraonul Opresiunii, iar Amenhotep II faraonul Exodului. Cea mai comună imagine închipuită în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul menţionat în Vechiul Testament, deşi nu estă dovezi documentare sau arheologice că acesta ar fi avut de-a face cu Molimele Egiptului sau ca i-ar fi urmărit pe sclavii evrei în timp ce fugeau din Egipt. Ar mai plana o oarecare bănuială şi asupra lui Merneptah, în forma unui poem al aşa-numitului Israel Stale: „Israel a fost şters de pe faţa pământului…seminţia lui nu mai există”. Totuşi, nu se poate spune că reiese din această frază vreo evidenţă care să susţină ferm identitatea unui anume faraon în poziţia celui din timpul Exodului.
3. ARCA LUI NOE. Misterul: Unde este Arca lui Noe?
Cel târziu din vremea lui Eusebiu din Cezareea ( 275 – 339 d.Hr.), episcop în Palestina, teolog, apologet şi istoric al Bisericii creştine, până în zilele noastre, rămăşiţele fizice ale Arcei lui Noe au făcut subiectul fascinţtiei şi căutarea lor – un important domeniu de activitate atât pentru creştini, cât şi pentru evrei şi musulmani. Până recent, în ciuda oricăror pretinse observări şi expediţii, nicio dovadă fizică a arcei nu a putut fi descoperită. Această căutare a primit stigma de „vânătoare de vrăjitoare” din partea câtorva arheologi. Căutătorii arcei au avut puţine indicii care să-i ghideze spre artefact, dincolo de menţiunea din Geneză a „munţilor din Ararat”. Până la începutul secolului XXI, două candidate principale pentru explorare au ieşit la suprafaţă: aşa-numita anomalie Ararat, în apropierea vârfului muntelui Ararat (denumită „anomalie”, deoarece era, până recent, doar o imagine aeriană şi din satelit, care arăta ca o zonă înnegrită a zăpezilor şi a gheţii de pe vârf) şi situl de la Durupinar, în apropiere de Dogubayazit, la 29 kilometri sud de Marele vârf Ararat.
Totuşi, de curând, un grup de exploratori chinezi şi turci, aflaţi în căutarea relicvelor biblice, a anunţat că este posibil să fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa susţine că a colectat specimene din lemn dintr-o structură de pe Muntele Ararat, aflat în estul Turciei, cărora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile în urmă cu 4.800 de ani, o perioadă ce coincide cu cea în care se crede că a avut loc Potopul lui Noe. „Nu suntem 100% siguri că este vorba despre Arcă, dar, în proportie de 99,9%, despre ea este vorba”, a declarat Yeung Wing-Cheung, un realizator de documentare din Hong Kong şi membru al echipei de 15 oameni aflată pe urmele Arcei lui Noe. Structura descoperită de parteneriatul chinezo-turc avea câteva compartimente, dintre care unele conţineau cuşti din lemn, în care se crede că erau ţinute animalele. Oficialii locali turci vor solicita Guvernului de la Ankara să aplice pentru statutul de Patrimoniu International UNESCO, astfel încât situl recent descoperit să fie protejat, în timp ce săpăturile arheologice vor fi performate în jurul său. Conform poveştii biblice, cuprinsă în Vechiul Testament, Dumnezeu a decis să reverse un potop asupra Pământului, după ce a văzut cât era de decăzut, şi i-a spus lui Noe să construiască o arcă, unde să ofere adăpost câte unei perechi din fiecare specie de animal. După ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a rămas încremenită pe un munte. Mulţi cred că Muntele Ararat, cel mai înalt punct din regiunea în care se află, este locul unde Arca lui Noe şi ocupanţii săi au revenit pe sol.
2. ŞARPELE ISPITITOR. Mister: Cum arătau animalele înaintea Păcatului Originar? Dar omul?
„Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!” (Geneza, 3:14). Fragmentul „pe pântacele tău să te târăşti”, rostit ca o pedeapsă din partea Creatorului, face destul de evident faptul că, înaintea acestei osânde, şarpele, aşa cum îl ştim astăzi, arăta altfel sau, cel puţin, dispunea de un alt mijloc de locomoţie. Care să fi fost acesta?
Avea, oare, şarpele aripi şi zbura, înainte să fie condamnat la o viaţă de târâtoare, sau măcar nişte membre cu ajutorul cărora se deplasa pe pământ, asemenea şopârlelor? Date fiind forma şi dimensiunile şerpilor, indiferent de specia lor de provenienţă, este destul de greu de imaginat că ar fi avut aripi sau chiar picioare. În cel mai bun caz, puteau arăta ca nişte miriapozi, dar cu siguranţă nici această caracteristică locomotorie nu le-ar fi înlesnit într-un mod deosebit deplasarea, astfel încât privarea de zecile de picioruşe să vină ca o damnare.
1. FUGA LUI CAIN. Misterul: Mai existau şi alţi oameni pe Pământ în afară de Adam, Eva, Cain şi Abel? Cine i-a făcut?
„De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni mă va ucide. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Iar lui Enoh i s-a născut Irad”, Geneza (4:14-18). Prima parte a acestei înşiruiri de versete doar ridică întrebări şi lasă loc de speculaţii. O analiză foarte riguroasă poate genera o dezbatere pornind de la sintagmele „oricine mă va întâlni” şi „tot cel ce va ucide pe Cain”, în condiţiile în care Adam, Eva şi Cain erau singurii oameni de pe Pământ, deducând din informaţiile biblice de până la acel moment. Dar, cu destulă indulgenţă, se poate considera că atât Dumnezeu, cât şi Cain făceau referire la Adam, Eva şi animalele de pe Pământ prin cuvântul „oricine”, chiar dacă pare nefiresc.
Dar, faptul că, plecând după ce l-a ucis pe Abel, Cain s-a dus în ţinutul Nod, despre a cărui construire de către Dumnezeu nu se menţionează nimic în prealabil, iar acolo şi-a găsit pereche o femeie, cu care a avut un fiu care, la rândul lui, a devenit părinte, pune la îndoială foarte multe premise originare. Atât ţinutul Nod, care nu avea de ce să fie catalogat astfel dacă nu era populat şi, deci, format de cineva, cât şi soţia lui Cain sunt două elemente extrem de controversate, care, oricum ar fi interpretate, avansează ideea că, în afara perechii originare, Adam si Eva, care i-au zamislit pe Cain şi Abel, mai existau oameni, despre a căror existenţă nu se menţionează nimic în versetele de început, din Geneză. Chiar dacă ar fi să acceptăm ideea că aceştia erau tot copii ai lui Adam şi ai Evei, încrucişarea lui Cain cu o femeie ar fi însemnat legătură cosangvinică cu nici mai mult nici mai puţin decât sora lui.
Nu ştim nimic despre femeia cu care a avut copii Cain, însă un episod incestuos, fără nicio mustrare sau pedeapsă divină ulterioară – cel puţin menţionată în Biblie – este prezentat foarte explicit în Vechiul Testament. După episodul Sodoma şi Gomora, singurul dreptcredincios şi supravieţuitor este Lot şi cele două fiice ale sale. Imediat după distrugerea celor două oraşe: „Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi s-a aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem, dar, să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!” Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!” Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: „Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: „Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.” Geneza 19:30-38
http://www.focus-energetic.ro/

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu