Sanctuarul de la Manoppello (Italia)
In centrul Italiei, la Manoppello, pe o micuta tesatura de matase se poate vedea chipul unui barbat.
Nu este nici pictat, nici tesut. Patrizia Cattaneo ne povesteste istoria valului numit "al Veronicai".
"El nu avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirea." Acest verset din Isaia (53,2) se potriveste foarte bine efigiei misterioase a Chipului Domnului, venerata la Manoppello, langa Chieti.
Aceasta tesatura i-ar fi fost data doctorului Antonio Leonelli in 1506 de catre un personaj ingeresc misterios ajuns in aceasta localitate din Abruzzi. Un secol mai tarziu, un anume Antonio de Fabritiis
a obtinut-o de la parintii sai pentru a o dona, printr-un act notarial, calugarilor capucini, in anul 1646.
Pretioasa relicva expusa de cinci secole intre doua placi de cristal in biserica fratilor capucini, a fost considerata multa vreme ca celebrul val cu care, potrivit traditiei, Veronica a sters fata insangerata a Domnului, pe drumul care ducea la Calvar. El si-a lasat pe aceasta, amprenta efigiei Sale. In realitate, Veronica inseamna "icoana adevarata".
Cercetarile recente conduc insa la ipoteza ca tesatura de la Manoppello ar fi, mai degraba, lintoliul (valul care a acoperit fata) Lui Cristos, ramas imprimat in mod supranatural in momentul invierii Sale.
Valul misterului
Pe o tesatura foarte fina si stralucind ca un ciorap de matase,
se afla un chip de barbat a carui frumusete n-o observi decat
dupa ce l-ai privit cu atentie. Pe aceasta tesatura semitransparenta, imaginea este imprimata ca pe un diapozitiv si, caz unic in lume, ea este perfect vizibila pe ambele parti! Fotografiile digitale de inalta rezolutie ale profesorului Donato Vittore de la Universitatea din Bari, au evidentiat niste pete minuscule, probabil de sange, in centrul carora se afla mici orificii, probabil datorate cununii de spini. In plus, observatiile facute cu ajutorul ultravioletelor, reveleaza ca pe intreaga suprafata nu apare nici un pigment. Nu este vorba, asadar, nici de picatura, nici de tesatura. Doar fibrele pupilelor par arse, ca si cum o sursa de caldura ar fi vatamat tesatura. Imaginea, nefacuta de mana de om, apartine lumii misterului si, pana in prezent, ea n-a fost studiata decat prin tehnici fotografice. Chipul nu poate fi observat decat intr-un anumit unghi sau plasand un ecran opac in spatele lui. La lumina slaba, el este transparent; in umbra, el este de culoare ocru inchis. In dreapta, jos, tesatura are un luciu de cristal. Consistenta imateriala a tesaturii te face sa te gandesti ca ea e facuta din byssus marin, un filament opalescent mai fin decat parul de inger. El este fabricat de Pinna Nobilis - o molusca bivalva din Mediterana. Modul de tesere a acestui foarte pretios fir, utilizat in antichitate mai ales de regi si de preoti, prin finetea si splendoarea urzelii, ar exista de pe vremea fiicei regelui Irod. In tot cazul, byssus marin ("matase de mare" cum mai era numir - n.tr.) nu poate fi pictat: ultima precizare care garanteaza originea supranaturala a Chipului de la Manoppello, care n-a vost zgariat in decursul secolelor.
Chipul barbatului misterului, are o coloratie intensa, este trasat cu precizie in toate detaliile, inclusiv parul, este contuzionat, are nasul spart, barba partial smulsa si un obraz umflat. Ochii privesc cu intensitate dintr-o parte si in sus, lasand sa se intrevada albul lor sub iris. Pe frunte are o suvita zbarlita.
Privirea sa exprima o nevinovatie calma, aproape uimita. Este dificil sa-i descoperi imediat intreaga frumusete, dar "cel care crede in Dumnezeu, in acest Dumnezeu care tocmai in asemanarea alterata a Rastignitului s-a manifestat cu iubire, pana la sfarsit, acela stie ca frumusetea este adevar si adevarul este frrumusete. Dar in Cristos care sufera, el invata, de asemenea, ca frumusetea adevarului include ofensa, durere si, in final, intunecatul mister al mortii. Frumusetea si adevarul nu se pot redescoperi decat in acceptarea durerii si nu in refuzarea ei.(...) Trebuie sa invatam sa-L vedem pe Cristos. Nu ajunge sa-L cunoastem numai prin cuvant; trebuie sa ne lasam atinsi de sageata frumusetii Sale paradoxale: astfel ajungem la adevarata cunoastere prin intalnirea personala cu Frumusetea adevarului care salveaza." (Joseph card. Ratzinger, "Gesu tra la bellezza e il dolore", La Republica, 10.03.2004)
Pista mistica - chipul osanditului
Potrivit apocrifelor si anumitor mistici demni de respect, ca Anna Ecaterina Emmerich - ale carei revelatii au condus in final arheologii la descoperirea casei Fecioarei Maria la Efes - Chipul Lui Cristos a ramas imprimat pe un val pe care i l-a intins o femeie pioasa de rang inalt, cu numele de Seraphia, pe drumul Calvarului. Pe vremea aceea, potrivit viziunii fericitei Ecaterina Emmerich, se duceau bucati de panza numite"sudarium" (stergar, lintoliu) celor bolnavi si celor intristati, pentru a le sterge fata in semn de compasiune. Apoi, cuvantul sudariul - lintoliu, a trecut la uzul funebru, el desemnand o simpla bucata de tesatura care absoarbe sudoarea. Isus i-a fost recunoscator Seraphiei pentru gestul ei si, dupa ce si-a trecut valul peste fata, i l-a inapoiat femeii si si-a continuat drumul crucii. Numai la intoarcerea acasa a remarcat ea ca pe tesatura se imprimase Chipul Domnului. Ecaterina Emmerich noteaza ca, dupa moartea Seraphiei, valul sfant i-a fost dat Fecioarei Maria, deci apostolilor. Relicva a fost mutata apoi in diferite locuri si, incepand de la Constantinopol, ea a fost incredintata Bisericii. Mistica Ecaterina mai reveleaza ca Domnul, in timpul ingroparii, si-a lasat brusc urma trupului martirizat pe Giulgiu, sub ochii uimiti ai Mariei, ai lui Ioan si a acelora care erau prezenti, dar ea nu face aluzie la nici un val avand imprimat chipul Lui Cristos, nici in scenele invierii.
Pista stiintifica - Chipul Celui Inviat
Ipoteza este insotita de o solida documentatie a profesorului Heinrich Pfeiffer sj. de la Universitatea Pontificala din Roma si a Sorei Blandine Paschalis Schloemer, o trapista germana experta in iconografie. Pentru ei, tesatura de la Manoppello n-ar fi valul femeii pioase, ci lintoliul care acoperea Chipul Lui Cristos in mormant.
Parcursul sau contemplativ a fost acela care a condus-o pe Sora Blandine la descoperirea deconcertanta ca chipul de la Manoppello concorda in toate punctele cu cel de pe Giulgiu, atat in dimensiuni, cat si in semnele ranilor. In plus, parul barbii din cele doua imagini ar coincide perfect. Aceasta i-a condus pe cei doi cercetatori sa emita ipoteza ca este vorba despre lintoliul care invaluia capul Lui Cristos, despre care vorbeste Evanghelia Sfantului Ioan, care era asezat pe Giulgiu. Altfel, concordanta celor doua imagini la sutime de de milimetru ar fi de neconceput. Descoperirea l-a determinat pe iezuit sa afirme ca imaginea supranaturala de pe tesatura s-ar fi imprimat in momentul in care Cristos a inviat din morti, si nu pe parcursul Caii Crucii.
Cu ajutorul Parintelui P. Andre Resch, profesor de stiinte ale paranormalului la Academia Alfonsiana a Universitatii din Lateran, Sora Blandine a demonstrat, de asemenea, ca anumite icoane celbre ale Lui Cristos - ca cea de la Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai - concorda aproape perfect cu Giulgiul si cu chipul de la Manoppello, cu o corespondenta care se situeaza intre 95% si 100%. Acest procentaj exclude, stiintific, hazardul si duce la concluzia ca cele doua panze au servit ca model pentru toata iconografia clasica a Lui Cristos, intre secolele IV si XIV.
Potrivit obiceiurilor funerare ale vremii, pentru ingroparea Lui Cristos s-a folosit o bucata mare de panza (Giulgiu), fasii de panza (othonia) si cel putin doua lintolii: unul in interior, pentru a tine gura inchisa, ca o banda trecuta pe sub barbie, si altul in exterior, care-i acoperea capul. Trupul a fost mai intai invelit in Giulgiu, apoi infasurat pana la gat cu fasii mari de panza impregnate cu parfum. Pe capul, deja acoperit cu giulgiul, s-a suprapus lintoliul, o tesatura care se punea in jurul capului si servea la incetinirea evaporarii aromatelor mortuare cu care era acoperit capul Domnului. Ioan a asistat probabil, impreuna cu Maria, la ingroparea Lui Cristos si a fost, deci, martor al pregatirii trupului neinsufletit.
In dimineata "zilei a treia", intrand in urma lui Petru in mormantul gol, apostolul preaiubit "a vazut si a crezut". Si tocmai pozitia fasiilor de panza si a lintoliului, spune a patra Evanghelie, a fost cea care l-a convins ca Trupul Domnului n-a fost furat, ci ca El a inviat din morti. Ioan, potrivit traducerii Conferintei episcopale italiene "a vazut fasiile de panza jos, iar lintoliul care-i fusese pus pe cap nu era pe jos, cu fasiile, ci impaturit si pus la o parte intr-un alt loc... si a vazut si a crezut" (Ioan 20, 6-8).
Dar de ce a crezut el in inviere la vederea fasiilor de panza si a lintoliului? Ipotezele sunt variate. Don Antonio Persili avanseaza o sugestie bine argumentata. Traducerea sa, facuta direct din greaca, nu da loc la nici un dubiu: pentru acest erudit, Ioan "a vazut fasiile de panza goale (adica intinse, dar nu desfacute), iar lintoliul care fusese pe capul Lui, nu era cu fasiile intinse pe jos, ci dimpotriva, rulat (adica nu intins, ca fisiile, ci ca apretat si ridicat) intr-o pozitie aparte (adica nu naturala)."
In esenta, Ioan a intrat in mormant, a vazut ca marile fasii nu mai contineau Trupul Domnului, ci ca erau intinse in jurul lintoliului si ca nu fusesera manipulate. Ca si cum trupul s-ar fi volatilizat.
Pentru Parintele Persili, acesta este motivul pentru care Ioan a crezut pe loc. In cazul in care ar fi fost furat, trupul ar fi trebuit desfacut din fasiile de panza. De altfel lintoliul,potrivit interpretarii sale, era asezat intr-o pozitie speciala, ca "apretat" si ridicat, umflat, ca si cum inca ar fi continut capul Domnului, care in realitate nu mai era. Totusi, indraznim sa adaugam ca, daca este adevarat ca acest lintoliu este valul de la Manoppello, cum sustine Pfeiffer, el ar fi trebuit sa poarte deja intiparit chipul Celui Inviat.
Versiunea lui Don Persili poate fi sustinuta stiintific: radiatia atomica ce provenea din Trupul Lui Cristos - care a produs negativul pe panza Giulgiului si a imbogatit celuloza inului, pana la a falsifica datarea cu carbon 14 - ar fi putut imprima si chipul Sau, in pozitiv pe lintoliu si l-ar fi rigidizat, prin subtirimea valului si uscarea brusca a aromatelor cu care era impregnat. Trupul Glorificat al Celui Inviat apartine unei alte dimensiuni, cum spun Evangheliile. El se lasa atins, dar trece prin materie si se infatiseaza ucenicilor adunati in Cenacol "cu toate usile incuiate". Asadar, nu numai ca Isus nu a iesit prin intrarea mormantului (piatra rostogolita n-a fost decat un semn) ci n-a iesit nici din panzele mortuare, pentru ca a trecut prin ele cu Trupul Sau Glorificat. Invierea n-a fost o mutare dintr-un loc in altul, ci trecerea cu trupul dintr-o dimensiune temporala intr-o dimensiune eterna.
Itinerarul valului
Dar cum a ajuns valul misterios in Abruzzi? Potrivit parintelui Pfeiffer, Sfanta Fata pastrata la Manoppello ar fi faimoasa "Veronica", cea mai insemnata relicva a antichitatii venerata la San Pietro din Roma si de unde ea a disparut in mod misterios - furata sau pusa in siguranta - in timpul reconstructiei Bazilicii in 1500. Fizionomia fetei, data sosirii in localitatea din Abruzzi si luciul de sticla al tesaturii, care ar fi putut apartine vechiului relicvariu al Vaticanului, sunt indicii credibile.
Se presupune ca valul a fost mai intai pastrat de Maica Domnului, deci dus de Sfantul Ioan la Efes si in alte localitati din Asia Mica. In anul 574 el a ajuns la Constantinopol, de unde a disparut in anul 705, anul sosirii sale la Roma. Odata cu declinul imperiului bizantin, Inocentiu III a promovat cultul acestui val, iar valul a fost numit "Veronica" - adevarata icoana a Lui Cristos - si expus la San Pietro. Multimi de pelerini au venit din intreaga Europa pentru a venera relicva. Lucrarile de extindere a bazilicii au inceput in anul 1506. In acea perioada valul a disparut in mod misterios de la Roma si i s-a pierdut urma. Stim, de altfel, ca numeroase reproduceri nereusite au fost puse in circulatie, ca cea care este in prezent pastrata la Vatican, complet stearsa, care ar fi un fals. In timpul devastarii Romei, cativa ani mai tarziu, valul era, probabil, deja in siguranta la Manoppello. Din adevarata Veronica romana a ramas o cornisa cu geamurile sparte. Cum a ajuns ea la Manoppello, este un mister. Legenda atribuie sosirea ei, unui inger, poate pentru a acoperi o fapta ilegala? Singurul lucru sigur este actul notarial din anul 1646 prin care este donata calugarilor capucini.
Necunoscutele
Misticii si cercetatorii concorda intr-un singur punct: ca portretul Chipului Lui Cristos este de origine supranaturala. Dar, in vreme ce apocrifele, traditia si misticii sustin ca el s-a produs in timpul Drumului Crucii, cercetatorii afirma ca el s-a format in timpul invierii. Coincidenta extraordinara cu chipul de pe Giulgiu pare sa favorizeze aceasta ipoteza, care prezinta, totusi, numeroase necunoscute. De exemplu:
1) Cum se explica faptul ca lintoliul n-a fost facut din in, ca Giulgiul, ci din pretiosul byssus? Daca panza de pe cap trebuia sa impiedice volatilizarea rapida a aromatelor, cum putea sa faca asta un val impalpabil, cu o tesatura atat de fina?
2) Un lintoliu (vezi cel de la Oviedo) are dimensiuni mult mai mari decat cel de la Manoppello, pentru ca el trebuia sa infasoare capul defunctului, in timp ce suprafata valului de la Manoppello corespunde cu cea a unei batiste. Sfantul Ioan, in Evanghelie, mentioneaza un lintoliu "rulat" si "impaturit". Suprafata sa trebuia, deci, sa fie mai mare decat cea a unei batiste.
3) Cum poate Domnul, care invie cu un Trup Glorios, deci transformat si perfect, sa aiba un chip suferind? Este credibil ca privirea uimita sa fie adresata femeii care-i adusese o clipa de mangaiere pe Calvar, ca si expresia celui care se ridica victorios din moarte? Nu ar fi de dorit sa se incerce studierea pupilelor, care ar putea revela, ca pentru miraculoasa imagine a Sfintei Fecioare de la Guadalupe, scena care se desfasura in fata efigiei in momentul imprimarii sale pe tesatura?
4) Daca orificiile minuscule gasite pe valul de la Manoppello ar fi intr-adevar urme de spini, cum ar putea el sa fie lintoliul? La ingropare, spinii din capul Lui Cristos au fost probabil scosi. De altfel, in versiunea lui Persili, lintoliul nu era in contact direct cu pielea, ci pus peste Giulgiu, si deci, deja improbabilii spini ar fi trebuit sa strapunga si panza mortuara.
5) Stim ca la Ioan "a vedea" are adeseori o conditie spirituala, echivalenta cu a intelege cu sufletul, a vedea cu ochii spiritului. Ceea ce a provocat credinta apostolului cand a intrat in mormant nu a fost, in mod necesar, ceva extraordinar. El ar fi putut sa primeasca adevarul invierii datorita unei luminari a Spiritului Sfant, primita de la Isus pe cruce. Credinta crede, ea nu are nevoie sa vada.
6) De ce Petru, martor ocular impreuna cu Ioan, al mormantului gol, nu are, la fel ca acesta, intuitia invierii? Daca ar fi existat un lintoliu intr-o pozitie ciudata, si cu imprimarea chipului Domnului, Petru ar fi inteles si el ca era vorba despre un eveniment de exceptie. daca nu vorbeste despre asta, este pentru ca, sau nu l-a vazut (era ascuns in fasiile de panza) sau nu era acolo. N-ar avea sens sa ne gandim ca Ioan ar fi vazut o relicva de o asemenea insemnatate, si ca urmare ar fi crezut, dar ca a tinut ascuns acest fapt fata de Petru care il insotea, si de ceilalti.
7) Daca Ioan isi da osteneala sa descrie pozitia lintoliului in mormantul gol printr-un verset intreg, cum se face, daca este asa, ca el nu relateaza ca pe acesta ramasese imprimat, intr-un mod supranatural, Chipul Lui Cristos?
8) In plus, era intr-adevar necesara forta invierii pentru a imprima sfanta efigie a Lui Isus pe "matasea de mare" (byssus), sau nu putea El face o minune chiar si pe Drumul Crucii? Oare n-a fost vindecata femeia cu scurgere de sange, printr-o forta care iesea din El, atingand doar poala vesmantului Sau?
Misterul de la Manoppello, departe de a fi rezolvat, ramane deschis. Lumini si umbre alterneaza, misterul se lasa intrezarit inca din prag. Pentru a-l trece, va trebui sa mai aprofundam. Provocarea noastra are ca scop sa stimuleze aceasta. Pentru un moment, trebuie sa ne multumim doar cu a sti ca nepretuitul val nu este opera omului si ca el concorda cu chipul de pe Giulgiu, dar viziunile, in special cele ale Ecaterinei Emmerich, si concluziile cercetatorilor, par sa se excluda unele pe altele.
A treia cale
Adevarul nu s-ar putea afla, oare, intr-o a treia cale, care fara a forta textele sfinte, sa nu contrazica, ci sa faca sa corespunda Evanghelia cu stiinta, traditia si revelatia?
De exemplu, de ce sa se excluda faptul ca Isus si-a lasat imprimat chipul pe valul de la Manoppello in timpul Drumului Crucii? Cristos a fost incununat cu spini si lovit in pretoriu. In Evanghelii nu s-a mentionat ca, dupa aceea, ar fi primit alte lovituri peste fata. Asadar, daca valul s-a imprimat in cursul Drumului Crucii, perfecta suprapunere cu Giulgiul, n-ar fi ciudata: fata Domnului era deja tumefiata si desfigurata cand urca pe Calvar, iar aceasta fata era aceeasi care, la cateva ore dupa aceea, a lasat un semn de nesters pe Giulgiul mortuar. S-ar explica astfel punctele de concordanta cu Giulgiul de la Torino (stiinta) si s-ar rezolva incoerentele indicate mai sus, fara a forta Evangheliile, salvand astfel revelatia si traditia.
Dar exista si o alta pista care porneste de la Ecaterina Emmerich. Mistica o descrie pe Mama Lui Dumnezeu in timp ce pregateste trupul Fiului pentru ingropare si mentioneaza ca Maria a acoperit fata Lui Isus cu "o panza foarte fina" (byssus marin), primita de la sotia lui Pilat (care putea sa-si permita acest byssus). Valul fin a fost lasat in contact direct cu fata Domnului, dedesubtul si nu deasupra Giulgiului (contact perfect intre cele doua panze mortuare). Aceasta ar explica, cel putin, perfecta lor coincidenta si motivul pentru care cei doi martori oculari ai mormantului gol nu vorbesc, in Evanghelie, despre vreun chip imprimat pe lintoliu. Nepretuita panza descrisa de Ecaterina Emmerich era, de fapt, acoperita de Giulgiu.
de Patrizia Cattaneo ("Stella Maris" nr.429 - "Regina Pacis" nr.177)
Nu este nici pictat, nici tesut. Patrizia Cattaneo ne povesteste istoria valului numit "al Veronicai".
"El nu avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirea." Acest verset din Isaia (53,2) se potriveste foarte bine efigiei misterioase a Chipului Domnului, venerata la Manoppello, langa Chieti.
Aceasta tesatura i-ar fi fost data doctorului Antonio Leonelli in 1506 de catre un personaj ingeresc misterios ajuns in aceasta localitate din Abruzzi. Un secol mai tarziu, un anume Antonio de Fabritiis
a obtinut-o de la parintii sai pentru a o dona, printr-un act notarial, calugarilor capucini, in anul 1646.
Pretioasa relicva expusa de cinci secole intre doua placi de cristal in biserica fratilor capucini, a fost considerata multa vreme ca celebrul val cu care, potrivit traditiei, Veronica a sters fata insangerata a Domnului, pe drumul care ducea la Calvar. El si-a lasat pe aceasta, amprenta efigiei Sale. In realitate, Veronica inseamna "icoana adevarata".
Cercetarile recente conduc insa la ipoteza ca tesatura de la Manoppello ar fi, mai degraba, lintoliul (valul care a acoperit fata) Lui Cristos, ramas imprimat in mod supranatural in momentul invierii Sale.
Valul misterului
se afla un chip de barbat a carui frumusete n-o observi decat
dupa ce l-ai privit cu atentie. Pe aceasta tesatura semitransparenta, imaginea este imprimata ca pe un diapozitiv si, caz unic in lume, ea este perfect vizibila pe ambele parti! Fotografiile digitale de inalta rezolutie ale profesorului Donato Vittore de la Universitatea din Bari, au evidentiat niste pete minuscule, probabil de sange, in centrul carora se afla mici orificii, probabil datorate cununii de spini. In plus, observatiile facute cu ajutorul ultravioletelor, reveleaza ca pe intreaga suprafata nu apare nici un pigment. Nu este vorba, asadar, nici de picatura, nici de tesatura. Doar fibrele pupilelor par arse, ca si cum o sursa de caldura ar fi vatamat tesatura. Imaginea, nefacuta de mana de om, apartine lumii misterului si, pana in prezent, ea n-a fost studiata decat prin tehnici fotografice. Chipul nu poate fi observat decat intr-un anumit unghi sau plasand un ecran opac in spatele lui. La lumina slaba, el este transparent; in umbra, el este de culoare ocru inchis. In dreapta, jos, tesatura are un luciu de cristal. Consistenta imateriala a tesaturii te face sa te gandesti ca ea e facuta din byssus marin, un filament opalescent mai fin decat parul de inger. El este fabricat de Pinna Nobilis - o molusca bivalva din Mediterana. Modul de tesere a acestui foarte pretios fir, utilizat in antichitate mai ales de regi si de preoti, prin finetea si splendoarea urzelii, ar exista de pe vremea fiicei regelui Irod. In tot cazul, byssus marin ("matase de mare" cum mai era numir - n.tr.) nu poate fi pictat: ultima precizare care garanteaza originea supranaturala a Chipului de la Manoppello, care n-a vost zgariat in decursul secolelor.
Chipul barbatului misterului, are o coloratie intensa, este trasat cu precizie in toate detaliile, inclusiv parul, este contuzionat, are nasul spart, barba partial smulsa si un obraz umflat. Ochii privesc cu intensitate dintr-o parte si in sus, lasand sa se intrevada albul lor sub iris. Pe frunte are o suvita zbarlita.
Privirea sa exprima o nevinovatie calma, aproape uimita. Este dificil sa-i descoperi imediat intreaga frumusete, dar "cel care crede in Dumnezeu, in acest Dumnezeu care tocmai in asemanarea alterata a Rastignitului s-a manifestat cu iubire, pana la sfarsit, acela stie ca frumusetea este adevar si adevarul este frrumusete. Dar in Cristos care sufera, el invata, de asemenea, ca frumusetea adevarului include ofensa, durere si, in final, intunecatul mister al mortii. Frumusetea si adevarul nu se pot redescoperi decat in acceptarea durerii si nu in refuzarea ei.(...) Trebuie sa invatam sa-L vedem pe Cristos. Nu ajunge sa-L cunoastem numai prin cuvant; trebuie sa ne lasam atinsi de sageata frumusetii Sale paradoxale: astfel ajungem la adevarata cunoastere prin intalnirea personala cu Frumusetea adevarului care salveaza." (Joseph card. Ratzinger, "Gesu tra la bellezza e il dolore", La Republica, 10.03.2004)
Pista mistica - chipul osanditului
 |
| Sf. Anna Ecaterina Emmerich |
Pista stiintifica - Chipul Celui Inviat
 |
| Giulgiul de la Torino |
Parcursul sau contemplativ a fost acela care a condus-o pe Sora Blandine la descoperirea deconcertanta ca chipul de la Manoppello concorda in toate punctele cu cel de pe Giulgiu, atat in dimensiuni, cat si in semnele ranilor. In plus, parul barbii din cele doua imagini ar coincide perfect. Aceasta i-a condus pe cei doi cercetatori sa emita ipoteza ca este vorba despre lintoliul care invaluia capul Lui Cristos, despre care vorbeste Evanghelia Sfantului Ioan, care era asezat pe Giulgiu. Altfel, concordanta celor doua imagini la sutime de de milimetru ar fi de neconceput. Descoperirea l-a determinat pe iezuit sa afirme ca imaginea supranaturala de pe tesatura s-ar fi imprimat in momentul in care Cristos a inviat din morti, si nu pe parcursul Caii Crucii.
Cu ajutorul Parintelui P. Andre Resch, profesor de stiinte ale paranormalului la Academia Alfonsiana a Universitatii din Lateran, Sora Blandine a demonstrat, de asemenea, ca anumite icoane celbre ale Lui Cristos - ca cea de la Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai - concorda aproape perfect cu Giulgiul si cu chipul de la Manoppello, cu o corespondenta care se situeaza intre 95% si 100%. Acest procentaj exclude, stiintific, hazardul si duce la concluzia ca cele doua panze au servit ca model pentru toata iconografia clasica a Lui Cristos, intre secolele IV si XIV.
Potrivit obiceiurilor funerare ale vremii, pentru ingroparea Lui Cristos s-a folosit o bucata mare de panza (Giulgiu), fasii de panza (othonia) si cel putin doua lintolii: unul in interior, pentru a tine gura inchisa, ca o banda trecuta pe sub barbie, si altul in exterior, care-i acoperea capul. Trupul a fost mai intai invelit in Giulgiu, apoi infasurat pana la gat cu fasii mari de panza impregnate cu parfum. Pe capul, deja acoperit cu giulgiul, s-a suprapus lintoliul, o tesatura care se punea in jurul capului si servea la incetinirea evaporarii aromatelor mortuare cu care era acoperit capul Domnului. Ioan a asistat probabil, impreuna cu Maria, la ingroparea Lui Cristos si a fost, deci, martor al pregatirii trupului neinsufletit.
In dimineata "zilei a treia", intrand in urma lui Petru in mormantul gol, apostolul preaiubit "a vazut si a crezut". Si tocmai pozitia fasiilor de panza si a lintoliului, spune a patra Evanghelie, a fost cea care l-a convins ca Trupul Domnului n-a fost furat, ci ca El a inviat din morti. Ioan, potrivit traducerii Conferintei episcopale italiene "a vazut fasiile de panza jos, iar lintoliul care-i fusese pus pe cap nu era pe jos, cu fasiile, ci impaturit si pus la o parte intr-un alt loc... si a vazut si a crezut" (Ioan 20, 6-8).
 |
| Sora Blandine Paschalis Schloemer |
In esenta, Ioan a intrat in mormant, a vazut ca marile fasii nu mai contineau Trupul Domnului, ci ca erau intinse in jurul lintoliului si ca nu fusesera manipulate. Ca si cum trupul s-ar fi volatilizat.
Pentru Parintele Persili, acesta este motivul pentru care Ioan a crezut pe loc. In cazul in care ar fi fost furat, trupul ar fi trebuit desfacut din fasiile de panza. De altfel lintoliul,potrivit interpretarii sale, era asezat intr-o pozitie speciala, ca "apretat" si ridicat, umflat, ca si cum inca ar fi continut capul Domnului, care in realitate nu mai era. Totusi, indraznim sa adaugam ca, daca este adevarat ca acest lintoliu este valul de la Manoppello, cum sustine Pfeiffer, el ar fi trebuit sa poarte deja intiparit chipul Celui Inviat.
Versiunea lui Don Persili poate fi sustinuta stiintific: radiatia atomica ce provenea din Trupul Lui Cristos - care a produs negativul pe panza Giulgiului si a imbogatit celuloza inului, pana la a falsifica datarea cu carbon 14 - ar fi putut imprima si chipul Sau, in pozitiv pe lintoliu si l-ar fi rigidizat, prin subtirimea valului si uscarea brusca a aromatelor cu care era impregnat. Trupul Glorificat al Celui Inviat apartine unei alte dimensiuni, cum spun Evangheliile. El se lasa atins, dar trece prin materie si se infatiseaza ucenicilor adunati in Cenacol "cu toate usile incuiate". Asadar, nu numai ca Isus nu a iesit prin intrarea mormantului (piatra rostogolita n-a fost decat un semn) ci n-a iesit nici din panzele mortuare, pentru ca a trecut prin ele cu Trupul Sau Glorificat. Invierea n-a fost o mutare dintr-un loc in altul, ci trecerea cu trupul dintr-o dimensiune temporala intr-o dimensiune eterna.
Itinerarul valului
 |
| Sanctuarul din Manoppello |
Se presupune ca valul a fost mai intai pastrat de Maica Domnului, deci dus de Sfantul Ioan la Efes si in alte localitati din Asia Mica. In anul 574 el a ajuns la Constantinopol, de unde a disparut in anul 705, anul sosirii sale la Roma. Odata cu declinul imperiului bizantin, Inocentiu III a promovat cultul acestui val, iar valul a fost numit "Veronica" - adevarata icoana a Lui Cristos - si expus la San Pietro. Multimi de pelerini au venit din intreaga Europa pentru a venera relicva. Lucrarile de extindere a bazilicii au inceput in anul 1506. In acea perioada valul a disparut in mod misterios de la Roma si i s-a pierdut urma. Stim, de altfel, ca numeroase reproduceri nereusite au fost puse in circulatie, ca cea care este in prezent pastrata la Vatican, complet stearsa, care ar fi un fals. In timpul devastarii Romei, cativa ani mai tarziu, valul era, probabil, deja in siguranta la Manoppello. Din adevarata Veronica romana a ramas o cornisa cu geamurile sparte. Cum a ajuns ea la Manoppello, este un mister. Legenda atribuie sosirea ei, unui inger, poate pentru a acoperi o fapta ilegala? Singurul lucru sigur este actul notarial din anul 1646 prin care este donata calugarilor capucini.
Necunoscutele
 |
| Altarul pe care este expusa relicva |
1) Cum se explica faptul ca lintoliul n-a fost facut din in, ca Giulgiul, ci din pretiosul byssus? Daca panza de pe cap trebuia sa impiedice volatilizarea rapida a aromatelor, cum putea sa faca asta un val impalpabil, cu o tesatura atat de fina?
2) Un lintoliu (vezi cel de la Oviedo) are dimensiuni mult mai mari decat cel de la Manoppello, pentru ca el trebuia sa infasoare capul defunctului, in timp ce suprafata valului de la Manoppello corespunde cu cea a unei batiste. Sfantul Ioan, in Evanghelie, mentioneaza un lintoliu "rulat" si "impaturit". Suprafata sa trebuia, deci, sa fie mai mare decat cea a unei batiste.
3) Cum poate Domnul, care invie cu un Trup Glorios, deci transformat si perfect, sa aiba un chip suferind? Este credibil ca privirea uimita sa fie adresata femeii care-i adusese o clipa de mangaiere pe Calvar, ca si expresia celui care se ridica victorios din moarte? Nu ar fi de dorit sa se incerce studierea pupilelor, care ar putea revela, ca pentru miraculoasa imagine a Sfintei Fecioare de la Guadalupe, scena care se desfasura in fata efigiei in momentul imprimarii sale pe tesatura?
4) Daca orificiile minuscule gasite pe valul de la Manoppello ar fi intr-adevar urme de spini, cum ar putea el sa fie lintoliul? La ingropare, spinii din capul Lui Cristos au fost probabil scosi. De altfel, in versiunea lui Persili, lintoliul nu era in contact direct cu pielea, ci pus peste Giulgiu, si deci, deja improbabilii spini ar fi trebuit sa strapunga si panza mortuara.
5) Stim ca la Ioan "a vedea" are adeseori o conditie spirituala, echivalenta cu a intelege cu sufletul, a vedea cu ochii spiritului. Ceea ce a provocat credinta apostolului cand a intrat in mormant nu a fost, in mod necesar, ceva extraordinar. El ar fi putut sa primeasca adevarul invierii datorita unei luminari a Spiritului Sfant, primita de la Isus pe cruce. Credinta crede, ea nu are nevoie sa vada.
6) De ce Petru, martor ocular impreuna cu Ioan, al mormantului gol, nu are, la fel ca acesta, intuitia invierii? Daca ar fi existat un lintoliu intr-o pozitie ciudata, si cu imprimarea chipului Domnului, Petru ar fi inteles si el ca era vorba despre un eveniment de exceptie. daca nu vorbeste despre asta, este pentru ca, sau nu l-a vazut (era ascuns in fasiile de panza) sau nu era acolo. N-ar avea sens sa ne gandim ca Ioan ar fi vazut o relicva de o asemenea insemnatate, si ca urmare ar fi crezut, dar ca a tinut ascuns acest fapt fata de Petru care il insotea, si de ceilalti.
7) Daca Ioan isi da osteneala sa descrie pozitia lintoliului in mormantul gol printr-un verset intreg, cum se face, daca este asa, ca el nu relateaza ca pe acesta ramasese imprimat, intr-un mod supranatural, Chipul Lui Cristos?
8) In plus, era intr-adevar necesara forta invierii pentru a imprima sfanta efigie a Lui Isus pe "matasea de mare" (byssus), sau nu putea El face o minune chiar si pe Drumul Crucii? Oare n-a fost vindecata femeia cu scurgere de sange, printr-o forta care iesea din El, atingand doar poala vesmantului Sau?
Misterul de la Manoppello, departe de a fi rezolvat, ramane deschis. Lumini si umbre alterneaza, misterul se lasa intrezarit inca din prag. Pentru a-l trece, va trebui sa mai aprofundam. Provocarea noastra are ca scop sa stimuleze aceasta. Pentru un moment, trebuie sa ne multumim doar cu a sti ca nepretuitul val nu este opera omului si ca el concorda cu chipul de pe Giulgiu, dar viziunile, in special cele ale Ecaterinei Emmerich, si concluziile cercetatorilor, par sa se excluda unele pe altele.
A treia cale
 |
| Compararea relicvelor prin metode fotografice |
De exemplu, de ce sa se excluda faptul ca Isus si-a lasat imprimat chipul pe valul de la Manoppello in timpul Drumului Crucii? Cristos a fost incununat cu spini si lovit in pretoriu. In Evanghelii nu s-a mentionat ca, dupa aceea, ar fi primit alte lovituri peste fata. Asadar, daca valul s-a imprimat in cursul Drumului Crucii, perfecta suprapunere cu Giulgiul, n-ar fi ciudata: fata Domnului era deja tumefiata si desfigurata cand urca pe Calvar, iar aceasta fata era aceeasi care, la cateva ore dupa aceea, a lasat un semn de nesters pe Giulgiul mortuar. S-ar explica astfel punctele de concordanta cu Giulgiul de la Torino (stiinta) si s-ar rezolva incoerentele indicate mai sus, fara a forta Evangheliile, salvand astfel revelatia si traditia.
Dar exista si o alta pista care porneste de la Ecaterina Emmerich. Mistica o descrie pe Mama Lui Dumnezeu in timp ce pregateste trupul Fiului pentru ingropare si mentioneaza ca Maria a acoperit fata Lui Isus cu "o panza foarte fina" (byssus marin), primita de la sotia lui Pilat (care putea sa-si permita acest byssus). Valul fin a fost lasat in contact direct cu fata Domnului, dedesubtul si nu deasupra Giulgiului (contact perfect intre cele doua panze mortuare). Aceasta ar explica, cel putin, perfecta lor coincidenta si motivul pentru care cei doi martori oculari ai mormantului gol nu vorbesc, in Evanghelie, despre vreun chip imprimat pe lintoliu. Nepretuita panza descrisa de Ecaterina Emmerich era, de fapt, acoperita de Giulgiu.
de Patrizia Cattaneo ("Stella Maris" nr.429 - "Regina Pacis" nr.177)
.jpg)
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu