Inorogul mit sau realitate?

1. 
   

2. Cu multe veacuri în urmă, pe vremea când abia se înfiripau legendele, codrii ascundeau în desişurile lor o creatură bizară: un cal de un alb pur, având un corn lung, spiralat şi ascuţit în frunte, iar la rădăcina cornului o piatră strălucitoare, care se numea carbunculus si era vazut intotdeauna in compania zanelor. Ochii creaturii aproape divine erau albaştri ca cerul si, daca e sa dam crezare legendelor, poate asa arăta inorogul, licornul sau unicornul.  

   Inorogul este un animal fantastic, intalnit in aproape toata mitologia. Apar descrieri despre el in multe basme, in cartile de tarot, pana si in istoria artei, ocupand un loc de seama in folclorul tuturor popoarelor. Se intalneste sub urmatoarele denumiri: Ekasringa, Kirtnasari, Cartazon, Kirin, Wahid şi Karn, Abou Quarn, Kartkdann, etc. Se vede faptul ca un mare numar din cuvintele care denumesc inorogul au aceeasi radacina „krn”. Aceasta serie de consoane este expresia cea mai inalta a luminii, fiind legata de numele Kronos – Parintele Timpului si al Epocii de Aur şi Apollon Karneiros - splendida stralucire a soarelui. Kronos ori Saturn corespunde celei mai inalte sfere planetare, celui de-al saptelea cer din traditia indiana.
   

   Inorogul a fost pentru prima oara a fost atestat in lucrarea „Indica”, a lui Ktesias, medicul grec al imparatului Persiei Artaxerxes al II-lea, care a trait in sec. IV i.e.n., si care scria: inorogii (monokeros, in greaca) sunt un fel de magari salbatici mai mari decat caii, cu un trup alb, cap rosu-inchis, ochi albastri si un corn ascutit in frunte. “Baza cornului este alba ca zapada, varful – galben-aprins iar mijlocul – negru.” Se spune in cartea „Indica”, iar Plinius cel Batran il descrie ca pe “cel mai fioros animal, care seamana la trup cu un cal, la cap cu un cerb, la picioare cu un elefant, la coada cu un porc”. Are un singur corn, negru si lung de trei picioare, in mijlocul fruntii. “Se spune ca aceasta fiara nu poate fi prinsa vie.” 

   

   De-a lungul timpului, insa, aparitia unicornului a reprezentat un fel de avertisment pentru oameni. Un grup de luptatori ai lui Gingis Han au raportat ca au vazut un inorog, ceea ce a insemnat un semnal pentru oprirea razboiului. Dupa aceasta instiintare, Mongolia a incetat planurile de batalie. In mitologia chineza, unicornul era un animal care venea printre oameni numai cu misiuni importante. Vocea sa era deosebit de frumoasa si se asemana cu clinchetul armonios al clopoteilor. Blandetea lui era atat de mare incat isi ridica picioarele foarte sus pentru a evita sa calce pe orice vietuitoare. Unicornul era foarte puternic, un conducator in randul animalelor. Cu toate acestea, el traia singur si se credea ca este imposibil de prins. Aparitia sa era interpretata ca un semn bun, iar faptul ca nu a mai fost vazut de secole inseamna ca traim intr-o epoca necurata. Unicornul va aparea din nou la momentul potrivit, cand bunatatea va domni iarasi. Oamenii cred ca unul dintre primii inorogi a aparut in urma cu 5.000 de ani, iar acesta i-a divulgat imparatului chinez Fu His secretele limbii scrise. Apoi, in anul 2697 inainte de Hristos, un alt unicorn a aparut in gradina primului stramos al poporului chinez, imparatul Galben sau Huang Di. De aceea, acest fapt a fost vazut de imparat ca un semn ca regatul sau va dainui si ca va fi pasnic. Doi unicorni au trait in timpul domniei imparatului Yao, al patrulea din cei cinci imparati care au condus tara in urma cu 4.000 de ani. Istoricii bisericesti au gasit picturi care Il infatiseaza pe Dumnezeu dand nume animalelor, iar in fruntea tuturor perechilor de animale se afla un inorog. In Bibliile ilustrate, acest animal misterios apare intre Adam si Eva, iar cornul sau este indreptat catre arborele Binelui si Raului. Se spune ca inorogul isi datoreaza forta miraculoasa unei calatorii pe care o face o data pe an spre gradina apelor Paradisului, unde consuma plante magice, datatoare de viata. Sfantul Ambrozie spunea ca „originea unui unicorn este un mister asemeni nasterii lui Iisus”. Pe timpul Potopului el a fost cel care a salvat Arca, legand-o si tragand-o cu cornul sau imens, salvand umanitatea, animalele si plantele de la o distrugere totala.
   In Asia, el este numit „animalul de zapada” si ia forma unei capre de angora cu un singur corn. Chinezii credeau ca acest animal avea corpul unei caprioare, copitele unui cal si coada unui bou, numindu-l “k’i-lin”. Pentru ei, unicornul reprezenta intelepciunea. Cei care beau din cupele facute din cornul inorogului, nu se vor imbolnavi, se spune, nici de convulsii, nici de boli care sa-i doboare de pe picioare. Acest animal este extrem de iute si de puternic, asa incat nici un animal, nici cal, nici altul, nu il poate ajunge. Exista o singura cale de a il captura, nu prin vanatoare, ci in felul urmator: cand isi conduce manjii la pascut, si este impresurat de calareti, el refuza sa fuga, protejandu-si in acest fel manzul. El se lupta cu varful cornului: loveste, musca si da cu o forta cumplita, atat in cai cat si in oameni: dar cade sub loviturile sagetilor si ale sulitelor, pentru ca nu poate fi capturat viu.” Se spune ca regele Pericle a primit in dar un inorog crescut de un pastor din nordul tarii. Fiind atat de rar in acele tinuturi, animalul a devenit ajutorul cel mai de pret al regelui atunci cand pleca la vanatoare sau la razboaie. In tinuturile asiatice, locuitorii pretindeau ca fapturile cu un singur corn sunt destul de raspandite. Parintele Huc afirma faptul ca inorogul a existat cu adevarat in Tibet. Alte mentiuni despre inorogi apar si in scrierile grecesti sau romane de mai tarziu, in multe din ele acestia fiind confundati cu rinocerii. Apar chiar si in scrierile lui Aristotel care spunea : ”N-am mai vazut niciodata un animal cu o copita asa puternica si doua coarne, si doar cativa au copite solide si un singur corn, cum ar fi magarul indian si Oryx-ul.” 
   
   

   Pana si Marco Polo pretinde a-l fi vazut: “picioarele inorogului sunt ca ale elefantului, iar capul ca de mistret. Fiarei ii place sa se tavaleasca prin noroi si nu este un animal frumos; nu seamana deloc cu inorogul pe care ni-l imaginam in tarile noastre.” Asemanarea cu rinocerul, al carui corn era pretuit in Orient din timpurile cele mai vechi pentru virtutile lui tamaduitoare, este evidenta. Metamorfoza fizica se datoreaza faptului ca Europa medievala nu putea concilia o fiinta respingatoare cu atributele ei binefacatoare. Chiar in vechile hrisoave romanesti unicornul este un animal grotesc si inspaimantator, a carui existenta emana tristete, caci harul lui, cornul, a devenit o absurda si nefolositoare forta, o povara; “inorogul iaste o hiara foarte mare si cu nas de os, care nas trece prin gura si spanzura pe subt barba. Si nu poate ca sa ia cu gura nimic, far’ numai unde se afla iarba mare, scotand limba pe de o parte de nas, paste. Iar cand vede vreo hiara de orice feliu, o prinde si o tranteste in cornul sau. Si, dupa ce sa junghe acea hiara in cornul lui, atunci sa scura sangele ei si pica pre limba inorogului; si cu acel sange se adapa.” In China este unul dintre cele patru animale de bun augur (alaturi de phoenix, broasca testoasa si dragon – cu care uneori se confunda ca stapan al ploii) si concureaza justitia regala, ucigandu-i pe pacatosi. Socotit panaceu universal, cornul de inorog avea mare cautare in Orient si Occident, mai ales ca antidot impotriva otravurilor. Obiectele din “corn de inorog” erau facute din corn de rinocer si mai tarziu, din “corn” de narval, care este o specie de balena din marile nordului, cu un singur dinte rasucit, lung si ascutit, care atarna din cerul gurii si poate atinge trei metri).

    
   

   Dintr-o faptura hibrida, cu cornul pe bot crescut in sus sau in jos, inorogul a devenit in lirica medievala o creatura feerica, inca neimblanzita, singuratica si androgina, al carei trup alb, asemanator unui cal, dar mult mai gratios, mai suplu, raspandea lumina in timp ce de sub copite ii sareau nori de scantei. Cornul rasucit ca o coloana maura, drept si vertical, rasarit in mijlocul fruntii, simboliza flacara spirituala, raza solara, penetratia puritatii in impur, invincibilitatea, Duhul Sfant. Se spune ca traia in paduri tainice si prezenta lui benefica alunga duhurile rele. Motivul “La Dame a la licorne” este dintre cele mai raspandite in vremea castelor iubiri cavaleresti: cand intalneste o fecioara, licornul inspaimantator prin neprihana, adoarme cu capul in poala ei. Numai atunci puteau sa-l ucida vanatorii. In alchimie, unicornul simboliza mercurul, substanta transformanta prin excelenta, si era totodata “salvator” si „eliberator”. Ca “spiritus vitae”, a fost socotit un simbol al blandetii, nobletii, puterii si intelepciunii. Pe de alta parte, violenta sa era indreptata numai impotriva raului. A fost adoptat de heraldica si a figurat si pe blazonul lui Nicolaus Olachus. In diploma lui de innobilare, Ferdinand de Habsburg, mentiona: “Se spune ca unicornul e cea mai salbatica fiara, dar si cea mai nobila. Toate neamurile nobile care au stapanit candva pamantul au fost viteze si nobile ca unicornul. Iar printre acestea, romanii cei de un neam cu tine nu au de fel obarsia cea din urma. Unicornul inseamna noblete, dar totodata istetime a spiritului. Caci ceea ce la fiara este asprime, la om este tarie, inzestrare prin care neamul tau, care a dat nastere multor capitani vestiti, este binecunoscut.” In romanul alegoric „Istoria ieroglifica” Dimitrie Cantemir alege Inorogul ca personaj sub a carui infatisare se ascunde insusi autorul. Cornul lui aduce “atata binefacere, incat fara el viata ni s-ar fi curmat”. 
   Licornul slujea curăţenia, milostenia, puritatea spirituală, dar şi judecata nepărtinitoare.

    

   
   

   O foarte frumoasa descriere a acestui animal fantastic se gaseste in „Ultima licorna” a lui Peter Beagle: trupul batran “nu-i mai era de culoarea nestatornica a spumei de mare, ci parea mai mult ca zapada ningand noaptea in bataia Lunii. Insa avea ochii limpezi, netulburati de oboseala si se misca precum umbrele, alunecand peste mare. Nu arata catusi de putin ca un cal cu corn, cum sunt adesea zugraviti unicornii; era mai mic, avea copitele despicate si in toate miscarile are atata gratie, incat caprioarele arata doar o asemuire timida cu acesta. Gatul ii era prelung si zvelt si de aceea capul parea mai mic decat era in realitate, iar coama ii cadea pana aproape de mijlocul spinarii, moale ca puful de papadie si spumoasa ca un nor in destramare. Urechile le avea ascutite si picioarele subtiri la glesne cu smocuri de blana alba; cornul cel lung de deasupra ochilor ii scanteia tremurator intr-o luminescenta de scoica de mare, chiar si in cel mai adanc miez de noapte. Cu el omorase odinioara dragoni si vindecase un rege, a carui plaga otravita nu voia sa se inchida… Licornele sunt nemuritoare. E in firea lor sa traiasca singuratece, de obicei in cate o padure unde e si un iaz de ajuns de limpede sa-si poata vedea rasfrangere, stiindu-se cele mai frumoase din lume si, pe langa asta, si vrajite…Nu se stie cu siguranta daca inorogul a existat sau nu, dar povesiri despre el au existat in toate colturile lumii. Unele povesti vorbesc despre unicorn ca despre o fiinta cu puteri miraculoase, invizibila si cu posibilitatea de a se ascunde de privirea oamenilor, disparand ca prin minune in padurile intunecoase. In epoca medievala, inorogul este reprezentarea puterii, dar şi a purităţii. Prin cornul sau unic, inorogul reprezinta sageata dreptatii, raza solara, sabia lui Dumnezeu. Unicornul este in general o fiinta singuratica, desi unele basme vorbesc despre grupuri de inorogi care alearga impreuna si se adapa din raurile involburate ale padurilor. Alte povesti ne asigura ca inorogii se nasc din valurile marii si ies adesea sa alerge si sa se joace pe plaja insorita. In legendele arabe, unicornul apare din mijlocul nisipurilor desertului si se apropie doar de copiii singuri, adoarme o vreme langa ei si apoi dispare din nou. Inorogul a fost descris sub diferite forme fiind asemanat cu capre, magari sau cai. Pentru a imblanzi bestia spre a fi capturata, o tanara fecioara era asezata in calea sa. Inorogul vazand fecioara vine spre ea, isi aseaza capul in poala sa si adoarme. Vanatorii pot astfel sa-l capureze sau sa-l omoare. Unele legende spun ca fata trebuie sa indure si sa lase inorogul sa suga de la sanul ei. Unele legende spun ca inorogul il reprezinta chiar pe Iisus, salbaticia lui semnificand imposibilitatea Iadului de a-L prinde pe Hristos. In anticul Babylon, cele doua puteri venerate erau Luna si Soarele reprezentate de Inorog si leu. Leul, galben-auriu, ce domina prin putere, urmareste constant Inorogul, alb-argintiu, care domina prin armonie si putere de cooperare. Unicornul aparea deseori si in decoratiunile bisericesti, intrandu-si astfel in rolul in care avea sa aiba cea mai mare influenta: heraldica, astfel devenind simbol al familiilor de nobili si chiar aparea pe sigiliile caselor regale.

   
   

   Unicornul a fost întotdeauna considerat o creatură mitică şi magică cu puteri speciale, în special în Evul Mediu. Există un set de şapte tapiserii celebre în Muzeul Metropolitan din New York, intitulate Vânătoare cu Unicorni. Se crede că au fost făcute la Bruxelles, între1495-1505. Cele mai multe dintre cele şapte tapiserii au dimensiunile de 12/12 picioare. Fiecare prezintă o scenă de vânătoare. Aceste tapiserii sunt considerate a fi printre cele mai frumoase comori de artă medievală existente în prezent. Daca abordam acum o latura mai spiritista a lucrurilor, conform Consiliului Unicornilor transmis prin channeler William LePar: 

   - În timpul cercetării noastre astrale pe Atlantis, am întrebat dacă aceste animale precum dragonii, unicornii şi Pegaşii au existat în realitate. În răspunsul lor dat spiritului lui Mr. LePar, Consiliul, a oferit informaţii detaliate despre unicorni.

   Întrebare: Pentru a ne termina treaba pe Atlantis, mai avem de pus câteva întrebări. Aţi afirmat că înaintea acelor „lucruri” precum centaurii, au existat şi alte creaturi. Au existat şi alte animale precum dragonii, unicornii, şi Pegaşii (cai înaripaţi), sau este doar un mit?

   Consiliul: Ei bine, un cal înaripat e prea mult spus, nu credeţi? Evoluţia calului poate fi foarte uşor documentată. Dragonul, bine, dragonul este într-adevăr o denumire familiară care are o înţelegere mai generală.

   Unicornii (inorogii) au exista cu adevărat şi omul i-a cunoscut, dar caii înaripaţi au existat doar în imaginaţia oamenilor. Deci caii care să mănânce jar şi să scoată flăcări pe nări, rămân doar în basme. Unele reptile au avut ceea ce se poate numi aripi, dar ele nu serveau zborului.

   Aşa dar, din lista prezentată de voi, doar inorogul a fost o realitate.

   Întrebare: În ce perioadă au existat pe Pământ inorogi? 

   Consiliul: Cam cu 17.000 de ani în urmă.

   Întrebare: Ei au apărut pe cale naturală, ca rezultat al creaţiei divine, sau au fost rezultatul unor manipulări genetice?

   Consiliul: Inorogul a apărut în epocile timpurii ale Lemuriei. El au fost o creaţie a  Fiilor Luminii sau Fiii lui Dumnezeu care ascultau şi respectau Legea lui Unu. Era un animal de companie foarte apreciat şi reprezenta, în fapt, forma foarte timpurie a calulului de mai târziu. Ca statură, erau destul de mici, având în jur de 20-24 cm.înălţime. Fiii Legii lui Unu se purtau foarte afectuos cu aceste micuţe animale care erau blânde, iubitoare şi extrem de liniştite.

   În acea vreme puterea mentală şi de concentrare a omului era foarte mare ceea ce-i permitea să-şi materialize dorinţele, prin voinţă.

   Din dragoste pentru aceste gingaşe şi plăpânde animale, Fiii lui Legii lui UNU au vrut să-l ajute, dotându-l cu un mijloc de aparare împotriva prădătorilor. Aşa că dorinţa acestor iubitori ai unicornilor a fost materializată prin apariţia unei prelungiri cornoase în frunte. Însă aici a fost vorba şi de o modificare genetică în ADN-ul inorogului, conjugată cu puterea de concentrare a voinţei omului.

   Exemplarele care s-au născut cu corn, au fost separate de căluţii normali (fără corn) şi, în timp, prin încrucişeri repetate, s-a ajuns la forma finală a animalului cu corn, botezat de voi inorog. Înteresant este că acel corn era nu numai util dar şi foarte frumos, având culoarea şi strălucirea aurului. Însăşi acea strălucire constituia o armă de apărare dat fiind faptul ca lumina reflectată de corn speria animalele de pradă. 

   Trebuie însă adăugat că nu toţi inorogii se "puteau mândri" cu acea frumoasă armă-podoabă, unii având cornul mai puţin dezvoltat şi mai puţin „finisat”.